Zece inițiative comunitare mobilizate de Fundația Comunitară Timişoara și finanțate de Lidl România s-au concretizat, în mai puțin de 7 luni, în zeci de acțiuni de voluntariat de care au beneficiat mii de timişoreni.
Fundația Comunitară Timişoara anunță finalizarea cu succes a 10 inițiative comunitare prin care s-au implementat soluții civice creative la provocări locale în domeniile: educaţie inter-generațională, mediu / spaţiu urban comun şi reconectare a locuitorilor orașului. Inițiativele au beneficiat de mentorare din partea fundației comunitare și de microgranturi nerambursabile în valoare de 246.000 RON oferite de Lidl România. Program național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” s-a desfășurat simultan în alte orașe din țară şi este coordonat de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.
Cele două direcții strategice ale programului – educație și mediu – au fost traduse la Timişoara în activităţi de îmbunătățire a spațiului urban comun care au avut şi o componentă educaţională prin experienţe şi inter-generațională, în contextul provocărilor generate de pandemia SarsCov2. În același timp, prin program, s-a dorit şi creșterea capacităţii grupurilor și organizațiilor de a adresa mai bine nevoile comunității locale. Dintre numeroasele acțiuni, s-au remarcat:
● Lunca Urbană Bega, un proiect care şi-a propus să adune date ştiinţifice şi să facă timişorenii conştienţi de bogaţia şi importanţa biodiversităţii din interiorul oraşului, din zona canalului Bega, prin crearea de puncte de observaţie informative şi evenimente de tip tururi ghidate.
● Croşetăm Poveşti şi Poduri: Un pod de la periferia oraşului a fost decorat de timişoreni şi transformat în punct de atracţie şi spaţiu deschis pentru activităţi comunitare inter-generaţionale, de la cursuri de antreprenoriat, la yoga şi activităţi muzicale, activităţi care pot avea loc în paralel atunci când croşetezi un Pod de Poveste.
● Cetăţenii din cartierul Traian şi-au propus să atragă atenţia asupra cartierului lor istoric şi asupra potenţialului său de regenerare. Astfel, au avut loc un forum în care au fost invitate autorităţile, un spectacol de teatru şi crearea participativă de mobilier urban. Activităţile au fost primi paşi spre schimbarea percepţiei asupra unui cartier istoric care merită un plan pentru un viitor mai bun.
● O primă campanie, care a avut loc online şi offline, în care persoane cu dizabilităţi care se auto-reprezintă prin Asociaţia Ceva de Spus, ne-au vorbit din perspectiva lor despre mobilitate urbană şi ne-au arătat cât de important este să nu parcăm pe trotuar.
● Parcul din apropierea fostei platforme Solventul a devenit un punct de întâlnire și cunoaștere a celuilalt. Prin organizarea unor serii de şezători urbane, în proiectul Iosefim s-a vorbit despre multiculturalitatea de ieri şi de azi atât de specifică unui oraş multietnic cum e Timişoara.
„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, desfășurat la Timişoara, a venit ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunității în domeniile mediu și educație şi la dorinţa de reconectare comunitară, acestea fiind identificate de Fundația Comunitară Timişoara pe parcursul unui dialog cu administrația locală și societatea civilă. Pentru o relatare detaliată a rezultatelor celor 10 proiecte finanțate de Lidl România și implementate la Timişoara, dar și pentru a fi la curent cu evoluția proiectului în alte orașe din țară, cei interesați sunt invitați să acceseze website-ul: www.fondulpentruunviitormaibun.ro, sau pagina Facebook a programului.
În prezent programul este la o nouă rundă de finanţare la Timişoara, juriul fiind în plin proces de selecţie a noilor proiecte. Mai multe detalii despre apelul deschis de proiecte găsiţi aici.
„Suntem entuziasmați că am reușit să susţinem proiecte care au venit cu soluții locale la provocări locale. Este o șansă extraordinară să construim alături de un finanțator cu viziune care și-a dorit să se implice activ în domenii-cheie pentru un viitor sustenabil. Abia aşteptăm să descoperim noile soluţii pe care timişorenii cu iniţativă le vor imagina în noua rundă de finanţare din 2022.” Daniela Chesaru, director executiv, Fundația Comunitară Timişoara
Fundația Comunitară Timişoara aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care toți participanții să se simtă ca acasă. Fundația construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 5 ani de activitate, a adunat fonduri de la companii și donatori individuali și a finanțat peste 182 de proiecte din Timișoara și regiune. Fundația Comunitară Timișoara este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din România și peste 2.000 în întreaga lume. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fctm.ro.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent 12.000 de magazine și peste 200 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice