22/09/2021

Titularizarea – prilej de noi atacuri la adresa profesorilor

Acum ceva timp am decis că este timpul să termin cu lupta mea cu morile de vânt. Nu am mai găsit rostul semnalelor de alarmă despre problemele școlii românești în general, și despre cele ale profesorilor în particular.
Am stat cuminte în banca mea și am ascultat aberațiile ministrului Cîmpeanu și atacurile josnice la adresa profesorilor mirându-mă de amorțeala colegilor mei. Doar câteva voci răzlețe mai încearcă să le trezească curajul de a vorbi.
Am renunțat la decizia mea aseară după ultimul interviu de la B1. Am scrâșnit din dinți de câteva ori, am și comentat pe loc, dar ceea ce a umplut paharul a fost declarațiile despre prestația profesorilor de la examenul de titularizare.
Am dat acest examen cu foarte mulți ani în urmă. Eram în al doilea an de catedră și doream un post in mediul urban. Un examen național, cumplit de greu, la care participam vreo 20 de candidați pe 3 locuri. Primele trei am prins posturi, 17 nu.

Miza examenului de titulartizare

Acum situația este și mai gravă. Avem un deficit cumplit de cadre didactice și totuși foarte, foarte puține posturi titularizabile.
În fiecare an zeci de mii de candidați trec prin acest examen doar cu speranța de a prinde un post de suplinitor.
Fie că iei 10 die că iei 2, finalul este același: suplinitor. Asta in timp ce școlile și grădinițele au clase și grupe suprapopulate în majoritate.
Puneți mâna pe inimă și jurați „să moară mama” că ați învăța pe rupte știind că indiferent de notă, vă veți lua traista în băț în fiecare an la altă și altă școală. Asta se întâmplă cu acești candidați. Sunt profesori care au prins un post titularizabil după 13 ani. 13 ani de umilințe și sacrificii. 13 ani în care nu apuci să îți vezi rezultatul muncii. 13 ani în care ce ai clădit tu într-un an, schimbă un coleg al tău în alt an.
Dar nu numai candidații sunt victime. Victime sunt și elevii care trebuie să adapteze în fiecare an la stilul altui și altui profesor.
Revenind la titularizare mă revoltă de fiecare dată, în fiecare an avalanșa de ură și dispreț față de cei cu note mici. Clar sunt unii candidați cărora nu le pasă, care nu sunt pregătiți. Sunt cei care s-au făcut profesori doar pentru că nu au găsit un loc la McDonalds sau pentru că i-a momit mirajul celor trei luni de vacanță.

Fantasmagoriile ministrului Cîmpeanu

Pentru mulți însă acest examen este apăsător. Pentru că programa de examen este învechită, subiectele și baremele făcute pe genunchi, evaluările au erori pentru că subiectele și baremele permit aceste erori. Vorbea ministrul de evaluare digitalizată. Cred că ne ia un pic de proști. Scanarea unor lucrări, încărcarea lor pe o platformă (care o fi aia) și corectarea lor de către profesori cu ochii pironiți într-un ecran, nu înseamnă digitalizare. Este o cârpeală tipic românească și atât.

Problemele reale ale școlii mereu în planul 2 al atenției guvernanților

Spunea ministrul Cîmpeanu că este inadmisibil să iei nota 1 la titularizare. Tot așa cum este inadmisibil să predai într-o școală fără apă curentă, într-o clasă cu număr de elevi mult mai mare decât prevede legea sau cu materiale didactice de acum 30 de ani.
Pentru a se spăla pe mâini de orice responsabilitate, ministerul scoate la înaintare părinții. Aceștia țipă de disperare că ai lor copii intră pe mâna unor incompetenți. Oare? Sigur sunt și dintre aceștia, dar repet majoritatea nu mai au putere să se zbată și să lupte în fiecare an pentru un post de suplinitor.

Nevoia de revizuire a invățământului pedagogic

Face a ministrul o observație, corectă în esență, că cele mai mici note le au proaspeții absolvenți de facultăți. Este normal în condițiile în care subiectele au o componentă în care vorbește experiența. Repet ceva ce am mai afirmat cândva. Eu aș face facultățile cu profil pedagogic de patru ani din care unul (anul III) să fie exclusiv practică la clasă. Ca minister i-aș plăti pe studenți cu o sumă oarecare, ca investiție în calitatea corpului profesoral. La finalul anului aș organiza un examen practic sever, real și corect urmând ca anul IV să fie unul de finalizare a pregătirii teoretice. Cine nu trece de anul III, nu devine profesor.
Este greu? Este irealizabil? Nu. Este la îndemână și în interesul copiilor în primul rând.
În plus, statutul de profesor îl capeți odată cu promovarea examenului de definitivat. Poate ar fi bine ca înaintea acestuia acești absolvenți să beneficieze de posturi cu o îndrumare de calitate din partea unor mentori cu experiență. Spun mentori, nu experți. Sunt mulți foarte mulți profesori excepționali care nu sunt nici metodiști, nici șefi de catedre. Sunt doar profesori. Dar profesori în adevăratul sens al cuvântului.
Tot ca practică în spălatul pe mâini, aparatul de propagandă lansează în fiecare an, o campanie de demonizare a profesorilor în vârstă sau pensionari care mai sunt in sistem. Politica „dezbină și stăpânește” funcționează la fel de eficient de fiecare dată. De fapt lipsa posturilor este exclusiv consecința politicilor educaționale.
Am mai remarcat în interviul ministrului afirmația că numărul de posturi va crește odată cu construcția de grădinițe și școli în viitorii ani.
Dar, a adăugat dumnealui, asta ține de administrația școlilor, în fruntea cărora vor ajunge profesioniști în ale școlii. Bineînțeles că moderatorului nu i-a trecut prin cap să îl întrebe de unde siguranța că 9100 de directori (conform declarațiilor lui Virgil Guran) vor fi PNL-iști. Dar astea sunt aspecte nesemnificative.

Revenind la examenul de titularizare. ..

Cred că a venit timpul să fie analizat cu obiectivitate, să se facă niște studii privind eficiența acestui tip de concurs raportată la nevoia de calitate în educație.
Titularizarea înseamnă stabilitate în timp, iar pentru educație de calitate este nevoie și de timp și de stabilitate. Cum facem că această titularizare să aducă în sistem oameni valoroși, este treaba ministerului.
„Atunci când eşti profesor nu poţi vedea roadele unei zile de muncă. Ele sunt invizibile şi rămân aşa poate chiar şi douăzeci de ani.”
                                                                                      Jacques Barzun
Distribuie acest articol Oficial Media
Share