O mulțime de cântece, poezii, proverbe sunt dedicate Soarelui. Este adevărat că, fără el și fără ca el să fie la o distanță considerabilă de noi (149.600.000 km distanță), nu am mai fi existat pe Terra. Studiile au arătat rezultate uimitoare care vorbesc despre importanța lui la începutul vieții umane, chiar înainte ca noi să ne putem bucura de razele lui: faptul ca viitoarele mămici să fie expuse soarelui în timpul primului trimestru al sarcinii, va duce la nașterea de bebeluși cu greutate mai mare (Tustin, Gross et Haynes, 2004). Soarele este foarte strâns legat de viață iar atunci când este acolo, pe bolta cerească, strălucitor, comportamentul nostru se schimbă.
Soarele ne face să fim mai bine dispuși și mai altruiști
Într-o cercetare despre efectului Soarelui asupra comportamentului uman, Cunningham (1979) a încercat să demonstreze legătura între Soare și altruism. În primul său studiu, cercetătorul a abordat diferite persoane dându-se drept profesor din departamentul de sociologie al unei universități care realiza un studiu cu 80 întrebări și care îl lăsa pe respondent să-și aleagă numărul de întrebări pe care dorește să le răspundă. În funcție de caz, temperatura exterioară se situa între – 18 °C și 38 °C. Studiul nu a fost realizat în timpul zilelor ploioase. Au fost calculați mai mulți parametri de timp și atmosferă, și variația perioadei însorite. Rezultatele au arătat că atunci când soarele strălucește oamenii devin mai binevoitori și ajutători, în orice anotimp. Bineînțeles că cercetătorul a observat un nivel de ajutor mai ridicat în timpul primăverii și al verii însă iarna, dacă soarele era prezent, obținea mai mult ajutor decât în anotimpurile mai blânde, când era înnorat. Așadar, soarele și nu temperatura a influențat cel mai mult comportamentul persoanelor care au participat la studiu.
Același cercetător a realizat și un al doilea studiu în lunile aprilie, mai și iunie, într-un restaurant în care temperatura interioară era constantă, de 21 °C ( în timp ce temperatura exterioară era cuprinsă între 4° și 27 °C). Șase chelnerițe au cules un anumit număr de informații despre clienții lor (suma la care se ridica consumația, vârsta aproximativă, sexul, etc. ). Acestea raportau de asemenea și starea de dispoziție (cu ajutorul unei scale) în care se treceau și ele înainte de a culege informațiile. Rezultatele au demonstrat o corelație pozitivă între bacșiș și strălucirea soarelui, necontând sexul și vârsta, atât la respondenți cât și în rândul chelnerițelor. De fapt, se mai observă că persoanele în vârstă și femeile au venit într-un număr mai mare să ia prânzul în zilele în care era însorit.
„Oameni la soare” de Edward Hooper
Mai mult de atât, studiile mai arată că ajutorul nu este unicul comportament pe care soarele îl influențează. Într-o serie de cercetări (Guéguen), fete tinere au fost abordate de băieți în timp ce acestea mergeau pe trotuar. În zilele în care s-a realizat studiul, temperatura exterioară a fost mereu aceeași, fie însorit sau nu, datorită prezenței mării care ducea la diferențe neobservabile de temperatură în cursul unei anumite perioade din an. Bineînțeles, acest studiu nu avea loc dacă afară ploua. Aceste tinere erau oprite de băieți amabili și familiarizați cu abordări, pentru a li se cere numărul de telefon. S-a putut constata că soarele pare să le facă pe fete să răspundă întrebărilor băieților care le abordează și să fie mai binevoitoare.
Fără îndoială, soarele ar avea această particularitate să ne facă mai fericiți și, ca o consecință, ne-ar conduce să reacționăm într-un mod mai pozitiv în cazul interacțiunilor noastre sociale. Începutul unei relații romantice (ne îndoim de sensul pe care l-am putea atribui exemplului cu numărul de telefon) se pare că nu scapă regulii influenței pozitive a soarelui. Se pare că Soarele face ca relațiile sociale pozitive între oameni să înflorească. Persoanele răspund mai bine unui zâmbet care le este adresat în timp ce este însorit decât atunci când este înnorat, chiar dacă temperatura exterioară este aceeași (Guéguen și Fischer-Lokou).
Soarele activează ce e mai bun în noi
Soarele apare ca un factor pozitiv al relațiilor între oameni și asociat cu un cer fără nori activează ce e mai bun în noi, ne face să vedem viața minunată. În mod clar, spectacolul soarelui explică aceste efecte și nu creșterea temperaturii pe care acesta o produce. Nu se spune degeaba prin analogie că „a răsărit soarele și pe strada mea”, „e soare în viața mea” sau, citându-l pe Shakespeare : „Prietenii sunt ca umbra: nu apar decât atunci când iese soarele”.
Soare, soare, frățioare!
Soare, soare, frățioare,
Hai la drumul la izvoare,
Scoate iarba din țărână
Spune păsării să vină!
-Pe izvor l-am slobozit,
Pe dogar l-am slobozit,
Pe ogor l-am înverzit,
Păsările vin zglobii…
Ce porunci mai am, copii?!
(Grigore Vieru)
Traducerea și adaptarea, Andra Blidărescu
Sursa: www.futura-sciences.com/sante/dossiers/medecine-bien-etre-sante-nature-1491/page/6/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Medicul Răzvan Constantinescu a făcut plângere la Consiliul Medicilor din Iași după Conferința Covid-19 de la Brașov
Românii nu vor accepta dictatura sanitară globalistă! Medicii nu trebuie reduși la tăcere
Bătaie sângeroasă în Craiova: un mort și patru răniți după un conflict izbucnit pe stradă
Tipuri de burse în noul an școlar
De la 8 septembrie se modifică tarifele și amenzile de rovinietă și peaj pentru vehiculele de transport
Program Zilele Cetății Târgoviște, 5-8 septembrie 2025
SPIRITUALITATE
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
”În siguranță, din prima zi de viață!”
Fundația Inovații Sociale Regina Maria are un nou partener strategic în sănătate: AXI Finance susține InClinic Rahova
Secretul pâinii și al slăninii: de ce strămoșii noștri erau puternici cu mâncăruri „interzise” astăzi
SEMNAL DE ALARMĂ: ECDC solicită acțiuni urgente
Când pacienții simt schimbarea, încrederea se transformă în speranță
UE trebuie să își reafirme angajamentul față de sănătatea publică ca prioritate strategică
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Avocatul Poporului vine la Târgoviște. Audiențele sunt gratuite
Vizita oficială a domnului Leonardo Andrade, director QS pentru Europa, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 22 – 28.09.2025