Conform unei tradiţii mai vechi, în 2024 Festivalul DacFest de la Simeria va fi din nou organizat la finalul verii. Asociaţia “Terra Dacica Aeterna” a început deja pregătirile pentru găzduirea celor aproximativ 300 de reenactori din ţară şi din străinătate, prezenți la ediția din acest an a festivalului. Ei vin cu armuri, săbii, vase, unelte, meșteșuguri, bijuterii, jocuri, pilde și povești.
Doritorii îi pot vedea, poza și chiar însoți în defilarea lor, care va avea loc în orașul Simeria, pornind de la Parcul Dendrologic – Arboretum și până la Centrul de Afaceri – Business Centre Simeria.
„Ne bucurăm să vă putem prezenta din nou trupe de daci, romani şi sarmaţi de la Cluj-Napoca, Deva, Bucureşti, Alba Iulia, Baia Mare, Dorosloveni, Piteşti, Sibiu, Zalău, din Italia, Bulgaria, şi Anglia, alături de oaspeţi noi din Ungaria şi Spania. Vor fi trei zile pline de activităţi care mai de care mai interesante, adresate copiilor şi adulţilor: parada cu torţe, demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori, cu ritualuri şi dansuri antice, cu demonstraţii de jocuri sportive şi întreceri în stil antic între reprezentanţii asociaţiilor participante, cu ateliere civile interactive, cu spectacole cu foc, dar şi cu momente surpriză pentru public şi trupele participante.
Pentru a vă bucura de toate acestea, nu trebuie decât să fiţi prezenţi în centrul oraşului Simeria vineri, 30 august, şi pe Platoul Măgurii, sâmbătă şi duminică, în 31 august și 1 septembrie, accesul pe întreaga durata a evenimentului fiind gratuit, în aer liber”, au transmis organizatorii.
Dansul a ocupat un loc important în viața romanilor. Era prezent la serbări publice, de familie, la căsătorii, ospețe ale celor avuți și chiar și la cortegii funerare.
Am putea crede că dansatorii erau simpli civili, cu toate că nu putem nega faptul că omul de rând intra în dans. De obicei erau angajați dansatori profesioniști sau sclavi instruiți în arta dansului pentru a anima evenimentele.
Din păcate, nu s-au păstrat multe informații despre modul în care dansau, însă cu puținul pe care îl cunosc, trupele de dans prezente la DacFest 2024 vor să aducă în fața publicului un moment cât mai autentic.
Ignis Phantasia, împreună cu trupa Venatrix, creatoarele spectacolului ‘Baccantele’, vor aduce magia focului în cadrul momentului programat sâmbătă, 31 august, de la ora 21:30. Povestea se va împleti în jurul preoteselor lui Bachus, zeul vinului, al teatrului și al distracției în lumea romană.
Ignis Phantasia a luat ființă în anul 2023, prezentând primul spectacol chiar la festivalul DacFest. Este primul grup care a ales să prezinte poveștile în această formă, la festivalurile de reconstituire istorică antică. Folosind jongleriile cu focul, trupa aduce în fața publicului atât episoade din mitologia antică, cât și scurte momente de coregrafii cu foc.
Venatrix aduce la viață povești, personaje și mituri ale lumii antice, promovând cultura prin metode diverse, inovative și folosind mijloace precum teatru, dans și un strop de magie. Spectacolele Venatrix spun povești menite să vă transporte într-un alt univers, de la faimoase bătălii ale zeilor, până la povești nemuritoare de dragoste și suspin.
Ashaena este o trupă de black metal introspectiv din România, creată cu scopul de a crește conștientizarea în rândul oamenilor și de a-i ajuta să se cunoască mai bine. Membrii formaţei cred că împlinirea de a înțelege mai mult din lumea din jur este oferită de cunoașterea de sine şi că totul este oglindit: ceea ce este deasupra este la fel și dedesubt. Trupa se străduieşte să împingă oamenii într-o stare de introspecție care să le hrănească spiritul și să le aducă cea mai valoroasă hrană pentru sinele interior: cunoașterea.
Ashaena aduce un omagiu strămoșilor noștri, tradițiilor și culturii lor, sincerității Naturii din jurul nostru și bunului simț din noi. Ei îmbină drumurile lor muzicale cu elemente folclorice preluate din bogata noastră tradiție. Ashaena nu are nicio legătură cu nicio organizație sau ideologie NSBM.
PROGRAM EVENIMENT:
Vineri, 30 august 2024
21:00 – 22:00
Deschiderea oficială a festivalului (parada cu torţe)
Sâmbătă, 31 august 2024
10:00 – 23:00
Tabere şi ateliere antice, antrenamente militare, ritualuri şi dansuri antice, lupte de gladiatori, târg de sclavi, prima bătălie, concert black metal, spectacol cu foc şi ritualul focului sacru
Duminică, 1 septembrie 2024
10:00 – 16:00
Tabere şi ateliere antice, concursul ”Pui de dac”, joc antic demonstrativ, antrenamente militare, dansuri antice, lupte de gladiatori, pentatlon antic, bătălia finală, ceremonia de închidere.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea