Căderea Kabulului în mâinile talibanilor și efortul internațional haotic de evacuare arată că Europa trebuie să își dezvolte propria capacitate militară, independent de Statele Unite, susține Josep Borrell, șeful politicii externe a UE, potrivit AFP.
ÎÎnaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, s-a pronunţat duminică, din nou, în favoarea creării unei forţe militare a UE pentru a obţine o “autonomie strategică” a blocului comunitar şi a înceta să mai acţioneze ca “un subsidiar al americanilor”, relatează EFE.
“Tragedia” care se petrece în Afganistan trebuie să-i determine pe europeni să se doteze cu o capacitate militară de intervenţie pentru a face faţă viitoarelor crize care ameninţă să se declanşeze în Irak şi în Sahel a avertizat Borrell într-un interviu acordat sâmbătă AFP.
Căderea guvernului afgan şi cucerirea Kabului de către talibani înainte de retragerea ultimilor militari americani programată pentru 31 august, a constrâns ţările occidentale să organizeze de urgenţă evacuarea propriilor cetăţeni şi a colaboratorilor lor afgani.
“Mai avem încă peste 200 de agenţi afgani care aşteaptă să pătrundă pe aeroportul din Kabul şi nu este uşor. Mai întâi trebuie să treacă de controalele talibanilor, apoi de cele americane, extrem de restrictive; am cerut deja o mai bună coordonare. Americanii vor să scoată 60.000 de persoane din Afganistan înainte de sfârşitul lunii. Matematic, aceasta este imposibil(…) Problema este accesul la aeroport. Măsurile de control şi securitate ale americanilor sunt foarte puternice.Noi înşine ne-am plâns. Le-am cerut să manifeste mai mult flexibilitate. Nu vom reuşi să-i facem să treacă pe colaboratorii noştri. Înţeleg că ei trebuie să controleze din motive de securitate, dar aceasta complică foarte mult accesul”, a declarat şeful diplomaţiei europene, care a discutat deja problema cu secretarul de stat american Antony Blinken. Borrell consideră că este necesar de a miza pe o aşa-numită “autonomie strategică” a Uniunii Europene.
“Ne-am dori acum – subliniază el, citat de EFE – să avem capacitatea de a acţiona prin noi înşine, să avem o forţă militară capabilă să se mobilizeze aşa cum nord-americanii şi-o mobilizează pe a lor, ceea ce reprezintă o”busolă strategică” un ”pivot strategi”, ”o primă forţă de intrare”, o forţă de a acţiona în regim de urgenţă. Nu numai în misiuni de antrenament, ci şi în situaţii mai complicate, ca în acest scenariu.
Ceea ce a spus (preşedintele Joe) Biden este că SUA nu vor mai purta războiul altora, iar UE a acţionat ca o putere ‘kantiană’, utilizând instrumentele păcii, statului de drept şi comerţului.(…) Ceeea ce se petrece acum în Afganistan este o tragedie. Marea întrebare este: pentru ce s-a întâmplat aşa?”, şi-a exprimat el regretul, făcând referire la o întâlnire cu fostul preşedinte afgan Ashraf Ghani, în iulie, la Taşkent, în Uzbekistan: “Avea o mare amărăciune. Mi-a spus că, fără sprijinul aerian american, nu putea să păstreze ţara şi că trebuia să se replieze spre Kabul”. a spus liderul european.
“Ei nu au mai avut timp să aplice această strategie. Armata afgană a refuzat să lupte. Totuşi ea nu era dezarmată, având în vedere cantitatea de armament lăsată talibanilor. Dar nu mai credea în victorie. Regret mult modul în care s-au petrecut lucrurile. Dar nimeni nu a cerut părerea europenilor”, a amintit şeful diplomaţiei UE. Acest nou scenariu pune fără îndoială probleme de leadership la nivel mondial şi cred că este o ocazie de a consolida conceptul şi politica activă de autonomie strategică europeană”, a conchis înaltul oficial al UE.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara