Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a lansat în consultare publică Ghidul de finanțare „Turism și calitatea vieții”, documentul care stabilește cum pot fi accesate fondurile europene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și de agrement.
Prin Programul Regional Vest 2021-2027, sunt disponibili 65 de milioane de euro pentru proiecte menite să transforme stațiunile în destinații moderne și atractive.
Banii pot fi folosiți pentru construirea sau modernizarea parcurilor, a traseelor sportive și recreative, a spațiilor pentru evenimente culturale sau pentru infrastructuri de agrement multifuncționale, cu rol sportiv, educațional sau de sănătate, deschise publicului larg.
Stațiunile din Regiunea Vest dispun de natură spectaculoasă, patrimoniu cultural și tradiții autentice, care atrag vizitatori din țară și străinătate. Însă multe dintre acestea se confruntă cu infrastructură învechită sau insuficient dezvoltată.
Scopul apelului este de a transforma aceste stațiuni în puncte de atracție moderne, care să stimuleze turismul, dezvoltarea economică și incluziunea socială.
Prin noile investiții: turiștii vor descoperi trasee de drumeții noi, parcuri și spații publice pentru cultură și recreere; comunitățile locale vor avea acces la noi locuri de muncă și venituri suplimentare; experiența turistică va fi una mai sigură, mai incluzivă și mai atractivă.
Ce tipuri de proiecte sunt finanțate:
Infrastructuri turistice de utilitate publică: parcuri, trasee pentru practicarea activităților recreative și sportive, facilități pentru evenimente culturale și recreative;
Infrastructuri de agrement multifuncționale: spații culturale și recreative cu funcțiuni multiple – sportive , educaționale, de sănătate etc, deschise publicului larg;
Infrastructuri turistice: parcuri de distracții, infrastructuri de agrement multifuncționale și alte facilități, sprijinite prin ajutor de stat regional.
Într-o etapă anterioară, au fost preselectate 18 fișe de proiect din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Pentru acest apel sunt eligibile numai aceste investiții preselectate. Lista completă poate fi consultată aici.
Printre acestea se regăsesc realizarea infrastructurii de agrement multifuncțională la Uricani, construire traseu mountain bike în zona turistică Parâng, etc. Valoarea unui proiect poate fi între 500.000 de euro și 11,5 milioane euro, în funcție de tipul investiției.
Ghid_Turism_si_calitatea_vietii_
Cei interesați pot transmite propuneri și sugestii pe marginea documentului, până în 22 septembrie 2025, la adresa: consultare@adrvest.ro.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)
Bucuria colindelor a ajuns astăzi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița