Teatrul Tony Bulandra Târgoviște prinde rădăcini la nivel național și internațional. Inițiator și creator al unui festival internațional, deja de nouă ediții, și aici ne referim la Festivalul Babel, Teatrul Tony Bulandra joacă alături de cei mai buni pe marile scene ale lumii.
În conferința de presă de astazi, susținută de managerul Mihai Constantin Ranin, au fost aduse în atenție cele mai recente participări naționale și internaționale ale teatrului.

Astfel, în perioada 2 – 15 octombrie 2019, Teatrul Tony Bulandra a fost prezent în Portugalia, la Comuna Teatro de Pesquisa, unde au avut loc 7 reprezentații ale spectacolului „Argonautas”, un spectacol de Mc Ranin, coregrafia: Hugo Wolff, având în distribuție 6 actori portughezi și 5 actori români.
Iar în perioada 7 – 13 noiembrie 2019, în Lituania, în orașul Alytus, la Festivalul COM•MEDIA, a VII-a ediție, cu spectacolul „Othello, în regia lui Suren Shahverdyan, scenografie: Mc Ranin și Raluca Frățiloiu.
„Othello” s-a regăsit într-un context foarte valoros din punct de vedere artistic: prima zi a festivalului s-a deschis cu ultimul spectacol, aproape testamentar al marelui regizor lituanian Eimuntas Nekrošius, care a studiat regie la Institutul rus de Arte Teatrale, GITIS, din Moscova, Rusia, acolo unde și Dumitru Acriș a studiat regia. În a doua seară a festivalului, a fost prezentat spectacolul „Romanul rus” în regia lituanianului Oskaras Koršunovas, care îi calcă pe urme regretatului Eimuntas Nekrošius, și din punct de vedere stilistic și din cel al aprecierii mondiale de care se bucură.
Despre deplasările naționale, menționăm:
În data de 30 septembrie 2019, la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, ediția a IV-a, organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin din Timișoara, cu spectacolul „O noapte furtunoasă”, un spectacol de Traian Savinescu,
În data de 18 octombrie 2019, la Festivalul Internațional Fest(in) pe Bulevard, ediția a VII-a, organizat de Teatrul Nottara din București, cu spectacolul „Sonata Kreutzer”, după Lev Tolstoi, un spectacol de Mc Ranin,
În data de 5 noiembrie 2019, la Festivalul Internațional de Teatru „Toma Caragiu”, organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, cu spectacolul „Carmen”, în regia lui Suren Shahverdyan, coregrafia lui Hugo Wolff, decorul și costumele: Mc Ranin,
În data de 18 noiembrie 2019, la New Wave Theater Festival, prima ediție, organizat de Teatrul de Vest Reșița, cu spectacolul „Câinele” de Valentin Krasnogorov, în regia lui Horațiu Mihaiu.
La conferința de presă au fost prezenți și regizorii Dumitru Acriș și Dimitri Aryupin, cei care lucrează în prezent la două premiere, respectiv:
Dumitru Acriș – regizorul spectacolului „Crimă și pedeapsă”, după F.M. Dostoievski, regizor independent, montează pe tot teritoriul Rusiei, este la a 4-a colaborare cu Teatrul Tony Bulandra
Dimitri Aryupin – regizorul spectacolului „Woyzeck”, după Georg Büchner, fondatorul companiei blackSKYwhite, companie de teatru independent din Moscova, care a avut curajul să se îndepărteze de stilul realist de care teatrul rusesc este încă atât de impregnat
Anastasia Nașco – traducător și interpret din limba rusă în limba română și invers, asistent de regie al lui Dimitri Aryupin
„Crimă și pedeapsă” va avea avanpremiera pe 4 decembrie 2019, de la ora 19:00, în Sala Mare, cu publicul pe scenă iar premiera va avea loc pe 5 decembrie 2019, ora 24:00, tot la Sala Mare, cu publicul pe scenă. Dumitru Acriș a mai realizat acest ”experiment” la miezul nopții cu publicul târgoviștean și in anul 2016 la spectacolul ”Salonul nr. 6”
„Woyzeck” – premiera în luna martie 2020
WOYZECK, după Georg Büchner
Regizor rus: Dimitri Aryupin
Autorul Georg Büchner a murit pe neaşteptate la 23 de ani. Lăsa în urmă o carieră ratată de medic, câteva piese de teatru (Leonce şi Lena, Moartea lui Danton) primite cu reticenţă întâi, cu entuziasm apoi, şi un text neterminat, fragmentat şi fără titlu. Acestui text avea să-i dea un nume, aproape 50 de ani mai tîrziu, primul editor al operelor complete büchneriene, Karl Emil Franzos: avea să-i dea numele personajului central, Woyzeck. Woyzeck a devenit, în timp, cea mai montată, discutată şi disputată dintre piesele medicului german. Inspirat dintr-un caz real, cel al unui soldat care-şi ucide iubita adulterină (mamă a copilului lui), şi insistând asupra abrutizării sociale la care e supus individul. Textul este foarte deschis oricărui tip de montare. Dimitri Aryupin este un actor și regizor rus care lucrează mult pe granița dintre realitate și vis, tehnica lui fiind o garanție pentru realizarea unui spectacol captivant.
Producția face parte din programul METIS.
CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ, după F.M. Dostoievski
Regizor român din Republica Moldova, cu studii la Moscova, Institutul rus de Arte Teatrale, GITIS: Dumitru Acriș
Dumitru Acriș este la a patra colaborare cu Teatrul Tony Bulandra, după ce a jucat în one man show-ul Hitler in love și a regizat spectacolele Furtuna după A.N. Ostrovski și Salonul nr. 6 după A.P. Cehov. Toate cele trei producții au participat în importante festivaluri internaționale, ultimele două chiar în Coreea de Sud, având mai multe reprezentații atât în Seul, cât și în Daejeon. Crimă și pedeapsă este un reper al literaturii ruse, este o dramă psihologică a scindării dintre conștiință și faptele la care te împing împrejurările exterioare, societatea în care trăiești. Drama individului este la fel de actuală și astăzi.
Producția face parte din programul SLAV.
Mai multe detalii in conferința de presă:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice