Conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște a prezentat miercuri un proiect destinat persoanelor vârstnice, menit să le ofere suport direct la domiciliu și să le permită să rămână cât mai mult timp în mediul propriu. Inițiativa este derulată prin Direcția de Asistență Socială și beneficiază de finanțare europeană în valoare de 4,3 milioane de lei, cu o durată de implementare de 42 de luni.

La conferința de presă au fost prezenți viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, city managerul Gabriel Boriga, precum și Marcela Iordache, director executiv al Direcției de Asistență Socială Târgoviște.

Primarul Daniel Cristian Stan a explicat că proiectul se adresează seniorilor cu venituri sub salariul minim pe economie, care nu au aparținători sau nu se pot întreține singuri. „Prin acest proiect oferim sprijin direct la domiciliu: de la igiena zilnică și prepararea hranei, până la adaptarea locuințelor și furnizarea de echipamente necesare persoanelor cu dizabilități. Fiecare beneficiar va primi un telefon cu buton de panică, pentru a putea solicita rapid ajutor în situații de urgență. Scopul este să le oferim posibilitatea de a se descurca cât mai mult timp în propriul mediu, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Serviciile vor fi oferite pentru un număr de 106 persoane, identificate prin anchete sociale realizate de Direcția de Asistență Socială. Proiectul include, de asemenea, lucrări de accesibilizare a locuințelor și sprijin adaptat nevoilor fiecărui beneficiar, pentru a întârzia cât mai mult necesitatea mutării acestora într-un centru rezidențial.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului