Campionatul Național IKU 2024 organizat de Federația Română de Arte Marțiale la Timișoara a însemnat pentru sportivii K-ZE KARATE 25 de medalii și un binemeritat loc de vicecampion național pe cluburi!
Competiția a avut loc în acest final de săptămână la Timișoara și a reunit pe tatami 29 de cluburi din toată țara, 97 de echipe și nu mai puțin de 312 sportivi, toți peste 12 ani.
Clubul sportiv K-ZE Karate a participat cu doar 14 sportivi și a reușit să obțină un total de 25 de medalii: 11 medalii de aur (campioni naționali), 2 medalii de argint (vicecampioni) și 12 medalii de bronz. La nivel de cluburi, Clubul Sportiv K-ZE KARATE a primit recunoașterea de vicecampion național.
„Este o echipă pe care o creștem de câțiva ani, suntem uniți, determinați și pregătiți, iar rezultatele dovedesc acest lucru. Mai avem o competiție națională la care vom participa în iunie și ne vom testa din nou puterile, însă ne pregătim cu cei mai buni sportivi pentru că ei trebuie să ajungă în toamnă la Campionatul Mondial de la Buenos Aires, în Argentina!”, a spus sensei Alexandra Pop (4 Dan), coordonatorul și antrenorul principal al Clubului Sportiv K-ZE Karate.
| Nume Sportiv | Medalii | Titlu |
| Pop Alexandra | 2 aur | Dubla campioana nationala kata si kumite shobu ippon |
| Mitrica Roxana | 1 aur | Campioana naționala kumite juniori -50kg |
| Bejenaru Patrick | 2 aur, 1 bronz | Dublu campion national cadeti -70kg kumite individual si kumite echipe |
| Lungu Dennis | 2 aur, 1 bronz | Dublu campion national cadeti -63kg kumite individual si kumite echipe |
| Rosu Robert | 1 argint | Vice campion national seniori +80kg kumite individual |
| Abraham Rolland | 1 argint, 1 bronz | Vice campion national mini cadeti -50kg kumite individual, kumite echipe |
| Grenno Stefano | 1 aur, 2 bronz | Campion national cadeti -50kg kumite echipe, kumite individual |
| Toni Rebeca | 1 aur, 1 bronz | Campioana nationala mini cadete +47kg kumite echipe, kumite individual |
| Grenno Rebecca | 1 aur, 1 bronz | Campioana nationala mini cadete +47kg kumite echipe, kumite individual |
| Voica Maria | 1 aur | Campioana nationala mini cadete +47kg kumite echipe |
| Nutu Lucas | 2 bronz | Locul 3 mini cadeti -50kg kumite individual si kumite echipe |
| Nutu Patricia | 1 bronz | Locul 3 mini cadete -47kg kumite individual |
| Herman Enya | 1 bronz | Locul 3 cadete -42kg kumite individual |
| Popescu Teodora | 1 bronz | Locul 3 cadete -55kg kumite individual |
Felicitări tuturor sportivilor!
DESPRE
Clubul Sportiv K-ZE KARATE este din Timișoara și a fost înființat acum 4 ani, cu scopul de a oferi un mediu pozitiv și disciplinat ca toți sportivii, de la cei începători la avansați să își atingă maximum de potențial. Toți sportivii sunt încurajați, prind încredere în ei, învață ce e prietenia și sunt educați să fie mai buni ca oameni. Sportivii clubului au adus deja numeroase premii naționale și internaționale: în 2023, clubul obținând medalia de aur la Campionatul European de Karate IKU din Slovenia.
Sensei Alexandra Pop are centura neagră 4 Dan și este maestru emerit al sportului. Ea este coordonatoarea și antrenorul principal al Clubului Sportiv K-ZE Karate și este multiplă campioană națională și internațională, iar de câțiva ani și-a dedicat timpul să antreneze micii sportivi, să le transmită bucuria și curajul de a practica acest sport nobil: karate.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului