Un proiect inovativ realizat de o echipă de cercetare din Universitatea Politehnica Timișoara, care ar putea revoluționa transportul în comun, prin folosirea supercondensatoarelor în mijloacele de transport în comun, cu posibilitatea încărcării rapide, în câteva secunde, în stații, a fost recent premiat în cadrul competiției „NETZEROCITIES 2023”, ediţia I, organizată de Centrul Naţional de Competenţe și Soluţii pentru dezvoltarea orașelor inteligente neutre climatic de pe lângă Universitatea Politehnica din București.
Competiţia a presupus trimiterea de proiecte pe pe următoarele tematici:
- Climate-Neutral Governance
- Sustainable Energy and Environment
- Smart and Sustainable Buildings
- Smart Mobility and Infrastructures
- Smart Campus and Digital Twins
Universitatea Politehnica Timișoara s-a înscris la concurs în cadrul tematicii 4 cu proiectul „Supercapacitor City Minibus Propulsion System”, elaborată în cadrul Centrului de Cercetare „Intelligent Control of Energy Conversion and Storage”, integrat în Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile (ICER), coordonat știinţific de căţre Departamentul de Inginerie Electrică al UPT. Lucrarea a fost clasată, la general, pe locul al II-lea.
Echipa care a depus proiectul a fost formată din cei mai tineri reprezentanți ai Departamentului de Inginerie Electrică: ș.l.dr.ing. Dan Hulea (coordonator), as.dr.ing. Adrian Martin, as.drd.ing. Dănuţ Vitan, as.drd. ing. Mihăiţă Gireadă și stud. Florian Baboș.
Lucrarea tratează, pe de-o parte, un concept modern de stocare a energiei electrice în mijloacele de transport în comun, utilizând supercondensatoare, cu posibilitatea de încărcare rapidă în stații și care permit un număr mult mai mare de cicluri de încărcare-descărcare (durată de viaţă net superioară) față de bateriile clasice.
Pe de altă parte, pentru tracțiunea electrică, a fost propus un motor inovativ, care utilizează cantităţi reduse de materiale deficitare (magneți permanenți din „pământuri rare”).
Caracteristicile tehnice avute în vedere pentru mijlocul de transport: greutate totală 7t, capacitate de transport de 28 pasageri, putere motor electric 100kW, 8,5kWh capacitate de stocare în supercondensatoare, timp de încarcare (25-100%) – 1min.
Simularea funcţionării (la scara 1:1) a fost realizată luând în considerare linia 16 de troleibuz din Timișoara, pe o distanţă de 4,2 km, cu 7 staţii, încărcarea supercondensatoarelor fiind necesară doar la capetele de traseu.
Integrarea s-a realizat într-un stand experimental de laborator, la scara 1:20, cuprinzând toate componentele necesare: sistemul de stocare, motorul electric, electronica de putere cu o configurație specială, controlul acționării și managementul sistemului, cu ajutorul cărora au fost simulate diferite scenarii din transportul urban, utilizând microbuze cu tracțiune electrică.
Rezultatele obținute au confirmat viabilitatea propunerii, proiectul dorind să fie și un mijloc de diseminare a rezultatelor obținute către autoritățile locale, o alternativă la actualele tendințe de electrificare a transportului în comun urban.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului