Tot ce nu ştiai despre Edgar Allan Poe

Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809 – d. 7 octombrie 1849) a fost un poet, novelist, romancier şi critic literar american cunoscut pentru stilul său literar întunecat şi sumbru. Se consideră ca Poe a introdus pentru prima dată în literatură termenul de „povestiri scurte”. Poveştile sale misterioase au inspirat autori precum H.P. Lovecraft şi Stephen King. Iată tot ce nu ştiai despre Edgar Allan Poe. 

Tot ce nu ştiai despre Edgar Allan Poe

1. I-a fost întotdeauna frică de întuneric.

2. Înainte ca Edgar să împlinească vârsta de 4 ani, părinții lui au murit. A fost crescut de un furnizor de servicii înstărit, numit John Allan și de soția sa, Francis. Ei locuiau în Richmond, Virginia, și l-au botezat pe băiat cu numele Edgar Allan Poe. Deşi l-au crescut de la o vârstă fragedă, John a refuzat să-l adopte, nemulţumit de faptul că era copilul unor actori.

3. Edgar Allan Poe făcea cursuri în cimitir. A fost elevul unei şcoli cu internat din Anglia, care se afla aproape de un cimitir. Robert Schnakenberg spune despre orele de curs că „Fiecare copil trebuia să-şi aleagă o piatră de mormânt şi apoi să calculeze vârsta decedatului scăzând din anul morţii anul în care se născuse. Ora de sport se desfăşura în acelaşi mediu plin de voie bună. În prima zi de şcoală fiecare elev era dotat cu o mică lopată din lemn. Dacă vreun creştin din oraş murea în timpul semestrului, copiii erau scoşi la săpat groapa, angrenaţi astfel într-o activitate fizică revigorantă.”

4. Odată cu publicarea în 1841 a povestirii sale scurte, Crimele din Rue Morgue, lui Edgar Allan Poe i se atribuie crearea primului detectiv literar de pe această planetă. Acest lucru este considerat de mulți drept cea mai mare realizare a lui.

5. S-a căsătorit cu verișoara lui primară, Virginia Clemm, când ea avea 13 ani, iar el 27. A fost judecat de rude pentru că avea o nevastă atât de tânară. Ea a murit la vârsta de 24 de ani de tuberculoză.

Poe, la nevoie un şarlatan iscusit

6. Edgar Allan Poe era pasionat de criptografie. Nu doar îi plăcea, ci era şi foarte priceput la decodificări. Între decembrie 1839 și mai 1840, a rezolvat toate cifrurile trimise de cititorii Alexander’s Weekly Messenger.

7. Din cauza problemelor financiare, în aprilie 1844, Edgar Allan Poe recurge la o fraudă. Publică în New York Sun un text în care anunţă primul zbor al unui dirijabil peste oceanul Atlantic. Poe descrie detaliat dirijabilul, aeronautul şi întreaga călătorie, dar în realitate zborul nu a existat. A doua zi, New York Sun retrage ştirea, declarând că a fost comisă o eroare. 

8. Poemul Corbul a fost inspirat de cioara lui Charles Dickens. Singura dată când cei doi scriitori s-au întâlnit, Dickens suferea în urma morţii corbului său. Poe a integrat pasărea în scrierile lui.

Citeşte şi: Tot ce nu ştiai despre Charles Dickens

9. La fel ca viaţa enigmatică și dispariția lui Poe, mormântul său atrage un alt mister. Este supranumit Poe Toaster pentru că timp de câteva decenii a ţinut anual un toast în numele autorului. Bărbatul misterios a vizitat mormântul lui Poe în primele ore ale dimineții ale fiecărei zile de 19 ianuarie. Înainte să dispară, el lăsa la mormânt trei trandafiri și jumătate de sticlă de coniac. Persoana (care purta o mantie neagră și o eșarfă albă) îşi ascundea identitatea mascându-și fața cu o pălărie cu borul lat.

10. În 1849, Poe a dispărut timp de 5 zile. A fost descoperit în haine zdrenţuite, beat şi delirând în Baltimore. Schnakenberg scrie: „Internat la spitalul Washington College, poetul delirant şi-a petrecut următoarele două zile strigând un bărbat misterios pe nume Reynolds şi implorându-l pe medicul curant să-i zboare creierii. În cele din urmă, urlând de pe patul de spital <Doamne, ajută-mi sufletul chinuit!> s-a prăbuşit şi a murit”.

Lorena Iordache

„O faţă care trudeşte atât de aproape de piatră s-a transformat ea însăşi în piatră! Îl văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atât de sigur ca nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe când părăseşte înălţimile, coborând pas cu pas către viziunile zeilor, este superior destinului său. Este mai puternic decât stânca lui.”

„Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă stăruinţa superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.”

― Albert Camus, „Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd.”

Distribuie acest articol Oficial Media