Castelul Corvinilor a fost ca în fiecare an, gazda evenimentului care a adus la un loc cetăți, castele, muzee și importante obiective turistice din țară spre a fi prezentate publicului avid de cunoaștere și interesat de călătorii.
20 de expozanți din toată țara au fost prezenți, printre care se numără Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Direcția Generală Administrare Monumente Istorice și Promovare Turistică Hunedoara, două instituții subordonate Consiliului Județean Hunedoara.
Din județul Hunedoara, auavut stand de prezentare Cetatea Mălăiești, precum și organizatorul, Muzeul Castelul Corvinilor.
La intrarea în târg, vizitatorii au fost întâmpinați de standurile producătorilor locali care activează sub sigla Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Hunedoara.
„Îl felicit pe primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, și pe echipa sa pentru modul cum organizează și promovează acest eveniment. Astăzi și mâine, Castelul Corvinilor și târgul desfășurat în Curtea Husarilor se află în centrul atenției agențiilor de turism din țară și străinătate interesate de ofertele de vacanță propuse de expozanți. Îi felicit și pe expozanți pentru prezență, pentru interesul manifestat pentru acest târg și le doresc succes în atragerea cât mai multor vizitatori la ei acasă”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, la încheierea vizitei în târg.

Turismul este unul dintre domeniile de interes ale Consiliului Județean Hunedoara, iar desfășurarea unor evenimente de marcă precum cel de la Hunedoara este de mare ajutor pentru cunoașterea și promovarea celor mai frumoase locuri ale României.
Județul Hunedoara este deținătorul uneia dintre cele mai valoroase și spectaculoase moșteniri istorice: vestigii ale antichității, biserici de lemn și piatră, cetăți și castele medievale. Acestora li se adaugă monumente de arhitectură industrială, bogăția de ape minerale și ape termale, un parc național, un parc natural și un geoparc, dar și tradiții originale.
”Manifestarea a fost o ocazie excelentă atât pentru spectaculosul edificiu din Hunedoara cât şi pentru alte obiective turistice din zonă şi din ţară de a se promova şi a-şi face cunoscută povestea şi, implicit, oferta turistică şi culturală. Prin „Târgul European al Castelelor”, Castelul Corvinilor îşi reconfirmă statutul de „motor” al turismului pe plan judeţean şi zonal” a conchis primarul și primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Pe lângă prezentările de la standuri, au avut loc mai multe demonstraţii şi momente interactive cu publicul, tabere şi ateliere medievale, tir cu arcul, dansuri şi prezentări de ţinute medievale, spectacole cu efecte pirotehnice, cascadorie şi lupte cavalereşti, reprezentaţii ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara şi ale Cavalerilor Cetăţii Roşii – Sibiu.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Felix Baumgartner a murit într-un accident cu parapanta in regiunea Fermo, Italia
Proiectele neîncepute sau imposibil de finalizat până în august 2026 vor pierde finanțarea PNRR
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
România are, în premieră, o Strategie Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Excelența în educație, premiată la Târgoviște
Felix Baumgartner a murit într-un accident cu parapanta in regiunea Fermo, Italia
Tensiunile dintre fermierii din Lungulețu și autorități, aplanate în urma unei întâlniri oficiale