Un bolid puternic a trăbătut cerul României, seară. După direcție și orientare, posibilă cădere de meteorit… S-a văzut din România din toată partea de vest, sud-vest și sud, de la Cluj la București.
După ce, în zona Lupeni -Uricani, pe cer a fost observată o lumina puternică , cu flacără și zgomot care s-a deplasat în mare viteză către sud, la mică distanta peste creasta Masivului Vâlcan , salvamontiștii aflat în tura operativă în bazele Salvamont Hunedoara și Salvamont Gorj au intrat în alertă prima supoziție fiind un avion cu probleme.
Situația se anunta foarte incertă, intrucat nu existau apeluri în Sistemul 112 cu privire la acest eveniment și nici nu era declanșată o alertă de aeronavă cu probleme sau prăbușită.
Informații și imagini ulterioare le-au permis salvamontiștilor să își dea seama că este vorba de un meteorit care a urmat o traiectorie către SSE , pe linia Stănești- Targu Jiu – Tg Cărbunești.
Informații care vor apărea în orele următoare ne vor confirma dacă acesta s-a prăbușit în România sau chiar a avut altitudine și viteza suficientă să ajungă în Bulgaria sau Serbia.
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris | AUDIO
Ce mai poti citi
Încrederea românilor în sistemul sanitar este la pământ
Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei culturale a Județului Timiș pentru perioada 2023-2027
Prietenii Cuvântului și Muzicii i-au adus un prim omagiu lui Costy- POETUL IUBIRII, la el acasă