Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Tarife reduse pentru studenți la bazele sportive, muzee, concerte, teatru, operă sau film

Studenții ar putea beneficia de tarife reduse cu 75% la bazele sportive publice, la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă sau film, în limita bugetelor aprobate, potrivit unui amendament la proiectul legii învăţământului superior.

„Studenţii beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la bazele sportive publice precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, în limita bugetelor aprobate”, prevede amendamentul adoptat de deputații din comisia de învățământ.

Potrivit unui alt amendament, statul acordă premii, burse, locuri în tabere şi alte asemenea stimulente studenţilor cu performanţe universitare, precum şi cu rezultate remarcabile în educaţia şi formarea lor profesională, sau în activităţi culturale, civice, de voluntariat și sportive, inclusiv competițiile sportive universitare.

Modificările adoptate de către comisia de învățământ urmează să intre și în dezbaterea plenului Camerei Deputaților. Proiectele de lege privind educația națională vor fi dezbătute și de către Senat care este forul decizional în acest caz.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share