Cele trei femei care ar fi delapidat circa 4.000.000 de lei de la Teatrul Bulandra au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate, joi, în faţa magistraţilor cu propuneri legale, transmite Agerpres.
Trei femei sunt cercetate pentru delapidare, după ce şi-ar fi însuşit din casieria Teatrului Municipal „Lucia Sturdza-Bulandra” suma de aproximativ 4.000.000 de lei, potrivit unor surse judiciare.
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5 au pus în executare, miercuri, trei mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, informează un comunicat al DGPMB transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie 2018 – august 2019, trei femei, în vârstă de 50, 53, respectiv 67 de ani, două dintre ele având calitatea de angajaţi ai unei instituţii publice, şi-ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de aproximativ 4.000.000 de lei, în baza a zece registre de casă prin care s-ar fi dispus efectuarea a 160 de plăţi în numerar către 33 de colaboratori, în calitate de beneficiari ai veniturilor din drepturi de autor, fără ca aceste persoane să aibă încheiate contracte cu respectiva instituţie şi fără ca aceştia să primească efectiv respectivele sume de bani, ori au primit sume considerabil mai mici decât cele menţionate în statele de plată.
Miercuri au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
„Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave”, arată sursa citată.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului