„Tourism and Rural Space in National and International Context”
Continuând tradiția începută în anul 1999, Agenția Națională a Zonei Montane a găzduit în perioada 22 – 23 mai 2026, cea de-a XXVIII-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Tourism and Rural Space in National and International Context”.
Evenimentul, a fost organizat în colaborare cu Academia Română, prin Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” din Iași și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” – Centrul de Economie Montană Vatra Dornei.

Concepută acum 28 de ani, ca o Conferință națională a turismului rural, manifestarea și-a diversificat de-a lungul timpului paleta cunoașterii și a atras tot mai mulți cercetători din țară, dar și din străinătate, reușind în ultimii ani să aibă o prezență internațională, unind, prin intermediul internetului, chiar și continente.
La ediția din acest an, au participat, atât cu prezență fizică, cât și online, peste 100 de persoane: cercetători, cadre didactice universitare și din învățământul preuniversitar, specialiști din industria ospitalității, jurnaliști, antreprenori.

Agenda evenimentului, a cuprins cinci sesiuni științifice paralele dedicate cercetătorilor, un webinar având ca temă “Festivaluri religioase și turism: o perspectivă globală”, o masă rotundă dedicată antreprenorilor și promotorilor din turism cu titlul “Turismul rural vs. Turismul gastronomic. Exemple de bune practici – legislație – probleme identificate – recomandări”.

Au fost elaborate și prezentate, un număr de 60 de lucrări, ce au acoperit un spectru larg al cercetării turismului, dar și al spațiului rural internațional.

Experiențele au aparținut cercetătorilor din țări precum: România, Republica Moldova, Ucraina, Cipru, Serbia, Iran (prezenți fizic la eveniment), dar și din Turcia, Uzbekistan, India, Sri Lanka, Camerun, Malaezia, Gambia, Italia, Spania, Coasta de Azur, Africa de Sud, Marea Britanie.
Fiindcă cercetarea autentică nu se face doar în sălile de conferință, cea de-a doua zi a fost dedicată unei aplicații practice, ce și-a propus să prezinte participanților, câteva obiective de interes ale zonei: Centrul muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei, precum și trei exemple/realizări de referință, direct legate de turism și dezvoltare rurală, aflate în comuna Dorna Candrenilor: Stațiunea Balneară, Aerodromul din Floreni, pensiunea Agroturistică „Poiana”. Ansamblul artistic “Plai Bucovinean”, a întregit reușita întâlnirii, bucurându-i pe cei prezenți, cu un spectacol de folclor autentic.
Organizatorii aduc sincere mulțumiri instituțiilor și persoanelor care au înțeles și susținut acest demers: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Secretarului de Stat Zoltán-József Mihály), Primăria municipiului Vatra Dornei, primar Marius Rîpan), Primăria comunei Dorna Candrenilor, primar Dănuț Candrea), Pensiunea „Poiana” (Mariana și Paul Candrea), Ansamblului folcloric “Plai Bucovinean” (Sânziana Roșuș), deputatului Cristina Dascălu, directorului Mihai Voloșeniuc și inginerului Dumitru Pardău. Sprijinul acestor oameni minunați, au făcut posibil evenimentul de la Vatra Dornei, din acest an!