05/12/2020

Un mesaj negativ are efecte devastatoare asupra oricărui copil

Despre părinți, profesori…și copii…

Cred că ați observat că adeseori citez din înțelepții lumii. Astă seară mi-am amintit de un proverb. Nu mai știu exact unde l-am citi sau auzit, dar sună cam așa: „Bețele și pietrele pot rupe oasele, dar cuvintele nu pot răni” sau „înjurătura nu doare”.

Rănile provocate de cuvinte lasă urme adânci

Este fals, absolut fals. Insultele, criticile umilitoare, remarcile ironice transmit un mesaj extrem de negativ legat de sine și pot avea efecte devastatoare asupra copiilor. Dacă pentru vânătăi primesc compasiune, rănile lăsate de cuvinte sunt invizibile și lasă copiilor impresia că nimănui nu îi pasă de ei.

Mulți părinți și chiar și profesori își ascund abuzurile verbale sub masca unor sfaturi. Nu de puține ori auzim „Desenul tău e urât, uite ce frumos este al lui Ionuț. Îți spun așa ca să te fac ca data viitoare să faci mai bine.” Este clar că acel copil nu va auzi partea a doua a mesajului pentru că prima l-a rănit și descurajat. El are deja imaginea de sine alterată.

Nu de puține ori am întâlnit părinți care văd în copiii lor o amenințare. Deși îi încurajează să învețe, să performeze, în momentul în care acest lucru se produce ajuns să spună: „Ai avut succes până acum, dar mai departe nu te văd mergând”. Și asta din teama, irațională, că vor fi depășiți de propriii copii.

Mai sunt și acei părinți care nu își ascund deloc insultele: „Nu ești bun de nimic ” sau „Nu ești în stare de nimic „. Din păcate sunt și profesori care fac acest lucru. Atitudinea aceasta este impardonabilă, indiferent dacă este vorba de părinți sau profesori.

Cauze ale eșecului tinerilor

Nu întâmplător vă expun aceste aspecte. Astăzi am auzit un comentariu al unui psiholog care spunea că eșecul generațiilor de tineri de azi vine din diferența de vârstă dintre ei și părinții lor. Este consecința faptului că oamenii devin părinți la vârste tot mai înaintate, diferența de vârstă fiind cea care nu le permite să își înțeleagă și să empatizeze cu propriii copii.

Mai spunea specialista că școlii îi previne sarcina de a rezolva această problemă. Un telefon important de la fiica mea (apropo între noi este o diferență de 35 de ani), m-a împiedicat să aud soluția salvatoare.

O contrazic. Nimeni nu poate repara ce a stricat un părinte, iar o rană produsă de el nu o poate închide nimeni. Nici măcar un profesor absolut extraordinar. Sunt răni pentru toată viața. Efectele lor pot fi diminuate, dar atât.

Sunt convinsă că nu diferența de vârstă este problema, ci măsura în care părintele își înțelege menirea, măsura în care, la momentul nașterii copilului, este pregătit să devină părinte. Asta nu se învață din cărți.

Părinte devii în momentul în care copilul este o certitudine și tu adultul, îți dai seama de responsabilitatea pe care ți-ai asumat-o.

Rolul profesorilor în societatea contemporană

Cât despre profesori, misiunea lor devine tot mai grea pe zi ce trece. Ei nu mai sunt doar profesori. In ultimii ani au devenit profesori și chiar părinți. (Da! Sunt și părinți care au devenit profesori.) Dar să revin la misiunea profesorilor.

Din cauza schimbărilor majore din societate și a schimbării valorilor sociale și morale, tot mai mulți copii au probleme majore în gestionarea emoțiilor.

Cu părinți prinși în încercarea de a asigura un trai cât mai bun copiilor, de a atinge niște standarde materiale din ce în ce mai mari, părinții au tendința de a neglija efectul actiunilor lor asupra copiilor.

Nu de puține ori auzim efirmații de genul: copiii din ziua de azi sunt niște răsfățați. Nu de puține ori auzim că sunt isterici. De unde aceste manifestări? Din nevoia de a atrage atenția asupra lor, asupra nevoilor lor.

Nevoile copiilor nu sunt niciodată materiale. Ei au nevoie de atenție, de afecțiune. Faptul că cer lucruri materiale este doar consecința lipsei atenției afective din partea părinților.

Acum câțiva ani, un părinte mi-a spus că oferă copilului câte 10 lei pentru fiecare notă de 10, 9 lei pentru 9 și tot așa. I-am spus că mai bine i-ar oferi o seară petrecută la un joc în familie sau o drumeție cu familia sau a simplă laudă sau apreciere. M-a făcut necunoscătoare și a continuat cu ceea ce a crezut dumnealui că este bine. Copilul a devenit vânător de note mari prin orice mijloace și a picat cu brio la toate examenele vieții de până acum.

Parteneriatul părinți – profesori = cheia reușitei copiilor

Văd din ce în ce mai des experți părinți și experți elevi care spun că școala nu pregătește pentru viață. NUMAI școala nu poate face minuni. Pentru a construcție solidă nu este nevoie doar de un constructor priceput. Este nevoie de material de calitate și de ajutoare care să pună umărul și să lucreze cot la cot cu meșterul.

Copilul este cea mai frumoasă și importantă construcție a oricărui om, este imaginea celor ce au pus umărul la ridicarea ei.

Pentru o construcție solidă fiecare parte trebuie să se implice total și cu tot ceea ce are mai bun. Este esențial ca părțile să se respecte reciproc și să aibă în permanență un dialog constructiv.

„De unde am luat ideea nebună că, pentru a-i determina pe copii să facă mai bine, mai întâi trebuie să-i facem să se simtă mai rău? Gândește-te la ultima oară când ai fost umilit sau nedreptățit. Ți-ai dorit să cooperezi sau să faci mai bine?” – Jane Nelsen

Distribuie acest articol Oficial Media
Share