Trofeul Festivalului -Concurs ”Gelu Stan” 2025 ajunge în Gorj, cucerit fiind de o solistă de 19 ani, deosebit de talentată, în plină ascensiune artistică: Simina Popescu. Alte premii ale prestigioasei competiții muzicale au valorizat folclorul autentic din Vlașca, Valea Târnavelor, Banatul de munte și de pustă, Bihor, Mehedinți și Maramureș. Într-o atmosferă incandescentă, Gala laureaților s-a desfășurat la Lugoj și a adus pe scenă, alături de concurenții finaliști, vedete ale folclorului românesc. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și finanțat de Consiliul Județean Timiș.
Lugojul a fost gazda ediției cu numărul VII a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment artistic de anvergură, dedicat omagierii dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan. Personalitatea sa remarcabilă și impactul său asupra zecilor de generații de soliști sunt un adevărat exemplu de inspirație, iar sfaturile sale au contribuit semnificativ la promovarea culturii tradiționale timișene. Născut în Lugoj, Gelu Stan a urmat cursurile primare în orașul natal și a absolvit, în 1965, Institutul Pedagogic din Timișoara, iar în 1972, studiile muzicale la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. În decursul a 20 de ani, a fost dirijor al Ansamblului Profesionist Banatul, obținând de cinci ori premiul I la nivel național ca dirijor profesionist.
Șaisprezece tineri frumoși și cu drag de folclor, participanți la preselecția Festivalului–Concurs ”Gelu Stan” 2025, și-au cucerit un loc pe scena finaliștilor și în inimile publicului, prezent la Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” din Lugoj. Cântecele lor, talentul, pasiunea pentru folclorul autentic și ambiția artistică alcătuiesc o lume care reconstituie o ”hartă” etnofolclorică vie și captivantă.
Juriul, alcătuit din Liliana Laichici, interpret și manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, Adrian Scorobete, director general adjunct al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, profesor, dirijor și instrumentist, Marius Cîrnu, profesor și doctor în muzică, dirijor și instrumentist, Ciprian Roman, interpret și manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Daniela Băcilă, doctor în folclor, realizator de emisiuni de folclor la Radio Timișoara, și Elise Stan, doctor în folclor, realizator de emisiuni muzicale la Televiziuna Română, a avut dificila sarcină de a desemna câștigătorii.
Trofeul Festivalului – Concurs ”Gelu Stan” ediția a VII-a, de la Lugoj, ajunge la Simina Popescu din Gorj. Premiul I a fost câștigat de Alexandra Georgiana Pințu din Giurgiu, reprezentând zona etnofolclorică Vlașca. Premiul II a ajuns pe Valea Târnavelor, județul Alba la Daria Costea. Premiul III a rămas în județul Timiș, fiind câștigat de David Crișan, reprezentând Banatul de Câmpie. Mențiunea I a ajuns în Bihor la Oana Ștefania Berdie, mențiunea II a ajuns în județul Caraș-Severin la Sorin Cheva, reprezentând Banatul de Munte, iar mențiunea III a ajuns la Alexandru Brundean, din județul Caraș – Severin, reprezentând Banatul de Munte. Premiul Special Radio Timișoara, oferit cu sprijinul Asociației Culturale Floarea Dorului din Conop, președinte Ioan Șoimoșan, a ajuns la Maria Ioana Șaptebani, reprezentând zona Mehedințului. Premiul ”Tinereții” acordat de familia maestrului Gelu Stan a ajuns în Maramureș la Geo Ionuț Filip.
Concursul, festivitatea de decernare a premiilor și spectacolul de gală al laureaților de la Lugoj au fost momente pline de emoție, de suprize și de folclor autentic la superlativ. Acompaniamentul a fost realizat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijată de Sebastian Roșca. Spectacolul a fost prezentat de Iuliana Tudor. Coregrafia a purtat semnătura maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu, precum și a instructorului de dansuri Denis Chira. Primarul orașului Lugoj, domnul Călin Dobra, a oferit o diplomă Ansamblului Profesionist Banatul, în semn de apreciere pentru cei 55 de ani de excelență artistică, pentru păstrarea vie a tradițiilor autentice bănățene și pentru promovarea cu măiestrie a folclorului românesc pe marile scene ale lumii.
Au oferit momente de neuitat, în care folclorul românesc și-a dezvăluit toată frumusețea, soliștii Petrică Miulescu Irimică, Ciprian Roman, Robert Târnăveanu, Dumitru Stoicănescu și Vlad Lință, laureatul ediției 2024. S-au acordat premii în valoare de peste 12000 de lei, iar evenimentul s-a bucurat de susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.
Festivalul – Concurs ”Gelu Stan”, ediția a VII-a, 2025 a fost organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, coordonat de managerul Liliana Laichici.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan