“Suntem pregătiţi pentru iarnă. În condiţii de iarnă normală nu avem niciun motiv să considerăm că vom avea probleme de securitate în aprovizionare”, a declarat George Niculescu, secretarul de Stat în Ministerul Energiei și Președintele Comandamentului de iarnă, la Conferința Focus Energetic cu tema “Provocările iernii 2022 – 2023 pentru sistemul energetic national”.

„Spre deosebire de anul trecut, începem cu un grad foarte mare de umplere a depozitelor de gaze, în procent de peste 97%, deci un grad foarte – foarte mare de umplere, care ne dă o siguranță în perioada de iarnă care urmează. În prima sedință a comandamentului de iarnă, vom discuta despre toate măsurile necesare. Suntem pregătiți, iar populația și economia nu vor avea de suferit. De asemenea, ajutăm și vom ajuta și în continuare Republica Moldova”, a declarat George Niculescu. Totodată, a fost majorată producţia de cărbune a fost majorată, pentru a compensa nivelul mai scăzut de umplere a lacurilor de acumulare. Conform datelor furnizate de oficialul Ministerului Energiei, la ora actuală, s-a stocat cu 900.000 de tone de cărbune în plus.
În cadrul întîlnirilor, nu s-a spus nici un cuvânt despre Complexul Energetic Hunedoara și despre subunitățile din subordine.
” Stocurile de cărbune în termocentrale, și aici vorbesc în principal de lignit, sunt în parametri normali. Producția de cărbune de lignit a crescut în acest an, practic, cu peste 100.000 de tone, în ciuda faptului că am avut cariera de la Roșia blocată o perioadă de o lună și jumătate. Tocmai, au crescut stocurile pentru a compensa rezerva din lacurile de acumulare ale Hidroelectricii, lipsă cauzată în special de seceta din această vară. Complexul Energetic Oltenia funcționează cu toate fronturile împinse la capacitate maximă de extracție a cărbunelui. Nu estimăm să avem probleme cu aprovizionarea cu gaze naturale. În luna octombrie au fost importuri normale de gaze naturale. Din discuțiile pe care le avem cu producătorii și furnizorii de pe piața noastră, există importuri și în luna noiembrie, și în luna decembrie. Vor exista importuri și în luna ianuarie, și în luna februarie, așa că fluxurile pe care le monitorizăm zilnic de intrare și de ieșire din țară a gazelor naturale, sunt în parametri normali. Nu s-au observat, practic, perturbări în intrările și ieșirile de gaze naturale. În luna octombrie, fiind o lună în care acumulăm gaze, nu au fost, și bine s-a făcut că nu au fost scoase gaze din depozite, pentru că trebuie să ne să ne pregătim să avem tot mai mare capacitatea de depozitare plină în această iarnă. De asemenea, le-am transmis prefecților un mesaj clar: la sfârșitul acestui an lansăm un program special pentru unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice, un program multianual, din Fondul pentru modernizare, prin care încurajăm și deschidem call-uri de proiecte, probabil finanțate 100%, de montare a panourilor fotovoltaice pentru creșterea autoconsumului. Practic, ne dorim ca odată ce ieșim cu evaluările în această iarnă, din primăvară, UAT-urile și instituțiile publice să poată să treacă la faza de implementare a acestui program și să fim pregătiți mai bine pentru perioadele următoare. Și ce trebuie să știm, că vor fi, în fiecare, an call-uri de proiecte pe acest domeniu, pentru UAT-uri și pentru instituțiile publice, separat, tocmai pentru a nu intra în competiție cu companiile, cu întreprinderile mici şi mijlocii sau cu producătorii de energie electrică. Totodată, din Fondul pentru modernizare pot fi finanțate rețele de transport și rețelele de distribuție. Pentru rețelele de distribuție, atât de energie electrică, pentru că vorbim de rețele de distribuție – de exemplu Vatra Dornei și Brad, pe păcură, și mai este municipiul meu, Drobeta Turnu Severin, care are o rețea în dezvoltare de gaze naturale – pentru distribuitorii de energie electrică și gaze naturale, s-au deschis deja call-uri de proiecte. Acolo este deja aprobat, în Fondul pentru modernizare, 1, 1 miliarde de euro, un program multianual, prin care pot accesa banii. Dacă este nevoie de suplimentare, sigur, în special pentru rețelele de distribuție pentru marile orașe, acolo unde există consum, putem aloca bani suplimentari din Fondul pentru modernizare. Pentru rețelele de transport de gaze, ca să putem veni în întâmpinare și să putem aduce transport gazul, ca să poată dezvolta distribuția, Transgazul are deja pregătite, şi a depus proiecte. Respectiv, conducta Tuzla-Podișor, conducta de la Prunișor, în județul Mehedinți, Orșova, Caransebeș, Jupa, deci, practic, Mehedințiul și Caraş-Severinul. S-a depus proiectul, s-a eliberat și autorizația de construcție de către Ministerul Energiei. La Tuzla-Podișor – și acolo este eliberată autorizația de construcție de către ministerul Energiei. Practic, Transgazul îşi urmează planul de investiții și, pe măsură ce are proiecte gata, accesează direct Fondul pentru Modernizare, pentru că este, practic, monopol de stat și nu are nevoie de call-uri de proiecte. La distribuție, în schimb, fiind mai mulți distribuitori, acolo este un call de proiecte, dar este dedicată numai lor, distribuitorilor de energie electrică și gaze naturale”, a declarat și ministrul Energiei Virgil Popescu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice