În noul secol al existenței sale, Universitatea Politehnica Timișoara a demarat o serie de conferințe pe teme de știință și tehnologie, prima dintre acestea, având ca temă „The Future of Mobility – ZF Perspective”, fiind organizată luni, 18 octombrie 2021, cu ocazia vizitei lui Dirk Adamczyk, Senior Vice President Engineering, și a lui Dirk Walliser, Senior Vice President Corporate Research & Development, ZF Group, în România. Evenimentul a fost găzduit de Biblioteca UPT, cu o prezență fizică redusă, dar lărgită în mediul virtual, în special cadre didactice, cercetători și studenți din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
În debutul conferinței, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a făcut o scurtă prezentare a instituției pe care o conduce subliniind faptul că primul secol de existență a fost bazat pe o legătură strânsă cu industria, încă de la înființare. De altfel, primul buget al Școlii Politehnice timișorene a avut o componentă substanțială din partea întreprinderilor din oraș. Colaborarea cu mediul economic a fost foarte bună în toată această perioadă, iar în prezent se dezvoltă și mai mult, în special pe linie de cercetare-dezvoltare-inovare și tehnologii de avangardă.
Rectorul UPT a declarat că „Având în vedere dinamica domeniului, și numai a celui auto, ci a tuturor domeniilor inginerești, cu o schimbare mult mai mare pe zonele de IT, automotive și cele similare, e de interes pentru universitatea noastră de a ști și a avea niște repere despre cum să dezvoltăm activitatea în raport cu ceea ce se va întâmpla în piață. În acest sens, e important pentru noi punctul de de vedere al unei companii partenere despre ceea ce se întâmplă la ora actuală și ce se va întâmpla în următoarea perioadă în domeniul automotive.”
În cadrul prezentării sale, Dirk Adamczyk, Senior Vice President Engineering, ZF Group, a prezentat viziunea sa în ceea ce privește dezvoltarea viitoare a domeniului automotive, soluțiile inteligente de e-mobility, viitorul mașinilor electrice, vehicule autonome, subliniind faptul că niciodată nu a fost mai interesant și mai provocator să fii inginer. Referitor la colaborarea cu UPT, oaspetele a declarat că „Investim mult în domeniul tehnologiei e-mobility, pentru generațiile viitoare de mobilitate, iar interesele universității și ale noastre coincid din punct de vedere tehnologic. Interesul este de a crește și a ne dezvolta împreună, să atragem studenții talentați și pasionați de aici pentru proiectele noastre de viitor în domenii cum sunt electronica și dezvoltarea de software. Studenții de aici sunt bine pregătiți astfel că pregătim oferte de colaborare în aceste domenii. Viitorul mobilității este electric, este bazat pe software, vehiculele viitorului au funcțiile bazate pe software și conducere autonomă, din ce în ce mai multe automatizări, aceasta este tendința la ora actuală”.
Reprezentantul ZF Group în România, dr.ing. Sever Scridon, Managing Director, a subliniat faptul că „Parteneriatul între ZF Group și UPT a existat și până acum, acum doar trecem într-o nouă etapă, Universitatea Politehnica Timișoara este un partener de încredere, care asigură, pe lângă resursele umane necesare nouă, un potențial de dezvoltare pe proiecte de cercetare de înaltă calitate și sperăm că prin acest eveniment arătăm și ceea ce dorim să dezvoltăm în locația din Timișoara.”
În încheierea evenimentului, reprezentanții ZF Group, alături de cei ai conducerii UPT, au vizitat câteva dintre laboratoarele facultăților de Automatică și Calculatoare, Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Electrotehnică și Electroenergetică, Mecanică, din cadrul Universității Politehnica Timișoara, și au purtat discuții cu colectivele de cercetare din cadrul UPT care lucrează pe proiecte în domeniile automotive și e-mobility.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut









EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan