Despre titularizare se scriu sute de articole în luna iulie a fiecărui an, după afișarea rezultatelor. Toată lumea se dă cu capul de pereți și fundul de pământ de grija copiilor care vor intra pe mâna unor profesori care iau 7, sau mai rău 2,3 și 4 la titularizare.
Titularizarea, un examen cu miză mare
Puțini știu însă care este miza acestui examen. O notă peste 7 îi permite candidatului să se titularize pe orice post titularizabil care are, mai noi o viabilitate între 1 și 4 ani. Asta înseamnă contract pe durată nedeterminată (adică poți face un credit în caz de nevoie), posibilitatea unei detasări pe un post mai aproape de casă, garanția unui alt post titular în caz de retrângere de activitate,
Este un examen dificil pentru că miza lui este una foarte mare.
Acum ceva timp am decis că trebuie să termin cu lupta mea cu morile de vânt. Nu am mai găsit rostul semnalelor de alarmă despre problemele școlii românești în general și despre cele ale profesorilor în particular.
Am stat cuminte în banca mea și am ascultat aberațiile ministresei Deca, atacurile josnice la adresa profesorilor înainte și după grevă. Doar câteva voci răzlețe au mai încercat să le contracareze.
Am renunțat la decizia mea după examenul de titularizare din acest an. Am scrâșnit din dinți de câteva ori, m-am apucat de scris, am renunțat până azi când cineva, “nu spun cine…persoană însemnată” angajată pe un post mai mult decât călduț pe motiv de…unchi, mi-a spus că își transferă copilul de la învățământul de stat la cel privat. Normal că am întrebat de ce.
– Pentru că la voi la stat e plin de idioți. N-ai văzut ce note au luat la titularizare ?
N-am mai stat la discuții. Unor astfel de oameni nu ai ce să le spui, nu merită să îți consumi energiile cu ei.
Un examen fără finalitate
Am dat acest examen cu foarte mulți ani în urmă. Un examen național, cumplit de greu, la care participam vreo 20 de candidate pe 3 locuri de titulari. Primele trei am prins posturi, 17 nu.
Acum situația este și mai gravă. Avem un deficit cumplit de cadre didactice și totuși foarte, foarte puține posturi titularizabile.
În fiecare an zeci de mii de candidați trec prin acest examen doar cu speranța de a prinde un post de suplinitor.
Fie că iei 10 fie că iei 2, finalul este același: suplinitor. Asta în timp ce școlile și grădinițele au clase și grupe suprapopulate în majoritate sau avem profesori care ocupă 2 catedre, pentru că posturile nu sunt scoase la concurs.
Puneți mâna pe inimă și jurați “să moară mama” că ați învăța pe rupte știind că indiferent de notă, vă veți lua traista în băț în fiecare an la altă și altă școală. Asta se întâmplă cu acești candidați. Sunt profesori care au prins un post titularizabil după 13, 15 sau 20 ani. 13, 15 sau 20 ani de umilințe și sacrificii. 13, 15 sau 20 ani în care nu apuci să îți vezi rezultatul muncii. 13, 15 sau 20 ani în care ce ai clădit tu într-un an, schimbă un coleg al tău în alt an.
Dar nu numai candidații sunt victime. Victime sunt și elevii care trebuie să adapteze în fiecare an la stilul altui și altui profesor.
Revenind la titularizare mă revoltă de fiecare dată, în fiecare an avalanșa de ură și dispreț față de cei cu note mici. Clar sunt unii candidați cărora nu le pasă, care nu sunt pregătiți. Sunt cei care s-au făcut profesori doar pentru că nu au găsit un loc la McDonalds sau pentru că i-a momit mirajul celor trei luni de vacanță.
Este examenul de titularizare o povară?
Pentru mulți însă acest examen este apăsător. Pentru că programa de examen este învechită, subiectele și baremele făcute pe genunchi, evaluările au erori pentru că subiectele și baremele permit aceste erori.
De peste 30 de ani miniștri vremelnici ai educației repetă in fiecare an că este inadmisibil să iei nota 1 la titularizare. Tot așa cum este inadmisibil să predai într-o școală fără apă curentă, într-o clasă cu număr de elevi mult mai mare decât prevede legea sau cu materiale didactice de acum 30 de ani.
Pentru a se spăla pe mâini de orice responsabilitate, ministerul scoate la înaintare părinții. Aceștia țipă de disperare că ai lor copii intră pe mâna unor incompetenți. Oare? Sigur sunt și dintre aceștia, dar repet majoritatea nu mai au putere să se zbată și să lupte în fiecare an pentru un post de suplinitor.
Nevoia stringentă de modernizare a pregătirii profesorilor
Face a ministrul o observație, corectă în esență, că cele mai mici note le au proaspeții absolvenți de facultăți. Este normal în condițiile în care subiectele au o componentă în care vorbește experiența. Repet ceva ce am mai afirmat cândva. Eu aș face facultățile cu profil pedagogic de patru ani din care unul (anul III) să fie exclusiv practică la clasă. Practică în toate mediile școlare: de la școli de top, la școli din zone defavorizate. Ca minister i-aș plăti pe studenți cu o sumă oarecare, ca investiție în calitatea corpului profesoral. La finalul anului aș organiza un examen practic sever, real și corect urmând ca anul IV să fie unul de finalizare a pregătirii teoretice. Cine nu trece de anul III, nu devine profesor.
Este greu? Este irealizabil? Nu. Este la îndemână și în interesul copiilor în primul rând.
În plus, statutul de profesor îl capeți odată cu promovarea examenului de definitivat. Poate ar fi bine ca înaintea acestuia acești absolvenți să beneficieze de posturi cu o îndrumare de calitate din partea unor mentori cu experiență. Spun mentori, nu experți. Sunt mulți foarte mulți profesori excepționali care nu sunt nici metodiști, nici șefi de catedre. Sunt doar profesori. Dar profesori în adevăratul sens al cuvântului.
Tot ca practică în spălatul pe mâini, aparatul de propagandă lansează în fiecare an, o campanie de demonizare a profesorilor în vârstă sau pensionari care mai sunt in sistem. Politica “dezbină și stăpânește” funcționează la fel de eficient de fiecare dată. De fapt lipsa posturilor este exclusiv consecința politicilor educaționale.
Divide et impera!
Pot să înțeleg revolta și frustrarea celor care au luat note mari la titularizare și nu găsesc posturi să se titularizeze. Nu este însă vina profesorilor pensionari că lucrează pe plata cu ora și nici a celor care au multe ore peste norma didactică. În principiu, vina este a directorilor care nu declară posturile vacante. A fost pentru o vreme o modalitate de suplimentare a veniturilor profesorilor în regimul plății cu ora a orelor peste norma didactică. Ministerul are însă cea mai mare vină pentru că știind de aceste practici închid ochii.
Mai este totuși un aspect despre care trebuie să vorbim. Majoritatea debutanților își doresc posturi în buricul târgului, la școli de top. Li se pare sub demnitatea lor să ia un post în rural sau la un liceu tehnologic.
Revenind la examenul de titularizare.
Cred că a venit timpul să fie analizat cu obiectivitate, să se facă niște studii privind eficiența acestui tip de concurs raportată la nevoia de calitate în educație.
Titularizarea înseamnă stabilitate
Titularizarea înseamnă stabilitate în timp, iar pentru educație de calitate este nevoie și de timp și de stabilitate. Cum facem ca această titularizare să aducă în sistem oameni valoroși, este treaba ministerului.
Acum câteva cuvinte despre statutul de profesor. A pune la catedră orice absolvent de facultate este ca și cum ai pune-o la catedră pe tanti Lenuța care vinde leuștean la colțul străzii. (Nu. Nu o disprețuiesc pe tanti Lenuța, nici pe absolventul de orice facultate.) Ei pot fi foarte buni în ceea ce fac: tanti Lenuța în cultivat leuștean, iar absolventul facultății de matematică la matematici superioare. Dar fără o pregătire pedagogică solidă, ei nu vor putea răspunde nevoilor copiilor, pentru că nu sunt familiarizați cu particularitățile lor de vârstă, pentru că nu le știu. Nu cunosc metode didactice, nu știu să adapteze un conținut la nivelul de vârstă și înțelegere al copiilor. Toate aceste competențe se obțin prin prctică. Iar aceasta lipsește aproape cu desăvârșire din învățământul superior.
In ciuda, concepției generale, vocația nu ține loc de profesionalism, vocația nu te face profesor. Nici dragostea pentru copii nu te face profesor. A fi profesor este ceva mult mai profund, este știință, este ca o intervenție chirurgicală dificilă. Orice eroare cât de mică poate avea, și are, urmări catastrofale.
“Atunci când eşti profesor nu poţi vedea roadele unei zile de muncă. Ele sunt invizibile şi rămân aşa poate chiar şi douăzeci de ani.”
Jacques Barzun
Examenul de titularizare este prost conceput , cuprinde subiecte cu grad f mare de dificultate si complexitate , programa e stufoasa, din toti anii de facultate , e ca si cum te angajezi la NASA , subiectele de examen sunt formulate in mod ambiguu , formulari inexacte, neclare uneori incorecte , nu se intelege exact cerinta de cele mai multe ori , asa se explica notele f mici ale concurentilor !!!; Baremele sunt incorecte uneori , la disciplinele umaniste exista bareme analitice adica se puncteaza cuvant cu cuvant din carte !!!! Asta nu intelege lumea ! Ca sa nu mai zic ca cei din minister care intocmesc subiectele si baremele , habar nu au sa rezolve ei insisi macar un exercitiu , ei ..care nici nu au predat macar o ora intr-o scoala !! Plus ca programa stufoasa pt titularizare , cea din facultate , nu o predai la gimnaziu sau liceu !!!!! E usor sa vorbesti si sa denigrezi profesorii , daca nu stii cat de greu e acest concurs! .Orice parinte care ar da titularizare , pariez ca nu ar lua peste nota 5 ! !! Habar nu aveti nimic !!!