Clujul prinde viață din nou!
Timp de patru zile, orașul devine o scenă vibrantă, cu peste 100 de evenimente desfășurate în peste 40 de locuri.
Zilele Clujului încep joi, 22 mai, cu o seară magică de teatru sub cerul liber.
În inima orașului, în Piața Unirii, Teatrul Național Cluj-Napoca aduce spectacolul „Chiritza în concert”, o reinterpretare plină de savoare a operei semnate de Alecsandri și Millo. Strada Mihail Kogălniceanu devine un loc al festinului și al gusturilor desăvârșite la Festivalul Gastronomic Internațional, acompaniate de muzică, momente artistice și voie bună. Strada Universității se transformă din nou într-un spațiu al artei, al frumosului și al culorilor, cu multe surprize.
Vineri, de la ora 16:00, în Piața Unirii, elevii școlilor clujene vor umple orașul de cântece în cadrul evenimentului „Kid’s Strythm”. Ziua continuă în aceeași notă, iar de la ora 19:00 va răsuna muzica clasică a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, a soliștilor Operei Naționale Cluj-Napoca, Operei Maghiare de Stat Cluj-Napoca și Filarmonicii de Stat Transilvania, acompaniați de orchestra Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca.
Strada Iuliu Maniu găzduiește evenimentul Midnight Snack – gustări și socializare la ceas de seară, de la ora 20:00. Pe strada Mihail Kogălniceanu începe Festivalul Multiculturalității – Ethnicity, un spațiu ideal pentru consolidarea relațiilor dintre multiplele culturi ale comunității noastre.
Sâmbătă, de la ora 16:00, va avea loc Parada Zilelor Clujului, cel mai colorat moment al sărbătorii clujenilor. De la ora 18:00 în Iulius Parc avea loc concerte și activități pentru întreaga de familie. Petrecerea continuă la ora 19:00 cu concertele celor de la Compact, Delia și Subcarpați, iar la ora 21:45 va avea loc un Spectacol de drone, lumini și videomapping.
Pentru cei curioși, de la ora 15:00 la Casino Centru de Cultură Urbană are loc Festivalul Național Science on Stage România 2025. Activitățile distractive și recreative din Parcul Central continuă, la fel și concertele din Piața Muzeului. În parcul Zorilor, precum și în cele două baze sportive din oraș, vor avea loc ateliere științifice, jocuri sportive, spectacole pentru cei mici și multe alte activități pentru întreaga familie.
Duminica începe în forță cu Crosul Universităților Clujene, iar de la 12:30 începe Regalul Folcloric, un spectacol al tradițiilor autentice.
Ateliere pentru întreaga familie vor avea loc în Baza sportivă Gheorgheni și Baza sportivă „La terenuri”, iar activitățile cultural-artistice continuă la Centrul de Tineret, Turnul Pompierilor și la Turnul Croitorilor, în timp ce distracția și relaxarea cuprinde tot orașul.
De la ora 16:00, Heart Society preia controlul în Iulius Parc pentru un takeover spectaculos, unde muzica, arta vizuală și comunitatea se întâlnesc într-un eveniment unic.
În Parcul Central vă așteaptă Festivalul de vin, zona de concerte, Târgul Meșterilor Populari, Tabăra Nomadă, Zona de aventură, alături de zeci de ateliere și activități pentru întreaga familie. În Piața Muzeului vor avea loc concerte, iar strada Potaissa va găzdui din nou evenimente de înscenare istorică. Malurile Someșului și plaja urbană vă așteaptă la relaxare într-un cadru de vacanță.
Așa cum sunteți obișnuiți, fiecare va avea parte de relaxare și distracție la Zilele Clujului!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște