Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Trei tineri muzicieni din Republica Moldova/România, Luxemburg și Germania s-au calificat în Finala Secțiunii de Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2022. Dvořák și Simfonia Concertantă de George Enescu vor fi ascultate pe scena Ateneului Român în concertele din Finală

S-au decis cei trei finaliști ai Secțiunii de Violoncel din cadrul Concursului George Enescu 2022. Tinerii muzicieni vor interpreta lucrări de Antonin Dvořák și George Enescu în cele trei concerte din cadrul Finalei. Rezultatele au fost anunțate de juriul de specialitate marți seara.
Semifinalele Concursului Internațional „George Enescu” 2022, Secțiunea Violoncel, s-au desfășurat în zilele de 5 și 6 septembrie, la Ateneul Român din București. Juriul de specialitate a decis marți, 6 septembrie, concurenţii calificaţi pentru marea Finală a Concursului pentru Secțiunea Violoncel. Aceștia sunt, în ordine alfabetică:
Constantin Borodin (Republica Moldova/România), Benjamin Kruithof (Luxemburg) și Constantin Siepermann (Germania)
Juriul Secțiunii de Violoncel la ediția 2022 a Concursului Enescu este format din: David Geringas, (Președintele Juriului), Natasha Brofsky, Enrico Dindo, Reinhard Latzko, Leonid Gorokhov, Alexandra Guțu, Tsuyoshi Tsutsumi, Marin Cazacu și Meehae Ryo.
Finala Concursului, Secțiunea Violoncel, constând în trei concerte cu orchestră, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijor Tito Munoz, va avea loc pe 8 septembrie, de la ora 18:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Biletele pentru Finala de Violoncel, dar și pentru celelalte concerte din cadrul Concursului, sunt disponibile în rețeaua EVENTIM.
Constantin Borodin (Republica Moldova/România) ales să interpreteze în marea Finală pentru Secțiunea Violoncel Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră op. 104 de Dvořák. Născut în Chișinău, este laureat al mai multor concursuri naționale și internaționale. A început studiul violoncelului la 6 ani, în orașul natal, sub îndrumarea profesorilor V. Komissarova și B. Savici. A concertat ca solist cu Orchestra de Cameră Alt-Hastedter Bremen, Orchestra de Cameră Radio România, Orchestra Națională de Tineret a Republicii Moldova, Filarmonica Dinu Lipatti, Filarmonica Ion Dumitrescu. De asemenea, a susținut recitaluri în Sala Mare a Ateneului Român din București, la Riga și la Chișinău. Constantin Borodin a colaborat cu Brandenburgisches Orchester Eberswalde, Orchestra de Cameră Geringas și Potsdam Kammerakademie.
Benjamin Kruithof, din Luxemburg, va interpreta de asemenea Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră op. 104 de Dvořák în cadrul Finalei. Cântă la un instrument din secolul al XVIII-lea, realizat de lutierul italian G.B. Guadagnini, care îi este pus la dispoziție de Universitatea de Arte din Berlin. A început să studieze violoncelul la vârsta de 5 ani la Conservatoire du Nord, cu Raju Vidali. Benjamin Kruithof a concertat cu Orchestra de Cameră din Luxemburg, Filarmonica din Herford, Orchestra Filarmonică din Luxemburg, în săli precum Concertgebouw Amsterdam, Gasteig München, Kings Place din Londra, Sala de Concerte din Changsha, Sala Universității Renmin, Opera din Guangzhou, Filarmonica din Luxemburg, Sala Cortot din Paris. A cântat alături de Conrad van Alphen, Adrian Adlam, Vadym Kholodenko, Alena Baeva, Semion Gavrikov, Pascal Schumacher, Thomas Hell, Florian Krumpöck, Hartmut Haenchen și Vahan Mardirossian. În februarie 2020 a înregistrat primul său CD cu Filarmonica din Herford la casa de discuri Ars Production. În 2021 a fost invitat să participe la Academia Seiji Ozawa din Elveția.
Constantin Siepermann va interpreta Simfonia concertantă în si minor pentru violoncel și orchestră op. 8 de George Enescu pe scena Ateneului Român, în cadrul Finalei. Este din Germania și studiază violoncelul de la vârsta de 5 ani. A obținut premiul I la ediția federală din 2016 a Concursului Jugend Musiziert din Germania, dar și Premiul special WESPE oferit de Consiliul Muzical German pentru cea mai bună interpretare a Sonatei solo de Paul Hindemith. De asemenea, este laureat al Concursului pentru tinere talente din cadrul Festivalului de Muzică Baltică (2016), al Concursului Dussmann din Berlin (2014 și 2017) și al Concursului Napolinova (2020). În februarie 2022 a câștigat Marele Premiu al Concursului Internațional de Violoncel Gustav Mahler (Jihlava/Praga). Constantin Siepermann a concertat la Philharmonie și Konzerthaus Berlin, Musikverein Viena, Festivalul Amati de la Maastricht, Sesiunile Muzicale Internaționale din Olanda, Festivalul de la Bayreuth, Young Euro Classic, Classic Summer în Usedom. Cântă la un violoncel Riccardo Antoniazzi (Cremona, 1890), care i-a fost pus la dispoziție printr-o sponsorizare privată.
Ediția a XVIII-a a Concursului Internațional George Enescu are loc la București între 4 și 18 septembrie. În acest an, Concursul Enescu marchează revenirea în sala de spectacol, după doi ani în care evenimentele culturale au fost nevoite să se reinventeze și să se mute parțial sau total în online. Mesajul pe care Concursul Enescu îl transmite în acest an este acela al redobândirii speranței: Muzica speranței | Music of Hope. La etapa online a Concursului s-au înscris peste 100 de tineri muzicieni din toată lumea. Dintre ei, 34 de artiști talentați vor avea ocazia să urce pe scena Ateneului Român, între 4 și 18 septembrie, în etapele de Semifinală și Finală la cele trei secțiuni interpretative: vioară, violoncel și pian.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share