Târgoviștea devine capitala teatrului. A început Festivalul Internațional Babel

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional Babel a fost deschisă oficial sâmbătă, la Târgoviște, printr-un eveniment organizat în foaierul Teatrului „Tony Bulandra”. La ceremonie au participat artiști, invitați și reprezentanți ai delegațiilor internaționale care vor urca pe scenele festivalului în următoarele zile.

Înaintea debutului spectacolelor, organizatorii au prezentat direcțiile ediției din acest an și au transmis mesaje de bun venit participanților veniți din țară și din străinătate.

Liviu Cheloiu, directorul artistic al Teatrului „Tony Bulandra” și al Festivalului Babel, a subliniat faptul că manifestarea culturală a devenit un reper important atât pentru Târgoviște, cât și pentru lumea teatrului.

Ne bucurăm să vă avem alături la deschiderea celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional Babel, un eveniment care a devenit deja o tradiție pentru Târgoviște și pentru lumea teatrală. Este o mare satisfacție să putem continua acest proiect cultural care aduce împreună artiști din numeroase țări și oferă publicului experiențe artistice deosebite”, a declarat Liviu Cheloiu.

Mesajul principal al deschiderii a fost transmis de Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” și al Festivalului Babel, care a vorbit despre tema aleasă pentru ediția din acest an, „Timpul”.

Vă mulțumim că ați venit în număr atât de mare astăzi. Această ediție a festivalului înseamnă foarte mult pentru noi. Când am început Festivalul Babel, în 2007, la prima ediție, aveam încă părul negru. Acum, lucrurile s-au schimbat, evident”, a afirmat acesta.

Directorul festivalului a explicat că tema din acest an pornește de la relația dintre teatru și epoca în care trăim.

Tema pe care am ales-o în acest an este «Timpul». Ea a devenit aproape o obsesie. Mă interesează în mod special măsura în care teatrul reușește să reziste în timp și să vorbească despre vremurile pe care le trăim. Teatrul are propriul său timp, împărțit în acte și scene”, a spus Mihai Constantin Ranin.

Acesta și-a exprimat speranța că povestea Festivalului Babel va continua pentru mulți ani de acum înainte.

Sper din tot sufletul că noi ne aflăm încă în primul act al acestei povești și că vor urma multe alte scene”, a adăugat directorul festivalului.

La finalul ceremoniei, Mihai Constantin Ranin a declarat deschisă oficial ediția 2026 a Festivalului Internațional Babel, eveniment care reunește la Târgoviște artiști și companii de teatru din numeroase țări și care va include, pe parcursul următoarelor zile, spectacole și manifestări culturale desfășurate în mai multe spații din municipiu.

Abonează-te la știrile Oficial Media!

Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *