Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă şi în acest an în Times Higher Education Subject Rankings, în domeniul „Ştiinţe fizice” (top 1001+ din 1149 de universităţi la nivel mondial), regăsindu-se între cele 6 universităţi din România ierarhizate. Subdomeniile aferente domeniului „Ştiinţe fizice” sunt:
- Fizică și Astronomie,
- Matematică și Statistică,
- Chimie şi Geologie și
- Ştiinţe ale pământului.
Pentru THE Subject Rankings 2021 s-au utilizat rezultatele obţinute la cei 13 indicatori de performanţă folosiţi în clasificarea generală Times Higher Education World University Ranking (mai mult de 24.000 de jurnale indexate Scopus, 13.6 milioane de articole, recenzii, lucrări ale conferințelor, cărți și capitole de carte (perioada 2015-2019) şi 86 milioane de citări (perioada 2015-2020) – date bibliometrice extrase din Scopus şi răspunsurile a peste 22.000 de reprezentanţi ai comunității academice internaţionale la sondajul anual al THE cu privire la reputația academică a universităţilor (datele de contact ale participanților la sondaj au fost selectate de Elsevier, iar răspunsurile obţinute în 2020 au fost combinate cu cele din 2019) la care se adaugă rezultatele obţinute la cele 11 domenii evaluate: Arte şi Ştiinţe umaniste, Educaţie, Drept, Psihologie, Administrarea afacerilor şi Economie, Sănătate, Informatică, Inginerie şi Tehnologie, Ştiinţe ale vieţii, Ştiinţe fizice şi Ştiinţe sociale. Pentru Ştiințe fizice, pragul de publicare este de 500 de lucrări publicate în acest domeniu în ultimii cinci ani.
Acest ranking, realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) încă din 2004, se concentrează pe excelența cercetării la scară globală evaluând universităţile sub aspectul a cinci dimensiuni, recalibrate pentru fiecare domeniu, ponderile indicatorilor fiind adaptate fiecărui domeniu în parte.
Pentru domeniul Ştiinţe fizice, în care UVT este ierarhizată, celor cinci dimensiuni le-au fost alocate următoarele ponderi:
- activitatea de predare (27.5%),
- activitatea de cercetare (27.5%),
- impactul cercetării ca urmare a numărului de citări (35%),
- activitatea internațională (7,5%) și
- inovarea, transferul de cunoștințe către mediul socio-economic (2,5%).
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, afirmă despre noua situare obținută de UVT în acest ranking academic internațional: „Predarea și cercetarea sunt principalele dimensiuni pentru care rankingul Times Higher Education Subject Rankings califică Universitatea de Vest în grupa primelor șase universități din România, la Științele fizice. Este o nouă evaluare prin care sunt confirmate atât calitatea programelor educaționale, cât și cea a proiectelor de cercetare din UVT. În lumea globală a competiției directe, în care se află cum universitățile cu prezență internațională semnificativă, această clasare meritorie arată că avem un capital bun universitar, rezultate și confirmări care sunt astăzi certificate, dar mai ales o perspectivă promițătoare pentru poziționarea noastră cât mai bună în lumea cercetării și educației academice de mare performanță, la nivel internațional”.
Alături de Universitatea de Vest din Timişoara sunt prezente în acest top al domeniului Ştiinţe fizice şi 3 universităţi membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Informaţii suplimentare pot fi regăsite la: https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/by-subject, https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings-2021-subject-physical-sciences-methodology
Material realizat de către Departamentul pentru Cercetare Ştiinţifică și Creaţie Universitară.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice