Cu mic, cu mare, timișorenii au pedalat la prima ediție POLI BIKE CHALLENGE
Peste 300 de timișoreni, un număr record, s-au înscris la startul primei ediții a competiției cicliste a POLI BIKE CHALLENGE,...
Peste 300 de timișoreni, un număr record, s-au înscris la startul primei ediții a competiției cicliste a POLI BIKE CHALLENGE,...
Perioada recentă marcată de crizele politice și economice la nivel global, împreună cu solicitările primite de la potențialii candidați, au...
În contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara organizează sâmbătă, 9...
Parcul Primăverii, cel mai mare festival multicultural din regiune, susține reconectarea la natură și mișcarea în aer liber, astfel că...
La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), ca în fiecare an, în această perioadă elevii răspund tentației matematicii și informaticii,...
Jandarmii Grupării Mobile Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor cu ocazia derulării partidei de fotbal din cadrul...
Consiliul Judeţean Timiş a sărbătorit astăzi 30 de ani de la înfiinţare ,, sărbătoare la care au participat foşti preşedinţi...
Juniorii pregătiţi de Paul Codrea au parte de primele examene importante şi pe dreptunghiul verde. După ce s-a impus în...
Ziua de vineri, 8 aprilie, propune două concerte centrate în jurul pianului, a emoției muzicii și a ceea ce înseamnă...
În 9 aprilie 2022 se împlinesc 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Timiș, ocazie cu care, vineri, 8...