Tabăra de colinde - 2022 organizată la Mănăstirea Oaşa şi la Schitul Găbud

În perioada 20-28 decembrie, la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oaşa şi la Schitul “Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud, s-a desfăşurat Tabăra de colinde – 2022, care a reunit peste 500 de tineri ţară şi din diaspora.

Tabăra a fost organizată de Arhiepiscopia Alba Iuliei, Mănăstirea Oaşa şi Schitul Găbud. Tabăra a început în 20 decembrie, odată cu ajungerea la cele două aşezăminte monastice a cetelor de tineri din diferite colţuri ale ţării – Bucureşti, Cluj, Braşov, Sibiu, Timişoara, Oradea, Târgu-Mureş, Iaşi, Sebeş, Târgovişte, dar şi din diaspora. Toţi participanţii la tabără au făcut parte dintr-un grup, dintr-o ceată de colindători – pentru că tradiţia colindatului e un bun comun care s-a născut şi s-a transmis prin efortul colectiv al tuturor generaţiilor. Ceea ce i-a unit pe toţi tinerii prezenţi, a fost bucuria de a duce mai departe moştenirea spirituală a neamului românesc, bucuria de a colinda împreună.
Ziua de Ajun a fost consacrată pregătirilor pentru marea sărbătoare a Crăciunului. Fiecare a contribuit, după puterea sa, la buna desfăşurare a activităţilor: la bucătărie, la curăţenie, la biserică. Dis de dimineaţă a început pregătirea mesei îmbelşugate, în jurul căreia s-au aşezat colindătorii, seara. Îmbrăcaţi în straiele populare tinerii au participat la slujba privegherii de Crăciun şi apoi, cu lumânări aprinse în mâini, au mers spre sala atât de frumos împodobită, cântând “O ce veste minunată” şi “Deschide uşa, creştine!”. Ajunşi în sală, s-au aşezat cete-cete, de jur împrejurul mesei frumos împodobite. Timp aproximativ 5-6 ore, “timpul s-a oprit în loc”, făcând loc pentru deschiderea inimilor, pentru răgaz de linişte sufletească. Colindele au prins viaţă, iar “viaţa s-a transformat în colind”.
În ziua de Crăciun, după participarea la Sfânta Liturghie la mănăstire, colindătorii au plecat în satele şi oraşele din ţară, împărţiţi în cete în funcţie de oraşul din care au venit (Sibiu, Braşov, Oradea, Timişoara, Bucureşti, Iaşi, Târgu-Mureş, Sebeş, Diaspora), ducând cu ei bucuria Naşterii Domnului Hristos. În cele trei zile de Crăciun cetele de colindători au colindat în satele de pe Valea Sebeşului, din mărginimea Sibiului, din jurul Găbudului, dar şi în oraşe precum Alba Iulia, Luduş, Ocna Mureş, Sibiu, Braşov, Cluj, Târgu-Mureş, Petroşani, Deva, Arad, Timişoara. În 28 decembrie tinerii s-au reîntâlnit la Schitul Găbud, pentru a încununa împreună încheierea taberei. Timp de cinci zile, tinerii, îmbrăcaţi în costume populare, au vorbit doar în graiul colindelor vechi româneşti şi au respirat aerul profund al tradiţiilor româneşti.

Experienţa taberei i-a marcat profund pe tineri. Iată câteva mărturii ale participanţilor, oferite de către prof. Carmen Jinariu: “E prima dată când vin la Oaşa de Crăciun. E şi prima dată când am avut senzaţia că pământul a devenit una cu cerul. Cred că unitatea de duh a Bisericii s-a desăvârşit prin unduirile de colind care au cutreierat văzduhul. E deosebită imaginea aceasta a tinerilor adunaţi să împreună prăznuiască Crăciunul autentic, cu lumini arzând în lumânări şi-n inimi, în veşmintele străbunilor şi mânaţi de o bucurie unică – aceea de a-L propovădui pe Domnul prin colinde care nu-s altceva decât cântări de biruinţă. Departe de zgomotul lumii în care trăim, dincolo de agitaţia cotidianului, în liniştea ca de vecernie de pe munte, Crăciunul s-a simţit altfel. A fost un Crăciun în care am şezut cu Dumnezeu la masă.” (Alina Prichici, Organizaţia Tinerilor din Sibiu).

“Tabăra de colinde e ca lumina în peştera din Betleem. Şi dacă pe cerul inimii mele răsare vreo stea pe care o urmez fără ezitare, aceea e Oaşa. Ca magii odinioară, acolo ne aducem noi darul, tineri din toată ţara, cu colinda pe buze, cu dobele în portbagaj, cu dor de duhul ascuns al Crăciunului. Ieşim din Biserică după priveghere, ceată unită, însufleţită de bucurie. Aşa începe seara de Ajun- cu colindatul la stăreţie. Toată obştea mănăstirii- cea dintâi şi cea mai dragă gazdă – ne primeşte în prag colinda. Şi când să ne poftească în casă se vede pusă în încurcătură – unde să faci loc la aşa ceată? Da’ este undeva o odaie mare, cu mese întinse, cu făclii aprinse, împodobită cu crengi de brad şi cu mireasmă de portocale şi măr. Acolo ne strângem într-o îmbrăţişare a nădejdii să cântăm vestea cea bună. În lumina caldă de lumânare strălucesc straiele noastre populare – mânecile largi, cusute cu altiţă bogată, dau dintr-o parte în alta colacii şi ulcioarele cu vin fiert. Fiecare ceată colindă, pe rând, colinde anume alese pentru astă seară mare. Când ne ridicăm în picioare, îmi simt emoţiile urcând până în gât. Dar se dă tonul şi începem să cântăm, şi atunci, deodată, tot restul păleşte în jur. Mă uit la chipurile luminoase ale celorlalţi şi ne coordonăm toţi ca un singur glas, gust până la ultima picătură drumul Maicii Domnului până la peşteră, cu ‘neaua pân’ genunche’, fiecare vers e imaginea vie a raiului. Pentru că dincolo de spectacolul intrărilor în canon, al strigăturilor cu toate cetele, aceasta e minunea care ne bate-n inimi : că Dumnezeul nostru a coborât pe pământ pentru noi. A venit la noi, cu toată dragostea Lui necuprinsă, la noi cei nepregătiţi, cei întunecaţi, cu uşile închise. Şi a dăruit sens existenţei noastre, ne-a mai ridicat odată în tronul de moştenitori. Ne-a făgăduit Împărăţia prin Însuşi Fiul Său. E blând, duios şi curat colindul maicilor, hotărât şi cald cel al părinţilor. Când cântă celelalte cete le ascultăm fermecaţi de vreo colindă nouă, sau îi secondăm încetişor la cele pe care le ştim deja. Târziu în noapte, ne ridicăm toţi de la mese şi cântăm împreună, de răsună mănăstirea. Încă multă vreme mai avem putere să zicem şi ne zâmbim tot mai mult, că cel cu care ai împărţit colinda îţi e frate şi tovarăş pe drumul spre veşnicie. Lerui, Ler, de dimineaţă ne vom împărtăşi cu toţii şi vom pleca să colindăm toată ţara, până atunci să mai cântăm o colindă, să adorm cu ea în urechi şi cu amintirea meselor împodobite în jurul cărora ne-am mai născut în duh înc-odată.” (Elena Tulea, Organizaţia Tinerilor din Bucureşti)

“Priveam spre sufletele care luminau printre brazii Oaşei, nu datorită pâlpâirii lumânărilor, ci a acelei iubiri care se materializa în nesfârşitul îndemn: ‘Îmbucură-te, om bun’. Apoi, s-a înfăptuit minunea: cerul s-a deschis şi, pentru o clipă, pământul s-a umplut de îngeri care colindau… Şi era acel colind, eternizat prin dimensiunea sacră a românismului, cea mai profundă mărturisire de bucurie… O bucurie sublimă, nemărginită care s-a revărsat din suflet în suflet, până când sufletul a devenit bucurie şi aceasta din urmă a prins însufleţire. Binecuvântarea părinţilor a preschimbat misiunea colindătorilor într-o propovăduire prin care cei care Îl căutau pe Hristos pretutindeni, au sfârşit prin a-L găsi în ‘totul lăuntric’. În urma acestei ascensiuni spirituale, credinţa a devenit lumina prin care omul, privind în sufletul său, Îl vede pe Hristos, ca într-o oglindă. Propovăduită prin colind, făclia Iubirii a fost aprinsă în sufletele ce aşteptau ca nişte candele lumina dumnezeiască” (Teodora Crisan, Organizaţia Tinerilor din Sibiu).
“E Ajunul Crăciunului şi ne întoarcem acasă la Oaşa pentru a-L întâmpina pe Domnul. Ne îmbrăcăm în straiele sfinte ale bunicilor şi pornim cu inimile vibrând de emoţie şi dor spre sala împodobită. La lumina lumânărilor răsar chipuri radiind de bucurie ce aşteaptă cu nerăbdare să colinde, căci ne e dor de Raiul care se aşterne între noi în fiecare Ajun. Ne împărţim pe cete şi întâi pe rând, iar la final, împreună, colindăm. În ritm de dobă şi acompaniaţi de fluier, sute de tineri dimpreună cu obştea mănăstirii îşi lărgesc inimile şi urcă spre cer, pentru a primi bucuria praznicului. Nu o păstrăm doar pentru noi, ci o revărsăm în casele oamenilor din toată ţara, ducând mai departe cu recunoştinţă obiceiul străbun al colindatului. Ne întoarcem acasă schimbaţi şi plini de poveşti şi noi prietenii, încredinţaţi că am cunoscut adevăratul Crăciun.” (Ioana Rînciog, Organizaţia Tinerilor din Bucureşti)
“Este primul an în care am participat în Tabăra de colinde de la Mănăstirea Oaşa, dorindu-mi să trăiesc şi să înţeleg bucuria celor care au adus poveşti pline de entuziasm din taberele precedente. Aşadar, cred că în niciun fel nu poate fi redată cu adevărat bucuria de acolo, ci trebuie trăită pentru a fi cu adevărat înţeleasă, însă sclipirea din ochii celor care vin de acolo te face să îţi doreşti să ajungi şi tu. Ajunul Crăciunului este una dintre cele mai frumoase părţi ale taberei, este ziua în care eforturile fiecăruia se cristalizează şi îmbracă forma unei bucurii depline, împărtăşită cu toţi cei adunaţi acolo. Este ultima zi de post, ultima zi de pregătiri, toată mânăstirea roieşte, iar toate sufletele freamătă de nerăbdare în aşteptarea serii, când fiecare ceată de colindători, părinţii de la Oaşa şi maicile îşi dăruiesc colinde până târziu în noapte. Pornim de la biserică, cu lumânările aprinse şi cântăm primelor gazde, obştea Mănăstirii Oaşa. Se aude ‘O, ce veste minunată’. Suntem primiţi apoi parcă în rai, împodobit cu ramuri de brad, portocale, lumânări, ulcioare, ştergare tradiţionale, cu mese îmbelşugate cu bucate de post în jurul cărora ne aşezăm şi ne aşteptăm cu nerăbdare rândul să cântăm. În capul mesei este aşezată obştea. Băieţi şi fete, îmbrăcaţi în costume populare româneşti, înflăcăraţi de bucuria de a fi împreună şi a vesti Naşterea Domnului, cu feţe luminate şi îmbujorate, cântam din tot sufletul colinde tradiţionale, râdem şi ne bucurăm. Cele trei zile de Crăciun au fost inima taberei, am plecat la colindat împreună cu părinţii de la Oaşa. Se aude ‘Doba, doba, saraca, c-amu i-o venit vremea’ şi toată oboseala dispare. Fiecare ceată de colindători s-a pregătit temeinic, colindele ne-au răsunat în suflet şi în glas cu mult timp înainte de tabără, însă doar când am văzut cerul plin de stele de la Mănăstirea Oaşa sau ajungând la gazde pe vreme ploioasă sau friguroasă, cuvintele colindelor nu mai erau ale colindului, ci ale noastre, totul se umplea de sens. Strigăturile şi colindele puternice s-au împletit cu cele line şi chiar cu hore pline de avânt, făcând un pod de bucurie între sufletele colindătorilor şi ale gazdelor. Ne-au întâmpinat oameni extraordinar de primitori, care ne-au cinstit cu ce au avut mai bun. După aceasta tabără am rămas cu o mare împlinire în suflet pentru că experienţa a depăşit aşteptările. Rugăciunea, colinda şi portul romanesc au fost elementele care au creat nucleul taberei. Am avut ocazia de a fi printre oameni care valorifică tradiţia românească cu pasiune şi entuziasm, oameni pe care am reuşit să îi cunosc mai bine şi care m-au îmbogăţit sufleteşte.” (Iustina Rădulescu, Bucureşti)
“Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat” (fragment din Vecernia Naşterii Domnului) Hristos S-a făcut precum suntem noi ca să facă trecerea de la a fi cu noi, la a fi în fiecare din noi, lucru pe care îl simţi cu atât mai mult dacă trăieşti Crăciunul la Oaşa, pentru că laşi în lume cele ale lumii, te goleşti de tine şi aşa îi faci loc lui Hristos. Dupa ce îţi aşezi sufletul în ieslea în care se naşte Iisus la slujba de priveghere din Ajun, păşeşti în sala care pare neîncăpătoare pentru tinerii care se adună la Oaşa, învăluit fiind de parfumul de portocale şi vin fiert. Singurele lumini sunt cele din ochii tinerilor şi din flăcările lumânărilor. De data aceasta părinţii şi maicile acordă întâietate cetelor din mai multe zone care înalţă colinde tradiţionale, dar nu contenesc să ne îmbucure cu surprize pregătite pentru noi. Şi pentru că doreşti să dai şi altora din preaplinul bucuriei naşterii lui Iisus, cetele pornesc în colind în toată ţara după slujba din prima zi de Crăciun, sub rugăciunea şi îndrumarea părinţilor de la Oaşa şi parcă nu îţi mai doreşti să mai ieşi vreodată din starea aceasta. Hristos S-a născut!” (Iasmina Cernica, Liga Studenţilor din Timişoara)
“Anul acesta am descoperit mănăstirea Oaşa şi am participat pentru prima oară la seara de Ajun. Pentru mai multă claritate, provin dintr-un mediu majoritar ateist, netradiţional şi urban. Am crescut simţind mereu un gol în suflet şi căutând ceva ce nu se lăsa găsit, până de curând, când am început să cunosc Biserica, vie şi luptătoare. Pe fondul acesta, am auzit pentru prima oară de Oaşa şi de mult aşteptata seară de Ajun. Gustasem deja din bucuria de nedescris a colindelor noastre tradiţionale luând parte la un concert organizat de Liga Studenţilor din Timişoara, însă nu realizasem încă că acela reprezenta doar începutul. Mai întâi am luat parte la privegherea din seara de Ajun, prin care ne-am primenit sufletele pentru ceea ce urma în continuare. Privegherile de la Oaşa sunt o experienţă minunată în sine, luminate doar de lumina lumânărilor, care, din partea în care stau femeile, mângâie chipul Maicii Domnului şi însoţite de muzica psaltică cântată de părinţii de la Oaşa care te ajută să îţi înalţi mintea la Dumnezeu şi îţi îndulcesc inima, care ajunge să guste o fărâmiţă de Rai. Fiind asemenea pregătiţi, ne-am îndreptat apoi către sala în care urma să cântăm colinde. Inima mea tremura în aşteptarea bucuriei şi a regăsirii identităţii mele. Niciodată nu m-am simţit româncă, dar prin colinde am început să îmi simt, pentru prima oară, neamul. Apoi, pot să spun că s-a deschis Raiul. Niciodată, în niciun lucru nu am simţit o bucurie şi o iubire mai mare. O iubire, în primul rând pentru Dumnezeu, Maica Domnului, apoi pentru toţi şi pentru toate şi pentru colindă. Din acea seară, ceva s-a schimbat în mine pentru totdeauna. M-am regăsit, în Biserică, în credinţă şi în neamul nostru.” (Maria Macavei, Liga Studenţilor din Timişoara)
“Mărturisirea Naşterii Domnului prin strămoşeştile colinde reprezintă o misiune pe cât de frumoasă, pe atât de solicitantă. Colindătorul trebuie să deţină în desaga sa, adevărate virtuţi care să-l ajute să izbândească în acest maraton al colindelor. Bucuria, principalul atuu al colindătorului, face posibilă transpunerea în timp real a trăirii autentice a colindatului de odinioară. Desigur că, seriozitatea trebuie, de asemenea, să fie nelipsită, deoarece există şi multă muncă în spatele a tot ce se întâmplă de-a lungul sfintelor zile de Crăciun. Cuvântul cheie ce ar descrie întreaga experienţă a colindatului este: împlinirea.” (Carmen Vinţeler, Liga Studenţilor Cluj)
” ‘Îmbucură-te om bun, c-am ajuns Sfântu’ Crăciun!’ Cu toţii ştim că Sărbătoarea Crăciunului înseamnă timp petrecut acasă, alături de familie şi de cei dragi ai noştri. Asta facem şi noi la Sfânta Mănăstire Oaşa şi la Schitul Găbud, stăm cu toţii în familie şi ne bucurăm împreună vestind Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Pentru noi, aceste locuri înseamnă acasă, familie, lumină. Pot spune că, cel mai bun cuvânt prin care pot să descriu tot ce trăim acolo, alături de oameni, este BUCURIE. Tabăra de Crăciun este o îmbinare între rugăciune şi bucurie, între prietenie şi familie. Atmosfera din Sfânta noapte de Ajun te face să simţi că, pentru un moment, Iisus este printre noi, că stă cu noi la masă şi colindă alături de noi. Este ceva unic, ceva ce îţi umple sufletul cu lumină şi bucurie. Experienţa taberei de Crăciun din cadrul mănăstirii este una de neuitat. Simţi, prin tot ce trăieşti acolo, că eşti acasă, că Dumnezeu este mereu prezent şi că, prin bucuria cu care colindăm, vestim Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Domnul Se naşte, slăviţi-L!” (Elena Lăcătuşu, Tineri pentru Tineri)