Sezonul de schi 2020-2021 s-a încheiat la Straja
Sezonul de schi 2020-2021 din Straja s-a încheiat. Ultimul eveniment a fost cel în care s-a adus sprijinul pentru ambasadorul Văii Jiului, Toma Coconea.
A fost pe departe, unul dintre cele mai frumoase sezoane din ultimii ani.

”Am avut aproximativ 150 de zile de schi, snowboard și activități de iarnă, dar și evenimente precum: Cupa Comexim, Miss Umbrella Bar, Cupa Denim, Weekend special Toma Coconea, Workshop cu ratracurile și altele. Ne bucurăm foarte tare pentru pârtiile perfecte care au fost amenajate în fiecare seară!
Pe această cale declarăm cu succes, sezon închis!
O ultimă provocare către voi este lansată acum: pune un comentariu cu poza ta preferată din acest sezon și poza care adună cele mai multe likeuri o vom premia, iar restul pozelor le vom pune într-un album special “De la voi”(perioada concursului 26.04-10.05). Ne înclinăm în fața celor care ne-au vizitat și ne apucăm să pregătim pentru sezonul 2021-2022” se arată în mesajul celor care administrează, parte din instalațiile de transport pe cablu, din stațiunea montană Straja” transmit cei care administrează parte din domeniul schiabil din Straja, cei de la COMPLEXUL MONTANA.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice