Astăzi, candidații Partidului Social Democrat din județul Hunedoara și-au depus la Biroul Electoral de Circumscripție Hunedoara dosarele cu listele complete ale candidaților pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.
La eveniment, alături de candidații propuși pe liste a fost prezent și Laurențiu Nistor, președintele social-democraților hunedoreni.
”Venim în fața alegătorilor din județul Hunedoara cu o listă de candidați valoroși și buni profesioniști în domeniile lor de activitate. Printre propunerile noastre se regăsesc personalități publice cunoscute, dar și tineri, aflați la început de carieră politică. Cu toții sunt oameni serioși, responsabili și implicați în viața comunității din care provin.

Împreună, formăm o echipă redutabilă, iar locuitorii județului Hunedoara vor găsi întotdeauna un sprijin important în parlamentarii PSD. Prin proiectele pe care le vor propune și le vor susține în Parlament, vor dovedi că sunt în permanență alături de oameni”, a declarat președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Pe listele PSD Hunedoara pentru Parlamentul României se regăsesc Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, senatorul Cristian Resmeriță, deputații Ilie Toma și Viorel Sălan, prof. Maria Ștefănie – inspector școlar general, secretarul de stat Pavel-Casian Nițulescu, Petru Lobonț, director regional zona Vest al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Beniamin Coțan – tânăr antreprenor, precum și personalități cunoscute la nivelul județului Hunedoara, care activează în sistemul educațional și în sănătate: dr. Valeria Filimon – director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, prof. Sorina Cobori, prof. Luminița Hurgoiu și prof. Rodica Dimulescu – inspectori școlari, dr. Emil Stoica-Mariș, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva.

După depunerea candidaturilor au urmat scurte declarații de presă.
„Depunerea dosarului pentru un nou mandat de senator este pentru mine o mare responsabilitate pe care o primesc din partea PSD și din partea cetățenilor din județul Hunedoara, în fața cărora am căutat și până acum să mă achit cu conștiinciozitate de această calitate pe care mi-au atribuit-o. Am reușit, alături, desigur și de ceilalți colegi parlamentari social-democrați, să inițiem, să elaborăm și să susținem legi bune pentru oameni și asta îmi propun eu, dar sunt singur că și colegii mei, să facem și în viitoarea legislatură.

Le mulțumesc și colegilor din marea familie a social-democraților hunedoreni, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și îi asigur că în toată activitatea mea, ca parlamentar social democrat, voi face în așa fel încât, toate problemele semnalate de colegii noștri, de cetățenii județului și de locuitorii din Valea Jiului, să fie aduse în atenția factorilor de decizie și, așa cum am făcut de fiecare data, voi căuta soluții pentru a rezolva aceste probleme. Pornim la drum cu încredere și cu convingerea că, locuitorii județului Hunedoara au văzut cine, cât și cum i-au sprijinit în anii care au trecut și, îi vor alege, cu siguranță, pe aceia care o pot face și în continuare. Am încredere deplină în cetățeni, pentru că decizia lor este întotdeauna corectă și suverană. Deviza mea este: PE PRIMUL LOC, OAMENII. Mulțumesc pentru încredere!”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
”Îmi propun să continui această muncă cu dedicare și determinare. Voi sprijini inițiativele care asigură educație de calitate, servicii medicale accesibile tuturor cetățenilor și un mediu economic favorabil pentru fiecare locuitor din județul Hunedoara. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru constant și pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o până acum” a spus și ministrul Familiei, Natalia Intotero.

”Încă din primul mandat de deputat, am pus pe primul loc nevoile comunității pe care o reprezint. A fi parlamentar înseamnă mai mult decât a elabora legi sau a fi prezent în plenul Camerei Deputaților. Înseamnă să te implici, să acționezi și să fii mereu lângă oameni! Prin dialog, respect și responsabilitate, noi, ca parlamentari ai județului Hunedoara din partea PSD, vom continua să fim alături de fiecare cetățean al județului nostru și al României. Am încredere că, împreună, putem contribui la un viitor mai bun pentru comunitatea noastră” a transmis deputatul Ilie Toma.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice