Societăţile secrete ale Lumii Antice

Mult mai variate decât în ziua de astăzi, cultele religioase ale Lumii Antice sunt dificil de cercetat chiar şi pentru specialişti. Informaţiile şi documentele oficiale s-au pierdut în timp, poate şi din cauza tainei sacre pe care o păstrau membrii cultelor. Concret este însă că religia politeistă a împins oamenii să se închine diferitor zei, în funcţie de lucrurile pe care doreau să le manifesteze în viaţa reală. Societăţile secrete, dintre care de multe poate nu ai auzit, erau nelipsite în viaţa spirituală a Lumii Antice.

Societăţile secrete ale Lumii Antice

Cultul lui Mithras

Răspândite în lumea romană sunt o serie de camere subterane ciudate. Spre deosebire de majoritatea templelor greco-romane care se impuneau, înalte și mândre, aceste lăcaşe de cult pentru adepţii zeului Mithras erau subterane. Au fost descoperite peste 200 de astfel de camere. În inima multora dintre ele se află sculpturi care îl înfăţişează pe zeul adorat ucigând un taur. Mithras este prezentat ca un tânăr care ține un taur de nări și care aruncă o sabie în el. Sub taur, un șarpe și un câine stau la pândă pentru a consuma sângele taurului. De multe ori, semnele zodiacului sunt desenate în jurul imaginii.

Deoarece acesta a fost un cult misterios, o mare parte din modul în care a funcționat cultul lui Mithras rămâne obscur. În ciuda imaginilor sângeroase, nu au existat dovezi ale sacrificării efective de tauri în aceste locuri. Se pare că membrii cultului, toți bărbați și adesea în armată, se întâlneau în temple pentru mesele comunale. Frăția pare să fi fost una dintre trăsăturile majore ale venerării lui Mithras, deoarece membrii cultului s-au descris ca syndexioi – „cei uniți prin strângere de mână”.

Craterul Kaali

În lumea antică, lucrurile care se întâmplau din senin erau adesea atribuite zeilor. Toate, de la fulgere la tornade, erau semne ale furiei unei zeități. Imaginați-vă ce trebuie să fi gândit oamenii din antichitate când, în urmă cu aproximativ 7.000 de ani, un meteorit a explodat în Estonia cu forța bombei de la Hiroshima. Meteoritul s-a spart când a căzut pe Pământ și a lăsat zona impactului plină cu cratere.

Craterul Kaali are 110 m în diametru și este înconjurat de un zid de piatră care a fost construit de oameni care s-au închinat acestui loc. Dar nu doar peretele arată că acesta a fost un loc de cult. Sub apa care îl umple se găsesc mase de oase – considerate a fi ofrande aduse de cei care s-au rugat acolo. Totuși, craterul nu a fost venerat doar în preistorie. Cultul care a ridicat zidul poate că a dispărut de mult, dar unele dintre oasele recuperate din apă datează din anii 1600 d.Hr.

Cybele

La ce ești dispus să renunți pentru zeul tău? Astăzi, majoritatea oamenilor sunt dispuși să-și ofere doar dimineața de duminică, dar în Lumea Antică, aceste cerințe ale zeilor erau extreme. Pentru adepții zeiței Cybele, sacrificiul suprem a fost, de asemenea, cea mai crudă tortură dintre toate – bărbaţii se castrau în onoarea ei. Cybele a fost o zeiță turcă antică, asociată cu fertilitatea. Cultul ei s-a răspândit mai târziu atât în ​​Grecia, cât și în Roma. În imagini este prezentată ea fiind urmată de o procesiune orgiastică, iar preoții ei erau cunoscuți pentru că luau parte la ritualuri erotice – cel puțin până când şi-au tăiat organele sexuale. Unii dintre preoți s-au castrat și și-au vărsat sângele pe altarele dedicate ei. Romanii, cu dragostea lor pentru virilitate, au avut o viziune diferită asupra castrarii. Un sclav care s-a castrat singur a fost exilat. Pentru ca crezul să capete faimă în Roma, a suferit modificări. Cei care au vrut să o onoreze pe Cybele, fără să se mutileze, puteau sacrifica un taur.

Dionysos

Dionysos, zeul vinului și al extazului, printre altele, a fost unul dintre zeii majori ai panteonului. Temple și altare în onoarea lui au fost găsite în întreaga lume greacă și în fiecare an la Atena a fost organizat un festival în care au fost jucate piese tragice și comice. Dar, în ciuda faptului că fac parte din religia tradițională a Greciei, au existat oameni care au găsit închinarea la Dionysos necivilizată și tulburătoare. În piesa Bacantele de Euripide, zeul Dionysos apare pe scenă, alături de adepții săi frenetici. Se spunea că cei care se închinau lui Dionysos se îmbrăcau în blănuri, se afişau public la petreceri, apoi intrau într-o frenezie. În această stare sălbatică, credincioşii îşi pierdeau judecata. În piesă, adeptele zeului sfâșie un bărbat cu mâinile goale. Cât de fidel reprezintă piesa activitățile reale ale adoratorilor lui Dionysos este amplu dezbătut. Știm că vinul și muzica erau importante pentru cultul lui Dionysos, așa că recrearea ritualurilor sale este probabil distractiv de încercat.

Orfiştii

O mare parte a religiei antice a vizat sprijinirea statului în care trăiai. Rugăciunile și ritualurile promiteau că asistența divină va fi trimisă în orașul tău. Cultele misterelor, pe de altă parte, ofereau unei persoane o relație cu zeii care îi dădeau beneficii directe. Pentru cei inițiați în misterele orfice, li se oferea paradisul etern. Pentru greci și romani viața de apoi era considerată în general un loc teribil de sumbru. După moarte, sufletul trecea pur și simplu într-o stare cenușie și lipsită de bucurie, înveselit doar de ofrande (vin, mai exact) lăsate la mormântul decedatului. Unii au crezut însă că sufletul se putea reîncarna într-un alt corp după moarte.

Cei care au urmat religia orfică credeau totuși că au găsit o modalitate de a scăpa de ambele destine. Dacă ştiai rugăciunea potrivită către Orfeu, atunci el te putea ajuta să eviți reîncarnarea. Nu se cunosc multe despre venerarea acestor adepţi, dar mulți au fost îngropați cu tăblițe de aur care oferă indicii. „Acum ai murit și acum ai apărut, o, fericită de trei ori, în aceeași zi. Spune-i Persefonei că însuși Bacchus te-a eliberat.” Dacă ştiai să spui aceste cuvinte celor care te îndrumau în viaţa de apoi, atunci puteai ajunge în paradis.

Cultul lui Pitagora

Pitagora este cunoscut astăzi de majoritatea oamenilor, datorită teoremei care îi poartă numele. Dar teoria lungimii laturilor unui triunghi dreptunghic este doar unul dintre lucrurile pe care le-au învățat adepții săi. Pitagora a fost atât filosof, cât și matematician și a început ceea ce, după standardele de astăzi, am numi un cult. Pitagorenii s-au mutat într-un complex pentru a locui împreună la Crotone, în Italia. Pitagora a crezut că sufletele se reîncarnau – şi pentru asta a fost batjocorit de contemporanii săi. O glumă despre el este că a văzut un cățeluș biciuit și a sărit în apărare spunând „Oprește-te! Are sufletul prietenului meu!”.

Pitagorenii, după cum sugerează numele lor, credeau că Pitagora era un lider spiritual strălucit. Ca grup de gânditori, ei i-au atribuit lui toate descoperirile lor matematice. Sursele antice spun că un pitagorean s-a înecat când a îndrăznit să dezvăluie cuiva din afara sectei secretul numerelor iraționale. O altă ciudaţenie a cultului a fost că Pitagora credea că fasolea ar putea conține sufletele oamenilor morți, făcându-şi adepţii să evite să mănânce sau să rănească fasolea. Fasolea s-a dovedit mortală pentru Pitagora. Într-o relatare despre moartea sa, el fugea de atacatori când a ajuns pe un câmp cu plante de fasole. Nedorind să treacă prin ele și să riște să facă rău unui suflet, a fost capturat și ucis.

Misterele Eleusine

Când Persefona a fost furată de Hades şi adusă în Infern, mama ei, Demetra – zeița agriculturii –  a intrat în doliu. Absența ei a provocat o mare foamete, deoarece toate recoltele din lume au început să moară. Abia când Persefona s-a întors în lumea celor vii (timp de șase luni în fiecare an), Demetra a permis plantelor să crească primăvara și vara. Una dintre datinile ritualurilor Misterelor Eleusine a fost depunerea unui jurământ solemn de a nu dezvălui niciodată ce s-a întâmplat în timpul lor. Spre deosebire de majoritatea promisiunilor din Lumea Antică, se pare că aceasta a fost respectată – aproape nu avem habar ce s-a întâmplat în ritualuri. Puţinele lucruri pe care le știm despre ritualuri sugerează că participanții au fost învățați despre ciclul vieţii. Unul dintre obiceiurile Misterelor nu a fost însă deloc solemn. Pe măsură ce mergeau spre lăcaş, adepţii făceau glume nepoliticoase și se insultau reciproc. Acest lucru avea rolul de a asigura că toți credincioşii se simțeau egali între ei.

Citeşte şi: De ce a refuzat Socrate salvarea de la moarte?

Lorena Iordache

“O faţă care trudeşte atât de aproape de piatră s-a transformat ea însăşi în piatră! Îl văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atât de sigur ca nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe când părăseşte înălţimile, coborând pas cu pas către viziunile zeilor, este superior destinului său. Este mai puternic decât stânca lui.”

“Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă stăruinţa superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.”

― Albert Camus, “Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd.”

Distribuie acest articol Oficial Media