Ziua internațională a femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj și hotărâre ale femeilor obișnuite, care au jucat un rol extraordinar în istoria țărilor și comunităților lor, de a reflecta asupra progreselor înregistrate și de a cere schimbări.
Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua internaţională a femeii, la 8 martie.
“Totdeauna am crezut în capacitatea și valoarea femeilor și am susținut prezența lor în toate palierele de decizie.Mamele, soțiile, femeile își asumă răspunderi în profesia lor și în familie, reușind să le ducă la bun sfârșit. Merită, înainte de toate, prețuire, respect, admirație și susținere. Ziua Internațională a Femeii a fost întotdeauna, pentru mine, un prilej pentru a evoca valoarea femeilor în societate, dar și importanța valorificării potențialului feminin în mediul economic, administrativ și politic. În fiecare an, am participat la conferințe ale femeilor de afaceri, în țară și în străinătate, și am promovat valoarea feminină, fără a face însă discriminare de gen. Important este să crească încrederea societății în valoarea femeilor!

De asemenea, trebuie să acționăm ferm acolo unde femeile sunt discriminate la locul de munca sau în cazul violenței în familie, al hărțuirii sau intimidării. Nu putem accepta, în secolul în care trăim, ca femeia să fie stigmatizată, discriminată și agresată. Nu este suficient să avem reglementări, trebuie să urmărim și aplicarea lor. Este responsabilitatea fiecărei autorități locale, naționale, europene, internaționale, dar este și responsabilitatea civică a fiecăruia dintre noi. Urez tuturor femeilor un calduros “La Mulți ani!”, sănătate, putere de izbândă în proiectele personale, mult curaj și determinare!”, a ținut să transmită europarlamentarul Maria Grapini, membru S&D, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
În 2023, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), sub tema „DigitALL: Inovaţie şi tehnologie pentru egalitatea de gen”, celebrează femeile care susţin avansarea tehnologiei transformatoare şi a educaţiei digitale. Potrivit ONU, cu acest prilej se va explora impactul decalajului digital de gen asupra creşterii inegalităţilor economice şi sociale şi se va evidenţia, de asemenea, importanţa protejării drepturilor femeilor şi fetelor în spaţiile digitale şi a abordării violenţei de gen online. (www.un.org)
Vieţile noastre depind de o puternica integrare tehnologică: participarea la un curs, apelarea celor dragi, efectuarea unei tranzacţii bancare sau rezervarea unei întâlniri medicale. În prezent, totul trece printr-un proces digital. Cu toate acestea, 37% dintre femei nu folosesc internetul. Cu 259 de milioane de femei mai puţine au acces la internet decât bărbaţii, chiar dacă reprezintă aproape jumătate din populaţia lumii, arată ONU. Dacă femeile nu pot accesa internetul şi nu se simt în siguranţă online, ele nu pot dezvolta abilităţile digitale necesare pentru a se angaja în spaţii digitale, ceea ce le diminuează oportunităţile de a urma o carieră în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM). Până în 2050, 75% din locurile de muncă vor fi legate de domenii STEM. Cu toate acestea, în prezent, femeile deţin doar 22% din posturile din domeniul inteligenţei artificiale, evidenţiază ONU. Este din ce în ce mai mult recunoscut faptul că femeile sunt mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice decât bărbaţii, deoarece ele constituie majoritatea săracilor din lume şi sunt mai dependente de resursele naturale pe care schimbările climatice le ameninţă cel mai mult. În acelaşi timp, femeile şi fetele sunt lideri eficienţi şi puternici şi factori de schimbare pentru adaptarea şi atenuarea schimbărilor climatice, arată ONU. Ele sunt implicate în iniţiative de sustenabilitate din întreaga lume, iar participarea şi conducerea lor au ca rezultat o acţiune mai eficientă în domeniul schimbărilor climatice. Ziua internaţională a femeii, celebrată astăzi în ţări din lumea întreagă, a apărut pe fondul mişcărilor sociale legate de muncă de la începutul secolului XX, în America de Nord şi în Europa. Prima Zi naţională a femeii a fost marcată în Statele Unite, la 28 februarie 1909. Partidul Socialist a desemnat această zi în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă. În anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, fără a stabili însă o dată anume, data de 8 martie fiind aleasă abia în 1913. Ca urmare a iniţiativei de la Copenhaga, în 19 martie 1911, Ziua internaţională a femeii a fost marcată pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. La manifestaţiile organizate cu acel prilej, s-au cerut pentru femei dreptul la locul de muncă, dreptul la formarea profesională, să se pună capăt discriminării la locul de muncă. În plus s-au cerut dreptul de vot şi dreptul de a ocupa o funcţie publică. Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorită pentru prima dată Ziua internaţională a femeii la 8 martie. Cu acest prilej a fost adoptat Planul de Acţiune Mondial pentru promovarea femeii. Pentru implementarea obiectivelor planului de acţiune, Adunarea Generală a ONU a proclamat pe perioada 1976-1985 Deceniul Naţiunilor Unite pentru Femei: Egalitate, Dezvoltare şi Pace. Punctul de plecare pentru o strategie pe termen lung privind drepturile femeii îl constituie Declaraţia de la Beijing şi Platforma de acţiune, o foaie de parcurs istoric, semnată de 189 de state, în cadrul Conferinţei mondiale a ONU privind femeile, organizată la Beijing în septembrie 1995. În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului, cele două zile, Ziua femeii şi Ziua bărbatului, urmând să fie sărbătorite anual în zilele de 8 martie, respectiv, 19 noiembrie.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan