Inspectorii Gărzii Forestiere Constanța, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime și cu specialiști ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța, au confiscat zilele acestea 12 containere pline cu lemn, deși în documentele pregătite pentru export era menţionat faptul că ele sunt încărcate cu cherestea.
Luni, 21 martie, autoritățile au identificat aproximativ 182 de metri cubi de stejar (lemn rotund parțial decojit) în șapte containere maritime, deși în documente figura o cantitate de cherestea.

În urmă cu patru zile, tot în portul Constanța au fost identificate cinci containere, iar în urma controlului s-a găsit lemn prelucrat, semifabricat, deși în documente figura o cantitate de aproximativ 130 metri cubi de cherestea.
„În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea de acte nereale, constând în folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri, ori la alte cantități de mărfuri sau bunuri, potrivit Legii 86/2006”, au transmis IPJ Constanța.
Mărfurile, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026