Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Trei activități fizice pe care le poți practica zilnic fără să mergi la sală

Activitatea fizică regulată este foarte importantă pentru o viață lungă și sănătoasă. Totuși, nu toți oamenii au timpul ori resursele financiare care să le permită un antrenor personal sau un abonament lunar la sală. Află aici ce fel de activități fizice poți practica în fiecare zi fără să fie nevoie să mergi la sală. 

Activități fizice care nu necesită abonament la sală 

  1. Prima activitate fizică ce poate fi practicată zilnic fără să fie nevoie de drumul sau abonamentul la sală este ciclismul. Această activitate este extrem de benefică pentru sănătatea oricărei persoane și chiar până la școală și serviciu. Multe instituții publice au creat parcări speciale pentru biciclete. De asemenea, poți merge cu bicicleta și în drumeții sau călătorii medii, în cazul în care vrei să îți testezi limitele și să ai o condiție fizică de invidiat. Dacă nu deții deja o bicicletă, poți alege modelul tău preferat dintre bicicletele de la Altex, unde vei găsi atât modele pentru adulți, cât și pentru copii.
  2. O altă activitate pe care o poți desfășura de unul singur fără să depinzi de niciun aparat constă în a face flotări. Singurul lucru de care ai nevoie este o podea dreaptă și dorința de a te dezvolta din punct de vedere fizic și a-ți menține sănătatea. Pentru a face flotări cât mai eficient, e recomandat să cauți întâi pe internet videoclipuri explicative. Acestea îți arată exact ce tipuri de flotări există, cum se practică acestea cel mai bine și ce grupe de mușchi antrenează. De asemenea, există multe alte tipuri de exerciții fizice ce se pot practica doar cu propria greutate, fără să ai nevoie de aparate. Printre acestea se numără genuflexiunile, exercițiile pentru abdomene și fandările. Totuși, la fel ca și în cazul flotărilor, e indicat să te documentezi înainte cu privire la modul în care se execută corect aceste exerciții.
  3. O altă activitate fizică ce poate fi practicată fără să mergi la sală este alergatul. Acesta este perfect pentru inimă, fiind unul dintre cele mai indicate exerciții cardio. Un mare avantaj al alergatului este că poate fi practicat oriunde. Poți ieși la alergat în propriul cartier, pe drumurile forestiere sau, dacă dorești companie, pe pistele de alergare unde te poți întâlni cu alți alergători. Dacă pare că alergatul este o activitate ce poate deveni foarte rapid parte din rutina ta, e bine să știi că există zeci de moduri în care poți alerga și că fiecare dintre ele necesită alt tip de reglare a respirației și a mușchilor. Această complexitate și varietate a actului de a alerga îl face atât distractiv, cât și foarte sănătos.

În final, e util de menționat faptul că aceste exerciții sunt indicate numai pentru cei care nu sunt diagnosticați cu o afecțiune a inimii. În cazul în care aveți un astfel de diagnostic, e bine să vă consultați cu medicul înainte de a le practica. Totuși, e bine să știți că există o mulțime de exerciții fizice care nu necesită un abonament la sală și pot fi practicate și de cei cu afecțiuni cardiace.

 

Sursa foto: pexels.com

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share