Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Suntem hunedoreni și ne vom implica pentru ca activitățile din minerit și energia hunedoreană să continue și în următorii ani

Etapele reorganizării și situația economică ale Complexului Energetic Hunedoara au constituit tema discuțiilor de  din cadrul ședinței Comisiei pentru Dialog Social, condusă de Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă.

Au fost prezenți lideri ai principalelor sindicate hunedorene, reprezentanți ai instituțiilor publice, conducerea Consiliului Județean Hunedoara și conducerea executivă a C.E.H.     Sindicaliștii au solicitat sprijinul Instituției Prefectului pentru ca Planul de reorganizare al CEH, atunci când va fi definitivat, să fie adus în atenția Guvernului României care va lua o decizie privind aplicarea acestuia.

În principal, intențiile administrației și ale sindicatelor se referă la înființarea la Petroșani a Complexului Energetic Valea Jiului – format din Termocentrala Paroşeni şi din cele 4 exploatări miniere în activitate: Lonea şi Lupeni (cu ajutor de la stat) şi Livezeni şi Vulcan (fără ajutor de la stat), împreună cu Sucursala “Prestserv” Petrosani.  Termocentrala Mintia urmând să fie preluată de o Unitate Administrativ Teritorială (Primăria Municipiului Deva sau Consiliul Judeţean Hunedoara).

 

Potrivit Prefectului județului Hunedoara, Vasilică Potecă,  aceste obiective nu vor putea fi atinse dacă nu vor fi elaborate de urgență proiecte de reorganizare pentru fiecare viitoare societate în parte.

Reprezentantul Guvernului României a solicitat conducerii executive a Termocentralei Mintia prezentarea în termen de trei  zile,  a planului de reorganizare și a unui punct de vedere privind situația actuală.

Prefectul de Hunedoara consideră că atât situația economică, cât și importanța socială rezultate în urma activității Complexului Energetic Hunedoara sunt de maximă importanță pentru locuitorii județului și trebuie să i se acorde o atenție deosebită.

Suntem hunedoreni și ne vom implica pentru ca activitățile din mineritul și din energia hunedoreană să continue și în următorii ani!”, a declarat Vasilică Potecă.

Vineri 21 februarie 2020, prefectul județului a convocat o nouă întâlnire a Comisiei pentru Dialog Social Hunedoara în cadrul căreia,  vor fi prezentate și analizate soluțiile propuse de sindicate și administrație privind viitorul Complexului Energetic Hunedoara.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share