Un loc în care s-a scris istoria Timișoarei a devenit reședința unor rromi extrem de bogați

Un loc în care s-a scris istoria urbei de pe Bega – fosta reşedinţă de vară a Paşei de Timişoara de pe vremea administraţiei otomane care s-a aflat la ieşirea din oraş, pe calea Torontalului – a devenit reședința unor romi extrem de bogați. Este vorba de locul unde a fost semnat actul de capitulare al turcilor în faţa prinţului Eugeniu de Savoya. Un reportaj realizat de colegul nostru Stefan Both de la ziarul Adevărul.

Vremurile tulburi de după Revoluţia din 1989 a lăsat Timişoara fără protecţie în faţa abuzurilor. Haosul legislativ în proaspăta democraţie a permis distrugerea sau mutilarea multor clădiri de patrimoniu, fără să se ţină cont de valoarea istorică. Pare incredibil, dar s-au vândut chiar şi ruinele unui conac de secol XVII!

Fosta reşedinţă de vară a Paşei de Timişoara de pe vremea administraţiei otomane (1552-1716) s-a aflat la ieşirea din oraş, pe calea Torontalului. “Departe de cetate, grădina amenajată în Mehala, în zona actualei căi a Torontalului, era celebră în secolele XVII şi XVIII ca loc de recreere, pe timp de vară, a paşei care îşi avea reşedinţa la Timişoara în vremea în care cetatea era stăpânită de turci. Reşedinţa de vară avea un pavilion central şi o grădină amenajată în stil oriental, care s-a bucurat de cuvinte de laudă din partea faimosului călător turc Evlya Celebi atunci când a vizitat-o în 1660, admirând trandafirii, arborii bătrâni şi fântâna cu apă limpede”, spun cei de la Muzeul Banatului pe pagina lor de socializare.

Aici a fost semnat actul de capitulare al turcilor în faţa prinţului Eugeniu de Savoya iar locul a fost transformat după 1716 în Grădina Preşedintelui, parc de recreere pentru guvernatorii militari ai Banatului.

Reşedinţa de vară a paşalelor Timişoarei era înconjurată de castani seculari, tufe de trandafiri şi alte minunăţii, dar era cunoscută şi pentru fântâna ei. Se spunea că dădea cea mai bună apă din oraş.

În 1732-1740 a devenit spital pentru bolnavii de ciumă.

În 1774, istoricul Francesco Griselini îl descria ca un „palat delicios”, dar în 1775 devenise deja depozit pentru gogoşile viermilor de mătase şi crâşmă.

Castelul a fost incendiat în timpul revoluţiei din 1848-1849, însă o parte din clădire avea să fie reconstruită. În secolul al XVIII-lea aici funcţiona un celebru birt. În perioada1944-1953 a fost ocupată de armata sovietică, iar apoi a fost distrusă.

Ruinele ei puteau fi văzute până după revoluţia română din 1989. Timişorenii din zona de nord a oraşului îşi amintesc bine de acest loc. Devenise loc de joacă pentru copii, se putea intra în pivniţe, iarna, ridicăturile erau folosite pentru cei care se dădeau cu sania.

Terenul cu tot cu ruine (nu figura pe nicio listă de protecţie) a fost cumpărat de o familie de baştani, care au construit în loc un palat. Locuitorii din zonă spun că palatul este nelocuit aproape tot anul, proprietarii ei fiind plecaţi în Occident.

Stejarel Ionescu

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

Distribuie acest articol Oficial Media