Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Reprezentanți ai mai multor culte religioase și Brico Dépôt România s-au alăturat campaniei anticerșetorie, inițiată de DAS Deva!
 Episcopia Devei și Hunedoarei și reprezentanți ai altor culte religioase, precum și Brico Dépôt România s-au alăturat, deja, campaniei de prevenire și combatere a cerșetoriei, lansată de Direcția de Asistență Socială Deva sub genericul „Spune NU cerșetoriei!”.
 Concret, alături de Episcopia Devei și Hunedoarei și Brico Dépôt România, parteneri ai DAS Deva în desfășurarea campaniei anticerșetorie sunt:  Parohia Reformată Deva;Parohia Unitariană Deva; Parohia Creștină Baptistă „Sfânta Treime” Deva; Biserica Creștină Baptistă după Evanghelie Deva; Biserica Penticostală Betania Deva;Biserica Penticostală Emanuel Deva.
 Campania „Spune NU cerșetoriei!” se desfășoară până la sfârșitul anului și are ca scop creșterea gradului de informare și conștientizare a cetățenilor municipiului Deva cu privire la amploarea pe care a luat-o fenomenul cerșetoriei, dar și la consecințele încurajării unor astfel de practici și implicațiile pe care acestea le au asupra copiilor, vârstnicilor și a persoanelor cu dizabilități. Campania DAS Deva își propune atât implicarea tuturor membrilor comunității în combaterea cerșetoriei, cât și sprijinirea și îndrumarea persoanelor care practică cerșetoria, prin programe și servicii de asistență socială, pentru diminuarea acestui fenomen.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share