”Totul pentru inima ta – Program de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular” se derulează pe o perioada de 4 ani (iulie 2020 – decembrie 2023), cu scopul de a organiza programe de sănătate prin screening pentru identificarea pacienților cu risc cardiovascular.
De screening vor beneficia 1650001 persoane, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile. În programul de screening vor fi implicați un număr de 900 specialiști, care vor beneficia și de formarea de competențe în acest domeniu. Proiectul este derulat de Institutul Național de Sănătate Publică, în parteneriat cu Asociația Română pentru Pro movarea Sănătății, Societatea Română de Cardiologie, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardio-vasculare şi Transplant Târgu Mureş, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din Români.
Dintre rezultatele previzionate în urma derulării proiectului enumerăm: 165.001 persoane beneficiare de screening pentru riscul cardiovascular; deschiderea a OPT centre regionale de screening cardiovascular; 165.001 persoane mobilizate la medicul de familie; 4000 de persoane care beneficiază de măsuri de acompaniere la screening cardiovascular; 4000 persoane cu trimitere la specialist.
Valoarea totală a proiectului este de 96.544.958,23 lei din care finanțarea UE este de 81.335.377,53 lei, iar valoarea nerambursabilă este de 88.528.451,63 lei.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman2014-2020.
Dintre aceștia, peste 38.000 sunt din mediul rural, iar 17.000 persoane au până în 49 de ani Peste 60.000 de români cu vârste peste 40 de ani, care nu au avut anterior probleme cardiovasculare, au fost consultați de medicul de familie. Dacă aveți peste 40 de ani și locuiți în județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Brăila, Galați, Constanța, Tulcea, Buzău, Vrancea, vă puteți testa gratuit la medicul de familie pentru a identifica riscul cardio-vascular. Testarea este realizată în cadrul proiectului ”Totul pentru inima ta – Program de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular” POCU/805/4/9/137424. Programul se adresează persoanelor sănătoase și se derulează prin intermediul medicilor de familie.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice