Joi, 4 mai 2023, de la ora 13:00, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica Timișoara (Piața Victoriei nr. 2) va avea loc lansarea antologiei Timișoara între paradigmă și parabolă, ediția a doua revizuită și adăugită, publicată de Universitatea Politehnica Timișoara alături de Fundația Politehnica Timișoara și Asociația Culturală 3600.
Volumul apărut la Editura Politehnica a fost editat de Elena Jebelean, Alina Mazilu, Eleonora Ringler-Pascu și Daniela Șilindean și reia, într-o formulă nouă, un proiect realizat în anul 2001 împreună cu un grup de studente de la Facultatea de Litere, Filosofie și Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cartea propune texte literare dedicate, de-a lungul timpului, orașului Timișoara de către o serie întreagă de scriitori. Acestea sunt însoțite de fotografii realizate de arhitecții Hortensia și Mihai Botescu. Sunt opere care invită cititorul la o călătorie în spațiu și timp. Pluralismul și multiculturalitatea sunt redate prin mărturii scrise în limbile germană, maghiară și sârbă, pe lângă cele în limba română – în încercarea de a vorbi despre ideea de identitate și conștiință etnică, volumul constituindu-se ca o oglindă textuală și fotografică a ceea ce poate însemna Timișoara.
În cadrul evenimentului va lua cuvântul conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Ivan Bogdanov, președintele executiv al Fundației Politehnica, prof.univ.dr. Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Timișoara, precum și editoarele antologiei. Fragmente din textele cuprinse în volum vor fi citite de studenții specializării Artele spectacolului – Actorie în limba germană din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a UVT.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan