Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Solstițiul de iarnă cu Saturn în Capricorn. Pășim într-un timp mitic al zidirii și arhitecturii sacre sociale

Solstițiul de iarnă cu Saturn în Capricorn. Pe 21 decembrie de Solstițiu de iarnă activăm iarăși Vetrele Soarelui în toată țara să onorăm acest moment “sacru” din an. Și vă invit, alături de alte suflete, oriunde ați fi, să creăm un câmp comun și să ne bucurăm de darurile acestei zile. Fiecare dintre noi poate genera un grup oricât de mic ar fi sau să onoreze acest eveniment astral alături de familie și prieteni.

E o dinamică astrală extraordinară în acest sfârșit de 2017. Imediat după luna nouă de pe 18 (vezi detalii în articolul Luna nouă în Săgetător. Sărbătoarea Luminii), pe 21 în ziua de solstițiu Soarele se află într-o conjuncție absolut spectaculoasă cu Saturn la 0 grade în Capricorn, un moment cu totul și cu totul unic în viața noastră. Ultima conjuncție dintre Soare și Saturn apropiată de 0 grade în Capricorn a fost în 26 decembrie 1988, la 5 grade în Capricorn, însă semnificația ei e diferită față de o conjuncție la 0 grade și “timpul” producerii ei altul.

Acum conjuncția se întâmplă la 0 grade vorbind despre o anumită suspensie în timp, mai mult, de activarea unei noi linii temporale a darurilor Saturniene. Suntem proiectați într-un timp zero al zidirii capodoperelor, de la proiecte pe termen lung îndelung așteptate și pregătite, la zidirea unei noi lumi.

“Ctitorirea” țării și a planetei prin filtrul celor mai înalte și altruiste idealuri, începe odată cu tranzitul lui Saturn în Capricorn ce ne oferă șansa sau ne forțează să fim foarte pragmatici, determinați, cutezanți și maturi. Ni se cere tuturor să materializăm desăvârșit, să dăruim într-un mod creativ și onorant lumii suma darurilor distilate din lecțiile de viață ale ultimilor 29 de ani.

Cristalizare, claritate, năzuință, centrare, autodisciplină, ritmul răbdării, fermitate, dăruire nemijlocită, arhitectură socială. Sunt câteva din cuvintele cheie ale lui Saturn în Capricorn.

În această ecuație a conjuncției la 0 grade în Capricorn, punct din imaginea clasică a zodiacului ce corespunde Mijlocului Cerului sau Porții Raiului, se poate vorbi de o anumită atemporalitate. Da, Saturn este cel care ne împinge în timpul specific devenirii și al acumulării de experiențe și tot el ne scoate din timp într-o zonă lipsită de destrămare și condiționări spațio-temporale.

Conjuncția ce ne este oferită în dar de ceruri ne poate șopti ce anume ne poate face nemuritori în toată ecuația curgerii timpului, ce ne poate propulsa dincolo de limitările karmei și destinului colectiv, ce își are originea în suferința umană și condiționările impuse de reziduurile emoționale aflate în plexul solar/creierul abdominal al omenirii.

Fiind un păzitor al pragului, odată cu Saturn în Capricorn, multe ființe vor evolua către frecvențe ce pot fi asociate Raiului, în alte cuvinte, prin mijlocirea lui Saturn, odată cu trecerea unor teste pregătitoare, vom putea întrupa în materie mai mult din Conștiința Universală/Esența/Spiritul ce ne animă.

Tot Saturn în Capricorn ne va oferi o imagine de ansamblu a corpului uman și a tuturor funcțiilor lui, sugerând că noile instituții vor fi reprezentate de oamenii întregiți prin activarea tuturor inteligențelor latente în magnificul Om. Oameni ce vor ști cum și de ce să se organizeze & solidarizeze.

Odată cu acest proces de întregire ce presupune o altă dinamică energetică a organismului, putem vorbi de apariția unei noi etape evolutive ce va caracteriza ființa umană. Prin anumiți pionieri corpul fizic va intra într-o perioadă de desăvârșire, deschizându-se un potențial imens de eliminare a bolilor și prelungire a duratei de viață. Multe secrete alchimice vor fi trăite la modul cel mai practic, iar informațiile vor fi “transmise” de cobaii magnifici ai acestui experiment în câmpul cuantic al omenirii de unde ulterior vor putea fi accesate prin rezonanță de oricine. Multe limite ale structurii fizice vor fi rescrise, tocmai printr-o înțelegere și activare optimă a inteligenței inerente corpului uman.

Se pot scrie cărți ample despre acest tranzit și implicațiile lui, da cu siguranță ele vor fi scrise în anii ce urmează mai ales prin acțiunile și măiestria noastră. Reiau în completare un fragment din articolul menționat mai sus.

“Saturn intră în Capricorn și deschide un nou capitol în istoria omenirii și implicit a gestionării darurilor saturniene ce au darul de a rescrie structura întregii societăți. Intrând în Capricorn Saturn ne solicită imperativ să manifestăm maturitatea spirituală obținută după 30 de ani de pregătire, ani ce prin dinamica și accelerarea evenimentelor pot fi cu lejeritate considerați a fi secole. Da, am trăit în ultimile decenii experiența a ceea ce înainte de 87 se petrecea în sute de ani (vezi mult discutata accelerare a timpului). Iar din 21 decembrie suntem invitați să aplicăm tot ceea ce am învățat, să inițiem proiecte extrem de pragmatice și pe termen lung sinonime cu a ne scrie în trupul și realitatea Pământului propriile Opera Magna. În această maturitate și cutezanță constă mult așteptata naștere a noilor structuri sociale (vezi conjuncția Saturn Pluton din Capricorn ce va urma) menite să ghideze treptat întreaga omenire către o eră a armoniei, păcii, prosperității, iubirii.

În același timp Saturn în următorii ani poate orchestra tot felul de evenimente “teribile” care au atât rolul rolul de a ne forța dezmorțirea și participarea la manifestarea Noii Lumi, dar și de a arăta în ochii tuturor cât de penibile sunt vechile instituții. Pe acest fond, la nivel politic și instituțional, e posibil să apară derapajul către forme semidictatoriale, o evidentă periculoasă îngrădire a libertății și anularea unor fundamente ale democrației. Cu scopul de a ne dezmorți și canaliza energia constructiv în folosul tuturor. În nici un caz Saturn nu va fi blând și cuminte.”
Cum putem onora această zi?

1. În primul și în primul rând onorând întreaga existență și perfecțiunea ce face ca Viața să curgă într-o ecuație a desăvârșirii. Însăși ideea de solstițiu face parte din ritmurile cosmice la care planeta Pământ ia parte în perfecțiunea curgerii prin Uni/Multi/Plurivers.

2. Simțind deplin că în această perioadă porțile “raiului” sunt deschise pentru noi toți și că prin această deschidere sugerată de conjuncția la 0 grade pe Mijlocul Cerului toată planeta este străpunsă de fiori paradisiaci, că prin această poartă a solstițiului oamenii reușesc să aibă acele înțelesuri și conștientizări menite să îi facă mai armonioși, iubitori, darnici și perseverenți în materializarea visurilor înfloritoare ale vieții ce curg prin noi.

3. Lecturând împreună de la ora 21 cheia 10 Obsesie de sine, Naturalețe, Existență. Activarea împreună a unei chei din cele 64 de Chei ale Genelor are un efect mare asupra întregii conștiințe planetare. Prin fiecare lectură, plantăm semințe noi în conștiința colectivă și participăm la alchimizarea umbrelor ce ne țin captivi în frecvențe joase. Asociată cu astrologia care oferă o optică mai largă și mai dinamică, Cheile Genelor reprezintă un instrument foarte practic de identificare și purificare a balastului emoțional aflat în corpul/creierul emoțional, purificare eminamente necesară în vederea activării centrului inimii ce determină apoi pas cu pas procesul de întregire al ființei. (Cei care doresc să guste din sinteza dintre astrologie și cheile genelor strict în vederea activării Centrului Inimii și potențialului latent, mă pot contacta pe adresa de mail petrea.ciortan@gmail.com)

4. În același timp începând cu data de 21 decembrie până la luna nouă de pe 17 ianuarie putem să ne facem prin harul profunzimii o listă detaliată de acțiuni și proiecte pe termen lung la care să reflectăm temeinic. Este ideal ca în perioada aceasta să facem o analiză și sinteză a întregii vieți și să vedem cât mai lucid încotro ne îndreptăm în noua viață ce se conturează în anii ce vin, luând în calcul maturitatea cerută de Saturn și caracterul practic și asumat specific. Devenind observatorii detașați ai propriilor experiențe pe acest fond de cristalizare saturniană, putem descoperi și sesiza ceea ce până acum nu am reușit să vedem și să ne schimbăm radical percepția față de tot și toate. Însăși gestul simplu de a sintetiza și de a analiza senin traiectoria vieții, o să ne facă să integrăm experiența ultimilor ani și să întrezărim mai lesne noi direcții de explorat. Credeți-mă, momentele de aha și wow, vor fi dese, fiindcă tocmai când ne observăm detașați în ideea integrării experiențelor putem înțelege de ce viața ne-a purtat pe anumite căi mai sinuaose și abrupte, de ce anumite teste s-au tot repetat, de ce am atras anumiți oameni și finalmente ce tot a vrut Saturn ăsta de la noi în ultimile decenii.

Chiar așa!? Ce tot a vrut!? Desăvârșire sau doar să ne amuzăm cosmic pe seama noastră și a vieții?

Lista ce va reieși în final odată trecuți prin focurile analizei și sintezei va fi o listă extrem de clară și ușor de punctat pas cu pas prin dăruire, determinare, răbdare și în același timp lăsându-ne surprinși de curgerea vieții ce deseori știe să puncteze magistral direcția.

Cum am mai putea onora această zi? Dăruind iubire tuturor oamenilor și tuturor aspectelor sociale. Văzând cu ochii inimii (și făcând din asta o practică) cum viața înflorește superlativ în noi toți. În acest gest de dăruire și abandon se află taine nebănuite ale iubirii. Prin încrederea nebună în viață și semeni imposibilul devine posibil și nemărginirea începe să ne anihileze limitările.

E binevenită muzica cea diafană, parfumul unor plante sacre, lumânările pâlpâinde și calda lumină a diamantului infinit ce strălucește prin noi toți și prin întreaga fibră a vieții.

Ceva de mari proporții, neștiut de nimeni, dar scris în inimile noastre, este să se nască, să răsară în viețile noastre ale tuturor și ale destinelor umanității.

Pășim într-un timp mitic al zidirii și arhitecturii sacre sociale, menit să ne ghideze către a pune fundația unei civilizații ce coexistă în armonie cu natura și a cărei principal vector îl reprezintă stabilirea unor relații prospere, creative și armonioase între oameni.

Petrea Ciortan- tarabucuriei.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share