Inspirat de opera scriitorului Gabriel García Márquez, spectacolul propune subiecte acute, sensibile, vulnerabile, ale lumii contemporane. ”Încercăm în acest spectacol să vorbim asumat și sincer despre abuz și traumă, despre cât și cum implici în practica teatrală experiențe personale traumatizante, despre condiția actorului tânăr și puterea lui de a discerne între realitate și ”trăirism”, despre cât de pregătiți sunt tinerii actori pentru acest joc cu focul, pe linia fluidă dintre viață și teatru. Vorbim despre una dintre cele mai monstruoase forme despre abuz, căci, dincolo de ficțiunea genială care ne-a inspirat, exploatarea sexuală a unei copile este o devianță atroce a lumii actuale. O altă temă supusă analizei a fost modul în care visul pătrunde în teatru și îi modifică alchimia profundă, cum acționează el asupra resorturilor intime ale teatralității. Eréndira&bună-sa este, așadar, teatru de explorare și experiment, teatru-școală și teatru- militant, însă, mai mult decât orice, este un spectacol de teatru cu actori tineri și talentați, care au avut curajul și dorința de a explora teritorii fragile ale parcursului lor personal și teatral. Impactul pe care spectacolul nostru l-a avut, faptul că sunt spectatori care revin la fiecare versiune și reprezentație, subliniază sensul acestui proiect” – Levente Kocsárdi, regizor.
Distribuția acestei versiuni a spectacolului îi cuprinde pe actorii Aida Olaru, Iulia Ioana, Teodor Cauș, Bálint Előd Flavius Ichim, Alexandru Popescu. Regia: Levente Kocsárdi; scenografia: M.C Donici; asistent scenografie: Amy Bujancă; coregrafia: Alin Radu; video artist: Olimpiu Vuia; sunet: Sebastian Bayer; lumini: Zoli Gido; dramaturgie&adaptare: Simona Donici. Spectacolul este jucat în limba română.
”Erendira&bună-sa/replayed” este o producție a Companiei independente Arte-Factum. Asociația Culturală Arte-Factum este o organizație de cultură comunitară, companie independentă ce desfășoară proiecte de Teatru/ Pedagogie teatrală/ Laborator de instrospecție teatrală/Arte vizuale/Muzică contemporană/Critică teatrală/Regenerare urbană/rurală cu mijloace artistice.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este o instituție publică de cultură finanțată de Consiliul Județean Timiș.
”Eréndira&bună-sa/replayed”, marți, 21 februarie 2023, de la ora 20:00, în Studioul Franciscan (Timișoara, str. E. Ungureanu nr.1, *rezervări: 0752111807). O poveste incandescentă în Teatrul Cetății; o cetate devenită epicentrul culturii europene sau, indubitabil, hotspot al ei.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului