Vă așteptăm, vineri 12 aprilie, de la orele 19:oo în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, la super-comedia cu iz interbelic – Take, Ianke și Cadîr! ?
de: Victor Ion Popa
un spectacol de: Mc Ranin
în distribuție: Adrian Păduraru | Jipa Puiu | Chiributa Paul | Sebastian E. Bălăşoiu | Ana Carablais | Carmen Ionescu | Sf Ilie Ghergu

Piesa lui Victor Ion Popa, scrisă în 1932, surprinde caracterul intercultural al târgurilor moldovenești din acea vreme. Povestea celor trei prieteni, Take, românul simplu și bonom, Ianke, evreul șiret și palavragiu și turcul înțelept și blând – Cadîr, înfățișază mediul multietnic și multicultural din perioada interbelică.
Negustori modești, înzestrați cu omenie și cu inteligență nativă, cei trei protagoniști sunt legați de o prietenie sinceră ce nu ține cont de barierele religioase și sociale; locuiesc în case identice, își împart mâncarea și nu își fac concurență. Trecerea liniștită a zilelor este zdruncinată de venirea lui Ionel (fiul lui Take) și a Anei (fiica lui Ianke), tineri plecați la București pentru studii. Intenția celor doi de a se căsători amenință să le strice liniștea. Deși își iubesc copiii, refuză să se cumetrească, pentru că Take se teme de certuri, iar Ianke de faliment. Echilibrul este restabilit de Cadîr, prietenul tăcut care pune la cale un plan care să-i mulțumească pe toți și să închidă și gura târgului.

Poți comanda bilete online aici:
☛ Bilete online: https://www.eventim.ro/ro/bilete/tache-ianche-si-cadar-targoviste-teatrul-municipal-tony-bulandra-1113901/performance.html
______________________________________________________
Sau aici:
☎️ Telefonul agenției de bilete a teatrului: 0245.210.046;
✆ WhatsApp: 0799.759.012;
? E-mail: rezervari@tonybulandra.ro
? Agenția de bilete a teatrului: Bulevardul Regele Carol I nr. 43
? Program de lucru: L – D: 09.oo -19.oo

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului