Proiectul cu finanțare europeană MOST, organizat în România de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, lansează a doua rundă de apeluri de candidaturi pentru artiști, manageri și programatori din domeniul world music din Balcani pentru a se conecta cu scena de muzica internațională.
Ultimile componente ale programului MOST oferă trupelor, orchestrelor, muzicienilor, festivalurilor și cluburilor ocazia de a lua parte la cursuri de formare, stagii de practică și programe de mentorat care să le permită conectarea la circuitul internațional al scenei de world music.
De asemenea, programul oferă artiștilor sprijin financiar pentru a-și construi un nou portofoliu sau pentru a filma videoclipuri muzicale ori pentru a participa la WOMEX, cel mai important festival al operatorilor culturali din sectorul world music din lume.
Apelul la candidaturi este deschis în perioada 10 noiembrie – 12 decembrie 2021 pentru trei secțiuni muzicale, adresându-se candidaților din Serbia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia, Bulgaria și România, după cum urmează.
Componentele programului vizează:
– trupe, orchestre și muzicieni care interpretează world music și care vor fi acompaniați pentru a interpreta pentru un public internațional. Mai multe detalii la linkul: https://mostmusic.eu/pillars/balkan-music-export/
– manageri culturali sau muzicali tineri, juniori, programatori sau alți profesioniști care împărtășesc obiectivul de a se alătura scenei internaționale de muzică mondială. Mai multe detalii la linkul: https://mostmusic.eu/pillars/management-training/
– festivaluri și cluburi sau spații de evenimente care au o programare existentă de world music. Această secțiune vizează candidați din toate țările participante la programul Europa Creativă. Mai multe detalii, aici: https://mostmusic.eu/pillars/festival-exchange/
Candidații selectați vor fi notificați până la sfârșitul anului 2021.
Proiectul multianual MOST (cuvânt ce în mai mult limbi slave înseamnă “pod”) are ca obiectiv reprezentarea potențialului neexploatat al scenei world musicdin Balcani și conectarea artiștilor, profesioniștilor și festivalurilor din domeniu la scena de profil internațională. Proiectul este finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.
Mai multe informații, la următoarea adresă de e-mail, pe site-ul oficial MOST Music și pe rețelele sociale.
Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii este partener în program și face parte din consorțiul de 7 parteneri condus de Asociația Hangvető (Ungaria), cărora li se alătură Piranha (Germania), organizatoarea WOMEX, cea mai importantă platformă de world music la nivel internațional; BOZAR, cunoscutul centru cultural din capitala Belgiei; Fundația EXIT (Serbia), organizatoarea festivalului omonim, recompensat de două ori cu titlul de cel mai bun festival european de amploare; Consiliul European al Muzicii, antena regională a Consiliului Internațional al Muzicii, care își propune să facă muzica parte integrantă a stilului de viață european; Asociația Muzicală Bulgară (Bulgaria) și Centrul Cultural Remont Capital din Albania.
În același timp, anunțăm:
⏯ Apel Deschis – BUDAPEST RITMO SHOWCASE, marca MOST Music, partener Timișoara 2023.
Budapest Ritmo este inima comunității europene de world music. Ascultați cele mai bune piese de world music de astăzi – inclusiv headlineri precum Amadou & Mariam [MLI], Boi Akih [NLD], Liraz [ISR] și António Zambujo [PRT].
⏯ Termenul limită de înscriere: 7 ianuarie 2022
Mai multe detalii aici: https://budapestritmo.hu/en/showcase-application/
Budapest Ritmo este organizat de Hangveto, liderul consorțiului MOST Music.
Festivalul include o conferință internațională, un program de film, o scenă de prezentare, evenimente de networking și multe altele.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului