Ca și anul trecut, la prima ediție, care s-a desfășurat la Firenze (Italia), și a doua ediție a Galei A.C.T. (Antreprenoriat – Cultură – Tradiții), organizată, pe 15 aprilie 2022, la Madrid (Spania), de europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membră în Grupul S&D, s-a bucurat de succes. Vicepreședinta PUSL Maria Grapini a fost însoțită de președintele Asociației Românilor din Spania, Claudiu Covaciu și liderul departamentului PUSL din Diaspora, Radu Antonenco.
„Cea de-a doua ediție a Galei A.C.T. s-a încheiat! Am rămas profund impresionată de calitatea umană și de realizările profesionale ale românilor participanți la acest eveniment. Mă bucur că am întâlnit oameni extraordinari! Români cu un profund sentiment patriotic, cu dragoste de tradiții și cultură românească, care poartă în suflet suferința plecării de pe locurile natale. Am acordat, cu mare drag, premii la 20 dintre românii care au reușit în profesia lor, deși cu toții meritau să fie premiați! Cel mai trist lucru este, și acest aspect ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru cei care ne guvernează, că au sentimentul că sunt mai respectați de străini decât de propria țară! Statul român trebuie să facă mai mult pentru românii plecați departe de țară, dar care iubesc și respectă cultura, tradițiile si valorile românești! Iată de ce este, astăzi, nevoie mai mult decât oricând, de un proiect de țară, pliat pe realitate, care să vizeze reîntoarcerea acestora acasă! Voi colabora cu asociațiile culturale și profesionale pe care le-am întâlnit și sper ca visul de reîntoarcere a românilor să se îndeplinească cât mai repede! Mulțumesc televiziunii P.O.T. din Italia, lui Radu Antonenco, liderul umaniștilor din diaspora, dar și lui Claudiu Covaciu, președintele Asociației românilor din zona Madrid”, a precizat, la finalul evenimentului, eurodeputatul Maria Grapini.
Asociația românilor din zona Madrid i-a acordat diploma de excelență europarlamentarului Maria Grapini, pentru susținerea, apărarea și promovarea identității României în PE, pentru promovarea culturii și a valorilor tradiționale, civice și moral-creștine ale României, dar și pentru că este cel mai bun, cel mai vocal și cel mai vizibil europarlamentar.



“Mă onorează primirea acestei diplome”, a precizat Maria Grapini, cea care s-a remarcat prin toate luările de cuvânt și inițiativele din PE și nu numai, ca fiind o susținătoare necondiționată a drepturilor românilor din diaspora.
Cea de-a doua ediție a „Galei premiilor A.C.T.” (Antreprenoriat-Cultură-Tradiții) a avut loc pe 15 aprilie 2022, la Madrid, cu scopul de a fi cât mai aproape de conaționalii noștri, de a premia și promova atât micii cât și marii antreprenori români din Diaspora, oameni care, în ciuda faptului că sunt departe de țara lor, continuă să ne facă cunoscută istoria și tradițiile și să promoveze cu succes cultura românească dincolo de hotare.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara