Am fost prezenți la deschiderea oficială a expoziției artstei Sorana Țopa, dar trebuie să mărturiesesc că o văzusem cu plăcere încă de cu o zi sau chiar două zile înainte. Mai exact doua zile ne-am tot plimbat printre tablouri și pe sub ochiurile enigmatice. Am vazut la Sorana Țopa aprofundarea reflecției interioare în ochi și dedeochi.

Am fost impresionat de expoziția „(De)ochiul adevărului” găzduită la Casa Sindicatelor din Târgoviște și cred că a însemnat mult nu doar pentru mine și Oana Grigore, ci mai ales pentru oaspeții din 30 de țări, actori, scenografi, oameni de cultură. Picturile sale, cu ochi expresivi și compoziții abstracte, mi-au amintit de intensitatea lui Salvador Dali, dar mai mult și mai aproape de fluiditatea visătoare a lui Marc Chagall.
Sorana Țopa – aprofundarea reflecției interioare
Doar cu ceva vrem înainte vizitasem muzeul Albertina și de la primele tablouri, cele de pe trepte, deja aveam impresia că mă uit la Chagall, la Viena. Desigur cu modestia neprofesionistului, ca un simplu privitor, jurnalist și călător. Ador să merg prin lume și să văd lucrările marilor artiși, fie că la cele două muzee mari din Viena, fie la cele două, chiar trei din Firenze și lista continuă cu oricare loc în care mă aflu și pot să fac un exercițiu de privire, de uimire.

Culorile vibrante și formele dinamice ale Soranei creează o tensiune vizuală care invită la reflecție, împingându-mă parcă la o explorare profundă a adevărului interior.
Această fuziune creează o experiență artistică unică
Obiectele sculpturale, acei ochi decorativi suspendați, aduc o dimensiune tridimensională fascinantă, evocând lumea interioară, așa cum a declarat și autoarea. Realizate cu măiestrie din hârtie franjurată, ele adaugă spațiului o energie jucăușă, dar misterioasă, completând narațiunea expusă pe pânze. Și invers. Pânzele vin în completare ochilor suspendați. Această fuziune creează o experiență artistică unică, ce invită la reflecție și bucurie, cel puțin pentru noi ca privitori, nu ca specialiști.
Horațiu Mihaiu a avut cuvântul de deschidere
Horațiu Mihaiu, un colaborator de marcă al teatrelor naționale și internaționale, a subliniat viziunea artistică unitară a expoziției. Regizor și scenograf, Horațiu Mihaiu a avut cuvântul de deschidere și a fost alături de Sorana Țopa în fața celor câteva zeci de oaspeți. Asta e minunat, pentru că ce ne-am face fără cei care se pricep și vorbesc cu eleganță și multă știință despre evenimentele artistice și, care ne dau nouă, oaspeților simpli, elemente de înțelegere și conexiuni.

De la Dali și Chagall la Sorana Țopa – aprofundarea reflecției interioare
Ascultând cuvintele artistei Sorana Țopa, rostite cu atâta sensibilitate la deschiderea expoziției „(De)ochiul adevărului”, am fost mișcat de mesajul ei. Afirmația sa, „Ceea ce ne lăsăm noi pe noi înșine să vedem, de multe ori ne bazăm pe ochii noștri superficiali cei care văd, nu pe ochii minții care pot transmite adevărata realitate” (citat din memorie), reflectă o critică subtilă, dar puternică, a superficialității impuse de social media, de viteza cu care existăm.
Sorana Țopa – eveniment memorabil în peisajul artistic târgoviștean
Picturile ei, cu ochi hipnotici ce amintesc de Dali și Chagall, devin astfel o invitație la introspecție, iar sculpturile suspendate, create pentru a da „o senzație de bine”, aduc o notă de optimism, că putem fi mai mult decât am fost limitați să credem că suntem (am făcut și eu un joc de cuvinte pentru ochiul Soranei).

Expoziția sa este o meditație vizuală asupra adevărului ascuns dincolo de aparențe, este caldă, încântătoare, așa că mergeți încă o săptămână de acum încolo și admirați-i creațiile. Pasiunea și dedicarea Soranei Țopa sunt uimitoare, ea oferă armonie dacă ajungi să înțelegi ce vezi (și pe tine insuți/însăți deopotrivă), ceea ce face această expoziție un eveniment memorabil în peisajul artistic târgoviștean și desigur, românesc.

Experimentul „Micul Albert”. Doi psihologi au transformat un bebeluș într-un experiment științific
Teatrul ucrainean în prim-plan la „Babel FAST” prin „Micul Prinț” și „Gloria”
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene