Tradiții românești care se pierd în negura timpului – urcatul oilor la munte

O veche legendă a locului, care circulă printre ciobani, spune că, atunci când s-a împărţit lumea, oierii, oameni care nu se grăbesc din fire, au ajuns ultimii în faţa lui Dumnezeu, iar de aici, au primit binecuvântarea să aibă sufletele uşoare. Ca în fiecare an, a treia Duminică din luna Mai, oierii din Novaci şi-au sărbătorit ziua, cu dansuri şi cântece populare si cu un tocan de oaie. Localnicii îşi descriu localitatea ca fiind „pământul făgăduinţei, oază de lumină şi frumuseţe, zămislită la poalele Munţilor Parâng, pe malurile bătrânului Gilort“. La Novaci, orașul de sub munte, se păstrează tradiția din tată- n fiu …

Ciobanii se pregătesc să plece în luna mai cu turmele la munte, în transhumanţă, iar gospodarii participă la măsuratul laptelui. În funcţie de acesta, gospodarii vor primi produsele lactate preparate de ciobani. Tradiţia ne duce înapoi şi ne reface legătura cu moştenirea lăsată de adevăraţii întemeietori. Niciunde nu regăsim de exemplu urma dacilor precum în aceste tradiții de a prepara laptele și produsele tradiționale sus, în vîrf de munte, în care putem citi demnitatea şi vigoarea neamului, și este aşadar, chiar mai mult decât o seamă de virtuţi, este calea prin care să ne redescoperim demnitatea, prin care să ne afirmăm valoarea şi prin care să stăm cu capul sus. Un neam ca al nostru, care deţine o asemenea comoară, nu are voie să fie umil şi aplecat, indiferent cum ne-ar dori unii şi alţii. Tocmai de aceea avem nevoie de tradiţii și obiceiuri ca să ne aşezăm la locul care ni se cuvine şi care nu este mai prejos decât cel al altor neamuri. Ba chiar dimpotrivă…