Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Ploiești, organizează în perioada 09 – 11 decembrie 2022, Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii 2022. Evenimentul va avea loc în București, în incinta Romexpo, pavilion B1.
“Decembrie este luna antreprenorilor! Orice afacere are nevoie de promovare, de cel puțin o platformă prin care produsele și serviciile pe care le oferă să ajungă la clienți, o platformă prin care să identifice cei mai potriviți parteneri. Da, comerțul online reprezintă un atu, dar interacțiunea directă oferă și mai multă credibilitate, precum și o experiență completă. Așteptăm 150 de IMM-uri să se înscrie și să participe la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii 2022 pentru a face cunoscute produsele antreprenorilor români atât publicului larg, cât și profesioniștilor pregătiți să le comercializeze și pe noi piețe. MAT va oferi fiecărui beneficiar un stand în cadrul târgului timp de 3 zile și un grant de 1.500 de lei pentru cheltuieli asociate participării la eveniment.”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Operatorii economici interesați se pot înscrie pe site-ul www.timm.ro, unde poate fi studiată și procedura de implementare a programului.
Aplicația se va deschide începând cu data de 15.11.2022, ora 10:00. Ultima zi de înscriere pentru participare la târg este 28.11.2022, ora 20:00.
Obiectivul Programului îl constituie organizarea Târgului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii – TIMM 2022, în vederea promovării spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor şi ocupării forţei de muncă în domeniul IMM, facilitarea contactelor dintre potenţialii întreprinzători/întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi agenţii economici/instituţiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul IMM, în scopul creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale IMM, stimularea şi susţinerea IMM inovative, promovarea produselor şi serviciilor, stimularea şi susţinerea internaţionalizării IMM. Prin intermediul programului se asigură participarea la târg pentru 150 de beneficiari selectaţi conform prevederilor procedurii de implementare, în urma înscrierii on-line în program. Cheltuielile privind cazarea și transportul beneficiarilor, precum și a produselor acestora la/de la eveniment în sumă forfetară de 1.500 lei/beneficiar, vor fi decontate prin program.
În cadrul „Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii – TIMM 2022″ vor putea fi implementate următoarele tipuri de acţiuni:
• organizarea unui târg naţional al Brandurilor naţionale sub forma unei expoziţii cu vânzare;
• organizarea de seminare, mese rotunde, ateliere de lucru şi prezentări în scopul promovării produselor şi serviciilor realizate de către participanţi, câştigării de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii, creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi al îmbunătăţirii competenţelor antreprenoriale, obţinerii vizibilităţii pe piaţă a acestor branduri naţionale, organizare de întâlniri de lucru pentru dezvoltarea programelor pentru IMM;
• activităţi de promovare a evenimentului, atât înainte de desfăşurare, în vederea asigurării unei prezenţe consistente a publicului şi aplicanţilor ţintă, cât şi post-eveniment, în vederea publicităţii târgului naţional.
Pot beneficia de prevederile programului întreprinderile mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare care îndeplinesc, cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii:
a) sunt organizate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri cu modificările şi completările ulterioare şi îndeplinesc condiţiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
b) au capital social integral privat;
c) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale, care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate;
d) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250 în anul fiscal anterior;
e) au completat formularul de înscriere (Anexa 1) în cadrul Programului, iar în urma verificării au fost selectaţi să participe la eveniment;
f) nu au fost subiectul unei decizii/ ordin de recuperare a unui ajutor de stat/ de minimis a Comisiei Europene/ al unui alt furnizor de ajutor, sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost integral recuperată, inclusiv dobânda de recuperare aferentă.
g) nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru o întreprindere unică, aşa cum este acesta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute direct de la sediul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Ploiești: Bd. Republicii nr. 12, Bl. 33, B1 – B2, C.P. 100066, Ploiești, județul Prahova, tel: 0244/522085/0784979756, email: agentia.ploiesti@imm.gov.ro.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara