Tot ce nu ştiai despre Charles Dickens

Charles Dickens (n. 7 februarie1812 – d. 9 iunie1870) a fost un scriitor englez în a cărui personalitate se reflectă propriile personaje. A avut o copilărie asemănătoare cu cea a lui Oliver Twist. După ce tatăl său a intrat în închisoarea pentru datornici, Charles a început să lucreze în fabrică pentru o sumă neînsemnată de bani. Mai rău, la maturitate a ajuns la fel de ursuz ca bătrânul Scrooge din Poveste de Crăciun. Iată tot ce nu ştiai despre Charles Dickens.

Tot ce nu ştiai despre Charles Dickens

1. Dickens deținea un corb de companie pe care l-a numit Grip. Grip nu a fost doar un animal de companie iubit, ci a apărut şi într-unul dintre romanele sale, Barnaby Rudge. Dickens îi dezvăluise prietenului său, George, că a vrut mereu să scrie despre un personaj care avea un corb. Corbul era mai deștept decât proprietarul său.

2. Bestseller-ul său a fost Poveste despre două oraşe, unul dintre cele două romane istorice ale scriitorului.

3. Charles Dickens a avut întotdeauna articole și mobilier aranjate într-o anumită ordine. Deși nu a fost dovedit, mulți credeau că Dickens avea tulburare obsesiv-compulsivă. Robert Schnakenberg, autorul cărţii Viaţa secretă a marilor scriitori, spune că romancierul „avea o capacitate neobişnuită de a-şi aminti locul exact al fiecărui corp de mobilă din orice cameră şi petrecea ore în şir rearanjându-le”. Mai mult, Schnakenberg explică vizita lui Dickens la Capitoliul Statelor Unite, din 1842. Acesta a făcut comentarii acide despre lipsa curăţeniei: „Insist să atrag atenţia străinilor să nu se uite pe podea.”

4. Shakespeare folosea fraza „what the dickens” pentru a evoca diavolul. Se crede că Charles Dickens a scris sub diferite nume la începutul carierei de teamă ca munca lui să nu fie asociata cu diavolul.

A fost bântuit de fantoma lui Mary Hogarth

5. Charles avea o relaţie ciudat de apropiată cu rudele soţiei sale. În 1836 s-a căsătorit cu Catherine Hogarth. Un an mai târziu, când sora acesteia, Mary Hogarth,  moare la vârsta de şaptesprezece ani, Dickens o plânge ca pe propria soţie. „A tăiat o suviţă din părul fetei şi a păstrat-o într-o cutie specială. I-a scos un inel de pe deget pe care l-a purtat toată viaţa. A păstrat toate hainele fetei şi din când în când, chiar şi doi ani mai târziu, le scotea şi se uita la ele.”, scrie Schnakenberg. „Ba mai mult, Dickens şi-a manifestat dorinţa să fie înmormântat alături de cumnata lui, în acelaşi cavou”.

6. În biroul lui era o uşă secretă sub forma unei biblioteci false. Aceste cărți false aveau titluri precum Viața unei pisici în 9 volume.

7. Charles Dickens a fost implicat într-un accident de tren. Pe 10 iunie 1865, Dickens se întorcea acasă din Franța când trenul său a deraiat în timp ce traversa un pod. Vagonul său a rămas atârnat de șine. Dickens a ajutat pasagerii blocaţi să iasă din tren. La urma urmei, a fost obligat să se târască înapoi în vagonul suspendat pentru a recupera un fragment abia terminat din Prietenul nostru reciproc, pe care urma să îl trimită editorilor săi.

8. A fost înmormântat contrar dorinţelor lui. Dickens a murit din cauza unui accident vascular cerebral în timp ce lua masa cu cealaltă soră a soției sale, Georgina Hogarth, acasă la el. Deşi a declarat de mai multe ori unde vrea să fie înmormântat, acesta a fost îngropat contrar dorinţei sale, în Colţul poeţilor din Westminster Abbey. În ciuda faptului că stipulează în testamentul său să „nu se facă niciun anunț public despre ora sau locul înmormântării mele”, sute de mii de oameni s-au strâns pentru a-l conduce pe ultimul drum.

Lorena Iordache

„O faţă care trudeşte atât de aproape de piatră s-a transformat ea însăşi în piatră! Îl văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atât de sigur ca nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe când părăseşte înălţimile, coborând pas cu pas către viziunile zeilor, este superior destinului său. Este mai puternic decât stânca lui.”

„Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă stăruinţa superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.”

― Albert Camus, „Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd.”

Distribuie acest articol Oficial Media