Trebuie să și vrei să capeți iubire. Pentru asta învață calea pe care să o parcurgi! Înțelege-o! Asumăți-o!

Fără îndoială că ne place să fim iubiți, ascultați, înțeleși. Când ești îmbrăcat în iubire, nimic nu te poate atinge. Aura de protecție divină stă platoșă între tine și univers astfel încât ești de neatins. Poți lejer să urci, construind în tine fortăreața care să te ajute să-ți fii autonom. Acest har care poate fi căpătat în timp dăruie siguranță, o proprie stare de confort lăuntric, dar mai ales dăruie celorlalți cele de folos.

Vorbesc aici despre adevărata iubire, aceea care le împlinește pe ale celuilalt simplu: fiindu-i alături. În cotidian, iubirea e percepută ca o marfă și nu ca o stare de spirit, ca o afacere profitabilă și nu ca pe ceva sfânt, imaculat. Iubirea de fapt înalță prin sine însăși, face să fie concrete minuni, schimbă vieți, luminează căi. A trăi o astfel de iubire nu doar împlinește, dar trimite deja în registrul astral, al celor date, menite. A trăi astfel iubirea spune mult despre tine: ești deja în stadiul în care poți vedea lumea de pe treapta pe care ea trebuie adusă. Spre binele ei.

Oamenii au nevoie de iubire, însă nu dețin moduri adecvate de a ajunge să o aibă. Iubirea nu se revendică. Dacă vrei iubire, iubește tu, oferă tu, și nu plânge că nu ai primit! Continuă să dărui uitând măsura!

Oamenii se împiedică în propriile lor lipsuri din caracter care sunt: gelozia, invidia, râvna, mânia, violența, egoismul, spiritul negustoresc. Iubirea nu e piață, ci viață. Dăruind primești, e o consecință a atitudinii tale ce nu face decât să fie conformă legilor universului.

E necesar să lupți cu viața și să fii întotdeauna cel care biruie, asemeni modelului suprem.

E necesar să cureți de zgură caracterul tău, să tai de pe tulpină țepii, să crești către lumină ca mai apoi tu însuți să radiezi, să fii lumină.

Generozitatea iubirii crează la proporție de umanitate, de univers. Sensul în care se desfășoară agonia colectivă de nestopat în aparență nu poate fi stăvilit decât printr-o mare, devotată iubire pentru oameni. Chiar e nevoie de stop. Chiar e momentul să recalculăm și pornim pe o altă orbită, astfel încât să ne salvăm pe noi -ca indivizi, cât și umanitatea -în aspect global.

Când ești îmbrăcat în iubire, nimic nu te poate atinge -spuneam. Oamenii sunt iubiți. Entități de lumină îi vor îmbrăca în aură de protecție. Singurul impediment este că oamenii, în general, nu se lasă iubiți. Ei au acea energie care se scutură de a le fi bine. Se autodistrug, ca apoi să revendice: „De ce?!” Oamenii în clipa asta au pornit pe o cale care nu doar că se înfundă, dar nimicește totul. Universului nu îi va fi greu să se refacă dacă omului i s-a „urât cu binele” și s-a săturat de a fi găzduit pe pământ. El imediat își va continua procesul de evoluție. Doar că noi, care nu conștientizăm că facem alegeri în detrimentul nostru, ne eliminăm fără drept de a putea recăpăta ce pierdem: anume șansa extraordinară de a fi creație, de a primi pământul spre a-l locui, îngriji, apăra, iubi, de a-l face prosper.

Trebuie să și vrei să capeți iubire. Lasă-te iubit!

Pentru asta învață calea pe care să o parcurgi! Înțelege-o!

Și asumăți-o!

(Dana Staicu -2 ianuarie 2018).

Dana Staicu

Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

Distribuie acest articol Oficial Media