Studenții specializării de arheologie de la UVT participă la Școala non-formală de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului, jud. Hunedoara

Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva și Fundația Dacica, organizează, în perioada 2-6 mai 2022, Școala non-formală de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului, județul Hunedoara, urmată de o masă rotundă la care sunt invitați specialiști din alte domenii științifice, în workshop-ul Cercetarea interdisciplinară a patrimoniului cultural mobil și imobil, între 6-8 mai 2022. Între activități se numără prelegeri, ateliere practice și vizite la obiectivele arheologice din zona Munților Șureanu.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: Evenimentului cultural-didactic organizat prin Școala non-formală de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului îi are ca beneficiari principali pe studenții din anul întâi, specializarea arheologie, din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara. Organizatorii urmăresc sporirea gradului de cunoștințe aplicate ale studenților, cu privire la vechile civilizații ale zonei, prin analiza și studiul patrimoniului cultural mobil și imobil din zonă.

Coordonarea evenimentului este asigurată de Universitatea de Vest din Timișoara, iar pentru aplicațiile practice sunt prezenți și specialiști de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Fundația Dacica, precum și specialiști și artiști neafiliați precum Emanuel Bezeriță, cunoscut fierar tradițional, specializat în armament dacic, sau Marius Barbu, specialist în tehnica prelucrării arhaice a pietrei, osului și cornului.

Activitățile desfășurate cu studenții în cele patru zile de aplicații teoretice și practice prevăd:

Ziua 1:

Dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva și profesor asociat în cadrul Universității de Vest din Timișoara a ales, pentru debutul întâlnirii, un subiect având în centru școala, importanța școlii și formarea individuală a studenților de ieri, de azi și de mâine. Pretextul a fost oferit de o incursiune în ambientul curții regelui Macedoniei, Filip al doilea, cu titlul: ,,Școala generalilor” la curtea regilor Macedoniei.

Dr. Aurora Pețan, reprezentând Fundația Dacica, gazda evenimentului, a prezentat specificul zonei și a principalelor obiective arheologice și istorice din întreaga Zonă a capitalei Regatului Dac.

Seria de prezentări din prima seară s-a încheiat cu o aplicație prectică sub genericul: Tehnici arhaice de confecționare a uneltelor în pre- și proto-istorie. Dr.Marius Barbu, arheolog la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva a introdus publicul universitar într-un alt domeniu fascinant: Arheologia experimentală. Prezentarea a avut două componente, vizând pregătirea teoretică și cea practică.
Cea de-a doua a avut rolul de a consolida competențele într-un domeniu mai puțin abordat în școala tradițională și anume debitajul lithic.

Ziua 2:

Cea de a doua zi a Școlii non-formale de arheologie interdisciplinară din Valea Alunului, jud. Hunedoara, a debutat cu o drumeție la Cetatea dacică de pe vârful Piatra Roșie. De curând acest obiectiv a fost inclus, alături de alte cinci ansambluri de acest fel pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Ghidajul a fost asigurat de către Dr. Aurora Pețan, reprezentând Fundația Dacica, iar studenții Universității de Vest din Timișoara au avut prilejul să experimenteze un prim contact cu o cetate dacică, descoperind rând pe rând structurile componente, tehnicile de construcție specifice ansamblurilor din Munții Șureanu.

La întoarcerea din drumeția de studiu, studenții au făcut cunoștință cu Emanuel Bezeriță, cunoscut și ca fierarul dac – Komakiza, care și-a pregătit atelierul unde urmează să prezinte aplicat modul în care confecționau dacii armele.

După masa de prânz, întorși în bibliotecă, studenții au participat la o nouă serie de prelegeri. Au fost prezentate cele două șantiere-școală organizate în colaborare de către cele două instituții: Universitatea de Vest din Timișoara și de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, la Ardeu, în județul Hunedoara și la Unip, în județul Timiș. Ambele situri sunt șantiere arheologice școală pentru studenții din anul întâi ai universității noastre, iar prelegerile au fost susținute de asist. univ. Dr. Andrei Stavilă, de la Universitatea de Vest din Timișoara, precum și de Dr. I. V. Ferencz, de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.

Ziua 3:

Ziua a treia a debutat cu o vizită la cel mai important obiectiv arheologic din zonă și anume Sarmizegetusa Regia. După o scurtă prezentare teoretică la sediul Fundației Dacica, studenții au putut vizita și înțelege la fața locului, principalele elemente arhitecturale militare și religioase care s-au mai păstrat după conflictele daco-romane din 105-106 d.Chr. Gazde și ghizi au fost, ca de obicei, doamna Dr. Aurora Pețan și domnul Dr. I. V. Ferencz. Au fost prezentate istoricul cercetărilor și funcționalitatea tuturor obiectivelor păstrate și conservate de arheologi, dar mai ales rolul și importanța acestui centru spiritual din epoca dacică.

După amiază, studenții s-au reîntors în biblioteca Fundației Dacica pentru a continua cursurile. Dr. Aurora Pețan a realizat o incursiune în Arheologia Arhivelor, o abordare inedită asupra unui aspect mai puțin cunoscut din munca de documentare a arheologului. Studiul de caz prezentat, anume documentarea primelor săpături de la Gradiștea Muncelului, încă din timpul perioadei habsburgice (sec. XVIII), dovedește faptul că la Sarmizegetusa Regia s-au făcut cercetări (mai mult sau mai puțin științifice) cam în aceiași perioadă ce cele de la Pompei și Herculaneum, adică primele din Europa.
a doua prezentare a vizat o problemă terminologică dar și conceptuală: Putem vorbi de cetăți sau castele la daci? Dr. I. V. Ferencz de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva a dat răspuns la acestă întrebare.

A urmat ce-a mai așteptată întâlnire a serii: o aplicație practică cu fierarul Komakiza (dl. Emanuel Bezeriță), care le-a prezentat studenților pe viu, cum se realizează o sica dacică. Mai mult decât atât, a fost o adevărată incursiune în arta și tehnica războiului la daci, cu exemplificarea tuturor armelor utilizate de daci în luptă. Colecția de arme, dar și experimentarea tehnicilor de luptă corp la corp, a făcut deliciul unei abordări unice în cadrul acestui proiect de arheologie experimentală și reenactment.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share