Studiul românesc care arată că nu votăm pe baza realității, ci pe baza unei realități construite de algoritmi

Acestea sunt concluziile studiului semnat de conf. univ. dr. Cristian Opariuc-Dan, lect. univ. dr. Tănase Tasențe și lect. univ. dr. Cristina-Dana Popescu, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, publicat în Internet Policy Review, care analizează modul în care personalizarea algoritmică influențează percepțiile electorale prin mecanismul „filter bubble” — adică acea bulă informațională în care utilizatorii sunt expuși predominant la conținut care le confirmă convingerile, ca rezultat al selecției și repetiției algoritmice.

1. Realitatea nu mai este comună: fiecare utilizator trăiește într-o lume informațională proprie. Studiul arată că ideea unui spațiu public unitar, în care cetățenii sunt expuși la aceleași informații și pot construi opinii pornind de la o bază comună, este din ce în ce mai puțin relevantă. În locul acesteia, platformele digitale creează fluxuri personalizate, adaptate continuu comportamentului fiecărui utilizator. Fiecare like, fiecare click, fiecare secundă petrecută pe un anumit tip de conținut devine un semnal care reconfigurează feed-ul. În timp, aceste ajustări construiesc un mediu informațional stabil, coerent intern, dar diferit de cel al altor utilizatori. Consecința este profundă: doi oameni care folosesc aceeași platformă pot avea percepții complet diferite despre aceeași realitate electorală, fără să fie conștienți de această discrepanță. Nu mai vorbim despre opinii diferite asupra aceleiași realități. Vorbim despre oameni care votează în realități diferite.
2. Algoritmii nu manipulează direct conținutul, ci îl stabilizează prin repetiție. Una dintre cele mai importante contribuții ale studiului este evidențierea rolului repetiției algoritmice. Platformele nu trebuie să modifice conținutul pentru a influența percepțiile. Este suficient să controleze frecvența și consistența apariției acestuia. Algoritmii organizează informația în tipare repetitive, în care anumite idei reapar constant, sunt reafirmate din surse diferite și sunt integrate într-un flux coerent. Această expunere repetată produce un efect cumulativ: ceea ce apare frecvent devine familiar, iar ceea ce este familiar devine implicit credibil. În acest mecanism, vizibilitatea nu este neutră. Ea devine un instrument de validare. Utilizatorii nu evaluează doar conținutul în sine, ci și cât de des îl întâlnesc, iar frecvența este interpretată ca relevanță socială. Astfel, percepția despre „ce este important” sau „ce cred ceilalți” este construită indirect, prin expunere controlată.
3. Paradoxul conștientizării: cei care înțeleg algoritmii sunt, adesea, cei mai expuși. Unul dintre cele mai contraintuitive rezultate ale cercetării este faptul că nivelul ridicat de conștientizare a mecanismelor algoritmice nu reduce vulnerabilitatea utilizatorilor. A ști că feed-ul este personalizat nu înseamnă a putea ieși din logica sa. Studiul identifică drept cel mai vulnerabil profil exact categoria utilizatorilor activi: persoane tinere, implicate, care petrec mult timp online și interacționează frecvent cu conținutul. Acești utilizatori înțeleg că algoritmii filtrează informația, dar, în același timp, alimentează constant aceste mecanisme prin propriile acțiuni. Cei care înțeleg algoritmii nu scapă de influența lor — doar devin mai eficienți în a o alimenta. Se creează astfel un paradox: interacțiunea generează personalizare, iar personalizarea întărește tiparele de interacțiune. În loc să reducă expunerea, implicarea o intensifică. Conștientizarea nu oprește mecanismul, pentru că acesta funcționează dincolo de nivelul deciziei conștiente, fiind integrat în structura platformei.
4. Iluzia diversității și influența invizibilă asupra percepțiilor electorale. Studiul arată că utilizatorii percep adesea că au acces la o varietate de surse informaționale. Cu toate acestea, această diversitate este, în multe cazuri, superficială. Deși sursele pot fi diferite, conținutul livrat este adesea ideologic similar, deoarece algoritmii prioritizează materialele compatibile cu preferințele anterioare. Această situație generează o iluzie de pluralism: utilizatorii cred că sunt expuși la opinii diverse, când, în realitate, sunt ancorați într-un set relativ restrâns de perspective. Diversitatea nu dispare, dar devine previzibilă. În context electoral, efectul este cu atât mai relevant. Percepțiile despre candidați, teme politice sau opinii dominante nu sunt construite exclusiv pe baza conținutului, ci pe baza modului în care acesta este distribuit. Algoritmii nu trebuie să promoveze explicit o anumită idee; este suficient să o facă mai vizibilă, mai frecventă și mai prezentă în fluxul utilizatorului. Astfel, influența nu mai este directă și vizibilă, ci structurală și discretă, integrată în modul în care este organizată experiența digitală.

Concluzie
Cercetarea oferă o schimbare fundamentală de perspectivă: problema centrală a mediului online nu mai este dezinformarea în sens clasic, ci modul în care realitatea este configurată prin selecție, repetiție și amplificare. Rețelele sociale nu operează în funcție de adevăr, ci în funcție de probabilitatea ca un conținut să fie acceptat, confirmat și redistribuit. Nu ceea ce este corect ajunge în prim-plan, ci ceea ce este deja familiar și compatibil cu așteptările utilizatorului. În aceste condiții, întrebarea nu mai este dacă suntem influențați online, ci cât din ceea ce considerăm „realitate” este, de fapt, rezultatul unui proces invizibil de selecție. Nu trăim într-o eră a dezinformării, ci într-o eră a realităților personalizate.

Articolul este publicat în Internet Policy Review: https://policyreview.info/articles/analysis/filter-bubble-effect-electoral-perceptions